Se schimbă din nou VARSTA DE PENSIONARE. Marele avantaj al celor care vor să iasă la pensie


Vârsta de pensionare se schimbă din nou, însă de această dată modificarea vine și cu vești bune pentru românii care își propun să iasă la pensie.

Casa Naţională de Pensii Publice iese în întâmpinarea românilor care vor să se pensioneze şi pune la dispoziţia acestora o aplicaţie care are rolul de a îi ajuta în procesul de aflare a vârstei de pensionare, atât când vind vorba de pensionarea la termen cât şi de cea anticipată.

Astfel, cei interesaţi pot afla anul şi luna în care îşi pot depune cererea de pensionare, precum şi vâsra la care se pot pensiona anticipat.

Vârsta-standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, ambele indeferent de sex.

Citiți și:  ULTIMA ORA Se schimba varsta de PENSIONARE pentru o categorie de romani

Pentru pensia anticipată este nevoie de o vechime în muncă mai mare decât pentru pensia anticipată parţială. Totuşi, cuantumul pensiei anticipate parţiale este mai mic, pentru că se aplică anumite penalizări.

Pensia anticipată poate fi obţinută, conform Legii pensiilor de stat, cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă numai dacă este realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

În cazul pensiei anticipate parţiale, aceasta se poate obţine tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează şi cei care depăşesc stagiul complet cu până la opt ani).

Citiți și:  Dacă mai trăiesc, pensionarilor li se recalculează veniturile aferente perioadei comuniste. Cine este afectat

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

535 de vizualizări

loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile