Se schimbă RITUALUL BOTEZULUI, după tragedia de la Suceava. ÎPS Calinic: „Trebuie să apelăm la logică!”. Noile reguli

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului este prima care a luat măsuri în legătură cu schimbarea tehnicii botezului, după ce un bebeluş a murit recent la Suceava, la scurt timp după ceremonia de creştinare, a anunţat, vineri, ÎPS Calinic.

„Pentru a nu se confrunta cu situaţii precum cazul de la Suceava, preoţii sunt rugaţi să respecte mai multe măsuri şi recomandări. Măsurile au intrat în vigoare de luni, 8 februarie”, a declarat ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, potrivit adevarul.ro.

Concret, preoţii nou hirotoniţi vor solicita sprijinul unui preot cu experienţă clericală cu care vor oficia Taina Sfântului Botez.

Noi reguli privind botezul
Preotul cu mai multă experienţă va fi cel care va introduce copilul în apa sfinţită din cristelniţă. Niciun botez nu va putea fi făcut fără asistenţa unui preot cu experienţă clericală.

De asemenea, înainte de botez, preotul va cere familiei informaţii despre starea de sănătate a bebeluşului, dacă este născut prematur, dacă suferă de anumite boli care i-ar pune în pericol viaţa în timpul scufundării în cristelniţă.

Copiii agitaţi sau care plâng nu vor mai fi scufundaţi
Prevederile canonice spun că botezul se face prin afundarea de trei ori în apa sfinţită. Acum, ca excepţie de la regulă, în cazurile în care copilul are probleme medicale ori este agitat sau speriat, plânge foarte tare, este „fraged” ca vârstă (sub 40 zile) sau când există situaţii speciale (familia nu doreşte afundarea copilului), „săvârşirea Tainei Sfântului Botez se poate face prin turnarea de apă sfinţită, din cristelniţă, pe creştetul copilului.

Procedura va consta în introducerea pruncului în apa sfinţită din cristelniţă până în zona gâtului, iar apoi preotul va turna apa sfinţită, de trei ori, peste capul copilului”, mai spus ÎPS Calinic.

În ceea ce priveşte motivul pentru care a luat aceste măsuri, arhiepiscopul Calinic spune răspicat: „Trebuie să apelăm la logică! Se găsesc întotdeauna soluţii”.

Sursa: antena3.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU