Secretele spuse de eroina prin mâinile căreia au trecut morţii şi răniţii Revoluţiei: „Îi puneam unii peste alţii”

asistenta

Liana Dohotariu, angajata Serviciului de Ambulanţă din Timişoara, a fost una dintre cele mai implicate persoane în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

În timpul Revoluţiei de la Timişoara, nu toţi angajaţii de la Salvare doreau să iasă printre gloanţe, să adune răniţii morţii lăsaţi în urmă de armată şi trupele de represiune. Cei mai în vârstă au căutat să se pituleze, susţinând că au familii şi copii de crescut. Liana Dohotariu avea atunci 22 de ani, vâsta nebuniei, una în care nu ştia ce este frica. Ea a lucrat la foc continu şi a fost în linia întâi.

Liana Dohotariu s-a angajat la Servicul de Ambulanţă din Timişoara în 1985, imediat de pe băncile şcolii, mai exact a Liceului „Sanitar”. Avea 18 ani. „Pe vremuri, absolvenţii acestui liceu deveneau asistenţi medicali. Prin repartiţie, în funcţie de medie, am luat post la Salvare, care era secţie a Spitalului Judeţean”, începe povestea Liana Dohotariu. Au trecut câţiva ani în plină eră ceauşistă. În decembrie 1989 avea, însă, să se schimbe totul. Asistenta îşi aduce aminte că în 15 şi 16 decembrie a auzit de mulţimea care s-a adunat în faţa casei pastorului Laszlo Tokes.

„În 17 decembrie, înainte să ajung la servici, auzisem de la surorile mele, care au venit acasă de la lucru, că s-a tras în oraş. Se vorbea că de la casa lui Tokes a început un miting anti-comunist. Când am ajuns la lucru mi s-a confirmat că e nebunie prin oraş. Colegii erau agitaţi. Nu a durat mult că a venit o primă solicitare, care mi-a confirmat că sunt probleme mari”, a mai spus Dohotariu.

Un militar cu multiple plăgi

Asistenta susţine că primul pacient pe care l-a transportat a fost un militar. Trebuia să-l ducă de la Spitalul Judeţean, la Clinica „Victor Babeş”, unde exista secţie de Chirurgie Toracică. „Avea multiple plăgi toracice împuşcate. Mai interesant este că era un militar. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Cum de a fost vorba de un militar împuşcat. Dar acesta a fost primul meu caz, n-am cum să-l uit”, a afirmat asistenta.

Şeful Serviciului de Salvare era doctorul Ioan Ometa, care a preluat munca de dispecer în acea noapte sângeroasă de 17 decembrie.

„Eram câteva ambulanţe pe traseu, iar doctorul Ometa ne transmitea unde trebuie să ajungem. Se auzea prin staţie: <Şefu, îmi pare rău, dar mi-e frică!>; <Şefu, eu nu mă duc!>. Doctorul Ometa, îmi aduc aminte foarte bine, a spus: . Aşa s-a pus problema. Au fost colege care mi-au spus că ei au copii acasă şi nu vor să moară”, a mai povestit Dohotariu.

Tânăra asistentă nu a stat pe gânduri şi a aceptat să iasă pe stradă în locul colegelor. “Poate era nebunia vârstei. Spun poate, pentru că dacă s-ar întâmpla acum aşa ceva, eu la fel aş proceda. Nu sunt o fricoasă, din construcţie”, a adăugat asistenta.

“Pe decedaţi i-am pus unul peste altul”

Următoarea intervenţie din seara de 17 decembrie a fost la Gara de Nord. “Acolo, câţiva cetăţeni au ieşit din hotelul de lângă gară, că au auzit că se trage. În faţa gării era un cordonat de armată, care a început să tragă după ei. Trei pacienţi am avut. Lucram pe Dacia Breack şi pe toţi trei i-am luat. Doi dintre ei erau decedaţi.

Cel care trăia a fost dus la clinica de maxilo-facială. Sună ciudat ce spun, dar noi nu aveam decât o targă. Pe decedaţi i-am pus unul peste altul. Cel rănit a stat pe un scaun, în spatele şofeului”, a mai spus Liana Dohotariu.

Era însă de abia începutul serii. “Era trecut de miezul nopţii când şeful a transmis o nouă solicitare, unei colege, să meargă în Calea Girocului. Aceasta a spus că nu merge, pentru că se trage şi nu poate intra acolo. Atunci am preluat eu cazul. Era armată pe stradă, în stânga şi în dreapta, şi se trăgea. Am avut o senzaţie stranie că noi trecem printre gloanţe. Eu m-am aplecat sub bordul maşinii. A trebuit să ajungem la un bloc. Am intrat în scară, unde am găsit un domn împuşcat, cu toate intestinele afară. Era cu evisceraţie, cu abdomenul explodat. Dar omul trăia. Era destul de şocant, nu am văzut niciodată aşa ceva. L-am dus la Judeţean, dar nu ştiu ulterior ce s-a întâmplat”, a mai povestit femeia.

“Cei mai mulţi erau decedaţi”

În seara aceea, Dohotariu susţine că avut peste 30 de cazuri la care am ajuns. “Am avut cazuri la Podul Decebal, în Piaţa Traian, pe strada Popa Şapca, în faţa cimitirului din Calea Lipovei. Era şi oameni care alergau cu răniţi în braţe. Am văzut maşini particulare cu răniţi… Noi am transportat mai mulţi morţi. Erau cu diverse plăgi împuşcate, dar cei mai mulţi erau decedaţi…”, a afirmat asistenta.

Dimineaţa, trebuia să iasă din tură, dar nu a făcut-o. A rămas la lucru. “Nu am plecat nici seara, am rămas până a doua zi dimineaţa. În traducere, am plecat acasă după 36 de ore. În dimineaţa de 19 decembrie”, a mai povestit Dohotariu.

Un alt caz care pe care nu-l va uita niciodată a fost într-un bloc de pe bulevardul Budai Deleanu. “Iniţial am ajuns acolo pentru o altă solicitare. Doctorul Ometa mi-a spus să merg şi la un alt număr de bloc. L-am lăsat pe şofer şi m-am dus pe jos. Se trăgea. Circulam singură. Era ce mai mai inconştienţă. Puteam fi împuşcată. Aveam pe mine un halat gros de molton, verde închis. Nimeni nu ştia că sunt de la Salvare.

Eram singură în mijlocul străzii şi căutam adresa. Acolo era o persoană în vârstă, peste 70 de ani, împuşcat în cap. A iesit in balcon, si a fost impuct. Avea o fiica, era acolo, care plângea. În ziua de azi, dacă găseşti un pacient decedat, îl laşi pe loc. Vine Criminalistica, pompele funebre…Pe atunci, Salvarea ridica şi decedaţii, care erau transportaţi la spital. În cazul acestui domn împuşcat, la o mică înţelegere cu fiica lui, l-am lăsat acolo. Mai aveam oricum un rănit în maşină. Mai târziu, la Procesul de la Timişoara, transmis la radio, am auzit-o pe fiica domului spunând că a avut noroc de o asistentă de la Salvare, care i-a lăsat tatăl, aşa că a putut să-l îngroape creştineşte. Ceilalţi duşi la spital au fost duşi la crematoriu”, a mai povestiti Liana Dohotariu.

Au spart parbrizul ambulanţei

Asistenta de la Salvare îşi aduce aminte de o întâmplare care a avut loc în Piaţa Traian. În acele momente de tensiune, în rândul revoluţionarilor s-a lansat un zvon că se trage şi dintr-o ambulanţă.

“Revoluţionarii ne-au atacat cu nişte bâte foarte mari. Ne-au spart parbrizul. Revoluţonarii au auzit că s-a tras şi dintr-o ambulanţă, de asta s-au purtat aşa. Dar nu ne-am oprit, am reuşit să fugim. Nu am păţit nimic nici eu nici şoferul”, a rememorat Liana Dohotariu.

În dimineaţa zilei de 18 decembrie, cadavrele de la Spitalul Judeţean au fost încărcate de miliţie într-o autoizotermă de la Comtim, care a plecat spre Bucureşti, la Crematorul Cenuşa.

“Credeţi-mă că am văzut şi asta. Am văzut un camion în urgenţa spitalului Judeţean. Ulterior, am aflat că au fost încărcate cadavrele. Pus cap la cap asta însemna prezenţa acelui camion. Era camionul cu care s-au furat cadavrele. Am avut un incident şi cu maior de miliţie Iosif Veverca, care stătea în spatele Spitalului Judeţean cu cordonul de miliţieni. Urât vorbea! Chiar veneam la lucru cu doi şoferi când ni s-a adresat: ”, a adăugat asistenta.

“Salvarea era un fel de taxi de urgenţă”

Liana Dohotariu a ajuns acasă după 36 de ore de lucru. În 21 decembrie avea să revină însă la muncă.

“Maşinile nu aveau dotări ca astăzi. Erau cu o targă, un tub de oxigen şi cu o trusă medicală a asistentului. Câteva medicamente pentru afecţiunile de bază, seringi şi atât. Nu putea face în marea urgenţă. Era un fel de taxi de urgenţă. Noi am intervenit la pacienţi doar pentru oprire de hemoragii, făceam bandajări. Nici perfuzie nu am pus. Perfuzie aveam de regulă în maşină, dar dacă puneam trebuia să ţin mâna afară pe geam, să aibă cădere. Dar nu a fost cazul în nopţile alea”, a mai declarat Dohotariu.

“Un şofer s-a ascuns sub pat”

Asistenta povesteşte că Salvarea a avut şi mulţi şoferi curajoşi. “Au fost şoferi care au ieşit singuri pe traseu, fără asistente. Nu am fost eu singura asistentă care şi-a asumat să iasă. Au mai fost. Le-am înţeles şi pe cele care au refuzat să meargă pe traseu. Am avut şi un coleg şofer, acum medic stomatolog în Germania, care s-a ascuns sub un pat. Şoferul cu care mergeam eu, domnul Şarai, era foarte curajos”, a afirmat Liana Dohotariu.

A refuzat certificat de revoluţionar

Liana Dohotariu nu a acceptat să primească certificat de revoluţionar, deşi i s-a propus. “Doctorul Ometa a văzut că am fost cea mai activă, şi a considerat că e normal să depună actele mele pentru certificatul de revoluţionar. Am refuzat, am spus că nu e normal, eu doar am lucrat. A mai fost o acţiune sindicală, în care s-a făcut un tabel cu cei care ar fi trebuit să primească acest titlu. Eram şi eu pe listă. Dar nu s-a întâmplat nimic. Şi mă bucur. Sunt o grămada care nu-şi merită titlurile de revoluţionari, iar alţii care merită nu au solicitat niciodată. Noi ne-am făcut meseria”, a punctat Liana Dohotariu.

Imediat după Revoluţie, în 134 ianuarie 1990, ca răspălată, Liana Dohotariu a fost trimisă cu prima ambulanţă care avea să ducă răniţi în Vest.

“Am dus un pacient la Graz, în Austria. Doctorul Ometa a considerat că eu merit să plec cu acest transport. A fost şocată când am văzut cum arată spitalul din Graz. Nu mi-venit să cred, era altă lume!”, a povestit Dohotariu.

A avut ocazii sa plece de la Ambulanţă, dar nu a făcut-o. Tot acolo lucrează şi astăzi. “Este şi adrenalină. E o muncă diversificată. Nu sunt două cazuri la fel. Dacă te angajezi pe secţia de interne sau chirurgie, ai mereu aceleaşi cazuri. Aici nu te poţi rutina. E mereu altceva. Îmi place noutatea, diversitatea. Deocamdată am şi forţa fizică necesară”, a încheiat Liana Dohotariu. – Autor: Stefan Both, Ziarul Adevarul

VEZI SI: Acum 25 de ani au fost răpuşi de gloanţe primii timişoreni în timpul Revoluţiei anticomuniste

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu