“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
ANALIZENOUTATI

Se pregăteşte pulverizarea României

PULVERIZAREA-ROMÂNIEI-777x437

Se pregăteşte pulverizarea României. Citeşte şi dă mai departe!

Materialul care urmează circulă pe internet, nefiind semnat de o persoană sau asumat de un grup. Considerăm cele scris ca fiind conforme unei realități crude, așa că am decis să-l publicăm.

La ce ne folosește că suntem membrii UE? La nimic. Noi, poporul, nu numai că nu avem nimic de câștigat, dar mai suntem și prostiți în față de toți ăștia care nu știu altceva că, vezi, Doamne!, ei sunt democrați și ei trebuie să ne învețe pe noi ce este democrația. Ne-am săturat de „democrația“ lor!

Nu avem nevoie de UE să ne spună cum să ne conducem țara. Fie că este Băsescu, Ponta sau Iohannis tot aia e. Toți stau în poziția „ghiocel“ față de cei de afară. De ce nu au verticalitate? Păi ei, adică oamenii politici, sunt singurii care au de cîștigat din UE. Poate a venit timpul să ne luăm soartă în mîinile noastre și să nu-i mai lăsăm pe alții să hotărască pentru noi.

Cu cât suntem mai mulți, cu atît șansa că să fim băgați în seamă se ridică.       

Regionalizarea României este sinonimă cu cedarea suveranității

Europa „salvatoare“ nu ne-a salvat niciodată de la nimic, ci, dimpotrivă, ne-a condiţionat (de exemplu, recunoaşterea Independenţei de la 1877, de încetăţenirea evreilor), ne-a vândut (la Ialta), ne impune norme (discriminarea pozitivă a minorităţilor – evrei, ţigani), penalităţi etc., deci nu ne va „salva“ nici acum!

Comisia Europeană este o simplă unealtă a globaliștilor. Această comisie nu face altceva decât să pregătească terenul pentru Noua Ordine Mondială (NOM), guvernul mondial. În ecuația NOM, planeta va fi condusă prin intermediul ONU.

Agenda 21 este un plan prezentat de ONU în 1992, la conferința „Earth Summit“, care a avut loc în Rio de Janeiro, Brazilia. Mulți știu că ONU este o organizație care aparține globaliștilor. ONU este folosită de câțiva miliardari puternici pentru a trasa viitorul global al omenirii. Tot sub influența globaliștilor miliardari se mai află și următoarele instituții: FMI, Banca Mondială, WTO (World Trade Organisation – Organizația Mondială a Comerțului).

Suntem captivi intereselor blocului euro-atlantic

Cu Iohannis în politichia externă am mari rezerve (poate și din cauza sfătuitorului: M.-R.U.), adică cu pupatul Licuriciului în problema finanțelor (amestecul SUA și UE în politica internă – UE e normal să se amestece, dar SUA?) și a poziției ultra pro-NATO în privința conflictului din Ucraina. Deocamdată problema de securitate a României nu este Rusia, ci frauda corporatistă (corporații americane, europene) care spoliază economia țării. În privința Ucrainei, era de așteptat ca Rusia să nu stea și să privească cum se apropie NATO de hotarele ei, când Crimeea (și Ucraina), din perspectiva Rusiei (o perspectivă istorică de altfel), este un teritoriu rusesc.

SUA a dorit să „cumpere“ cu ajutorul mafiei politice din Ucraina (familia vicepreședintelui SUA, Joe Bideu, fiind direct implicată în afacere) cum face și pe la noi, resursele Ucrainei. Dar Ucraina este un stat creat de URSS în 1919 și 1922 (puteau la fel de bine să nu facă acest stat). A primit Crimeea de la Rusia în 1954. Ucraina înseamnă „teritoriu de margine“, de margine al Rusiei. Astăzi, în Ucraina sunt teritorii istorice rusești.

Interesele euro-atlantice, reprezentate de SUA și imperiul european în formare

De fapt, instituțiile executive ale UE și proiectul SUE par a fi, mai degrabă, proiecte americane prin care Washingtonul încearcă să își prelungească politica pe continentul european.

Apartenența la blocul euro-atlantic ne-a transformat într-o colonie second hand, exportator de forță de muncă ieftină pentru Vest, tarla de resurse minerale date pe degeaba „partenerilor“. Din punct de vedere cultural, blocul euro-atlantic este Sodoma și Gomora, ca ideologie, promovând agresiv drepturile homosexualilor, ideologia încălzirii globale, spectrul fals al suprapopulării planetei, teroarea terorismului, combinând „politicile fricii“ cu cele ale utopiilor globaliste (guvernanță europeană, guvernanță globală etc.).

De cealaltă parte, se află Rusia, uneori în tandem cu China și cu alte țări în relativă ascensiune. Rusia are meritul să fie singura putere de anvergură mondială care, la nivel ideologic, propune o alternativă Sodomei și Gomorei euro-atlantice: accentuând valorile tradiționale ale familiei, respingând propaganda homosexuală, contrazicând teza suprapopulării și a încălzirii globale.

Ne ajută la ceva apartenența la complexul euro-atlantic? În afara statutului de colonie – teren („poligon“) de experimente sociale și de teritoriu util pentru cîteva garnizoane militare, nu. Din punct de vedere al securității naționale, apartenența la NATO si UE ne oferă doar ILUZIA protecției, așa cum nota însuși editorul agenției mult-citate Stratfor într-un material dedicat chiar țării noastre.

Spuneți NU experimentelor cu plante modificate genetic

Români, spuneți NU experimentelor SUA și aprobate de UE cu plante modificate genetic pe teritoriul României! Împotriviți-vă acestor experimente cu plante modificate genetic, plante care au efecte dezastruoase asupra sănătății voastre și a copiilor voștri. Aceste plante modificate genetic, fie că sunt consumate de om, fie de animale a cărora carne intră în alimentația umană, pot genera o serie de boli, inclusiv cancer, scădere a sistemului imunitar și chiar modificări ale ADN-ului uman.

Fac apel către toate mamele din România care vor să-și vadă copii crescând sănătoși să ia atitudine împotrivă acestor acțiuni care ne transformă în COBAII SUA și UE.

Politicienii români sunt doar niște marionete

Citiți și despre Monsanto, Codex Alimentarius de altfel, căci ei sunt în spatele acestor prostii, scopul fiind reducerea populației la nivel global. Știrile Tv sunt o spălare de creiere și manipulare gratuită în masă.

Oricât de feciorelnic s-ar comporta birocrații de la Bruxelles, trebuie să înțelegem că atomizarea Europei se potrivește de minune scopului proiectului european. Cu națiuni mici, lipsite de putere și fundamente, te poți juca mult mai ușor, poți stabili reguli mult mai stricte și le poți coordona extrem de eficient. Aceasta s-a dorit de la bun început, iar snoava conform căreia noile națiuni nu vor fi primite în UE este doar o zicere. Nu doar că vor fi primite, dar li se vor face concesii mai mari decât importanța lor. Atomizarea a fost din start planul secret pentru „unificarea“ Europei. De aceea doar Germania s-a unificat, în timp ce alte țări s-au divizat și continuă să fie dezmembrate pe criterii etnice!

Pentru noi lucrurile ar putea arăta foarte urât. Nu este exclus ca, în final, după episodul „Ținutul Secuiesc“ să avem de-a face cu secesiunea Transilvaniei, care se pregătește încă din anul 1989. De o groază de timp se desfășoară o propagandă radicală (tot via UE-SUA), care sugerează o superioritate a ardelenilor față de ceilalți români. Mai mult, „superiorul ardelean“ este –  culmea! –  cel asuprit de „nemernicii de sudiști“ și „mitici“, obișnuiți să trăiască pe spatele său. O retorică falsă, care poate fi contrazisă cu ușurință de oricine ar vrea să studieze structura PIB-ului. Dar, în fața propagandei nu poți lupta cu logica! Se vor găsi probabil numeroși isteți gata să-mi demonstreze cum greșesc eu și cum vor trăi ei mai bine dacă se vor despărți de „asupritori“. Este inutil să intri într-o asemenea confruntare. Pentru mulți viermele a fost inoculat și, din nefericire atât pentru ei, cât și pentru noi, „binefacerile“ vor deveni vizibile abia după ruptură.

UE și SUA înseamnă distrugerea economiei locale, supraimpozitare, colonizarea României, șomaj și distrugerea clasei de mijloc

Constatăm că situația României se înrăutăţeşte, suntem folosiți doar ca piață de desfacere pentru Occident și forță de muncă ieftină. Se încearcă obstrucționarea agriculturii prin mijloace autohtone, se distrug practic posibilitățile micilor agricultori de a practica agricultura cu mijloace naturale. Un alt exemplu este acela cu rigorile aplicate recoltării laptelui și multe, multe altele.

Voinţa de a intra în UE şi NATO nu a fost a poporului român, ci a politicienilor cumpăraţi de cei din afara ţării. Poporul a fost convins prin acţiuni concertate de propagandă şi manipulare în masă. În primul rând, populaţia habar nu avea despre ce e vorba. În România, în prezent, legile se fac conform dispoziţiilor de la UE, de la FMI, Banca Mondială şi alte asemenea instituţii mafiote. Un lucru mai puţin cunoscut de populaţie, dar foarte bine cunoscut de unii politicieni, este că, prin Tratatul de aderare la UE, României i se limitează dreptul de a face agricultură, pentru a nu face concurenţă celorlalte state. Pe urmă, legile din România sunt mai puţin importante în raport cu cele europene sau cu directivele europene. Citiţi articolul 148 din Constituţie!

Articolul 148

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2) .

(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.

Totuşi, ca soluţie, noi am vedea mai multă solidaritate între români.

 

România, prin integrarea în structurile UE și NATO, a trebuit să respecte niște clauze care au distrus țara

  1. Distrugerea armatei tradiționale românești.
  2. Distrugerea industriei sau vinderea pe nimic pentru a nu concura produsele străine.
  3. Vinderea marilor companii care administrau bogățiile naturale ale României (Petrom, Electrica, Distrigaz) către marile monopoluri străine, toate profiturile acestor companii pleacînd către țările de origine.
  4. Vinderea pe nimic a bogățiilor solului și subsolului.
  5. Închiderea minelor sub motivul fals al nerentabilității.
  6. Slăbirea financiară a statului, intenționat, ca să nu poată ajuta economia în concurența cu marile monopoluri străine.
  7. Importul corupției generalizate de la imperialiștii americani și vest-europeni (vezi cazurile Bechtel, Microsoft și EADS).
  8. Impunerea spre vânzare a tuturor băncilor românești sau falimentarea acestora (cazul Bancorex etc.), astfel încât statul nu mai are nici o pârghie de control și de ajutor, fără a se împrumuta la băncile străine jefuitoare.
  9. Creșterea alarmantă a șomajului, dispariția locurilor de muncă, plecarea forței de muncă, în special a celei (super)calificate, în țări bogate, care contribuie implicit la ridicarea bunăstării acelor țări în detrimentul României.
  10. Destrămarea a sutelor de mii de familii românești, prin aceste plecări pe meleaguri străine și depopularea forțată a României pentru crearea unui spațiu vital pentru alte etnii.
  11. Plata anuală la bugetul UE, FMI, BM, NATO etc. cu miliarde de euro. Cheltuirea cu FMI, BM, UE, NATO și corporații occidentale a miliarde de euro anual pentru organismele create artificial, chipurile pentru gestionare fonduri europene, organisme de control etc.
  12. Datoria actuală, de peste 150 de miliarde de euro, nu poate fi plătită nici în zece generații, deoarece suntem strangulați chiar de cei care ne-au îndatorat pentru interesul lor.

Corupția, importată și ea!

Se vorbeşte mereu despre corupţi, dar niciodată despre cine i-a corupt pe corupţi şi cine i-a urcat în funcţii. Nu e nimic în neregulă cu ADN-ul nostru moral, alte ţări sunt mult mai corupte decât noi. Soluţia ca să trăim mai bine este să ne câştigăm independenţa faţă de UE, SUA şi finanţa occidentală.

Imperialiștii Occidentului, nelegiuit capitalist: UE, SUA, NATO, FMI (Oculta iudeo-masonică) vor cu orice preț îndobitocirea omului, controlul total și puterea globală pentru a submina și distruge națiunea, cultura, familia, religia, tradiția popoarelor și a forma o babilonie globală antihristică, antiumană: Noua Ordine Mondială.

Pentru asta au inventat două ideologii satanice: capitalismul și comunismul. Capitalismul, societatea de consum – pâine și circ (mai mult circ!) –, a avut succes mai mare decât comunismul pentru că a mizat pe slăbiciunile și viciile omului. Pentru îndobitocirea omului se folosesc mijloacele de control și manipulare informatice, mass media, pe care au pus monopol (tv, radio, ziare, net, card, cip ) și mijloace financiare si economice (privatizări, liberalizări, investitori, bancheri, asigurări, pensii private) prin corporațiile lor pentru coruperea guvernelor, pentru acapararea resurselor, și a fi dependenți economic și financiar de politica lor antihristică, cu concursul trădătorilor de neam.

200 de corporații patronate de Oculta iudeo-masonică dețin forța economică și politică a 140 de țări sau altfel spus: 1 la sută dintre oameni dețin mai mult de jumătate din bogăția lumii. Acolo unde nu reușesc îndobitocirea, ocuparea și jefuirea popoarelor, iar acestea își apără prin naționalism și patriotism resursele, economia, cultura, tradiția, familia… nelegiuiții din Occident provoacă revolte, conflicte, războaie pentru a invada și jefui acele popoare: exemple Ucraina, Serbia, Afganistan, Irak, Siria, Egipt, Libia, Liban.

Astfel, omul îndobitocit, bulversat, prin „dezbină și stăpînește“, „crize“, „pâine și circ“, grija zilei de mâine, infracțiuni, va fi manipulat și controlat ca un animal, după care ei vor veni ca „salvatori“, dar în condițiile și cu mijloacele lor: „pâine și circ“, cip și card.

Să scăpăm de SUA, NATO, FMI şi UE

Atât timp cât suntem în UE şi NATO şi controlaţi de americani şi FMI, întotdeauna vor fi corupţi. Corupţia este metoda prin care ocupanţii străinii ne controlează şi ne jefuiesc ţara.

25 aprilie 2015

ADDENDA

Articolul oferă, evident, o retrospectivă corectă a celor 25 de ani de criminală tranziţie postdecembristă, care nu a însemnat decît ruinarea deliberată a României, pentru a o transforma într-o colonie mai uşor de manevrat, sărăcirea deliberată a poporului, pentru a-i determina pe cît mai mulți să emigreze spre a veni venetici în locul lor și a distruge omogenitatea etnică și religioasă a românilor. Dar, în acest tablou există şi cîteva scăpări, cauzate, fireşte, de laconismul la care a apelat autorul anonim pentru a-l redacta. De aceea, trebuie, totuşi, să facem unele corecturi.

Astfel, Ucraina nu este „teritoriul de margine“ doar al Rusiei, ci a fost și al Lituaniei, Poloniei, Moldovei lui Ștefan ce Mare și chiar al zonelor nordice ale Imperiului Otoman. Dar, locuitorii din U kraina erau, în cea mai mare parte, moldoveni, numiți de imperiile înconjurătoare, cazaci. De aceea, pînă să ajungă să fie conduși de Hmelnițki, toți hatmanii (conducătorii) cazacilor din U kraina erau români (moldoveni). Am explicat în detaliu acest aspect în articolul „Necesitatea reîntregirii României“. Ca atare, în Ucraina nu sunt încorporate numai „teritorii  istorice ale Rusiei“ – cum spune autorul în fugă, greșind prin omisiune –, ci și ale României: sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, Ținutul Herței, Insula Șerpilor.

Aşa că atitudinea pro-Ucraina a conducătorilor ţării este pe deplin condamnabilă. Dacă actualii conducători ai României nu ar fi niște trădători – la fel ca și ceilalți de dinaintea lor, de altfel –, ar fi acționat astfel încît să îi ajute pe românii din aceste teritorii răpite de U.R.S.S., prin criminalul Pact Ribbentrop-Molotov (de fapt, Hitler-Stalin) și menținute în mod samavolnic de Ucraina, să se folosească de șansa oferită acum de situația Ucrainei pentru a-și declara unirea cu România! Să vedem atunci reacția S.U.A., Germaniei, Franței, Angliei, Uniunii Europene: vor saluta revenirea acestor teritorii istorice ale României la patria-mamă – ca reparație istorică a greșelilor făcute de Aliați la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial –, sau o vor ține în continuare că „se atentează la independența și suveranitatea Ucrainei“? Așa cum îi declarase Vladimir Putin lui George Bush lasummit-ul de la București, „Ucraina de azi este un stat artificial!“

Ei!, a venit vremea ca acest statut artificial al Ucrainei să se destrame, iar Ucraina să revină, așa cum am scris în aprilie 2007, la teritoriul „Rusiei kievene“.

Actualul teritoriu al Ucrainei este rezultatul invadării Poloniei de către U.R.S.S. în 1939 și al răpirii Basarabiei și Bucovinei, în iunie-iulie 1940, de la România tot de către U.R.S.S.! U.R.S.S. a dispărut şi, în mare parte, s-a destrămat.

Acum e momentul şi pentru destrămarea Ucrainei artificiale!

S.U.A., Germania, Franța, Anglia, Uniunea Europeană nu vor avea nimic împotriva revenirii la România a teritoriilor răpite de U.R.S.S., dacă sunt, realmente, state democrate și morale, cum se declară!

BUCOVINENI, BASARABENI, HERȚENI, DECLARAȚI-VĂ INDEPENDENȚA DE UCRAINA ȘI REVENIREA LA ROMÂNIA!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

7 comentarii

  1. Este o prezentare reala a situtiei in care a fost adusa Romania de catre, cei care ne-au invadat cu concursul cozilor de topor din pralament, guvern si tagma de politicieni corupti, lacomi si vanzatori de tara. Daca romanii ar fi uniti am putea sa ne eliberam, dar fortele malefice ne dezbina si ne ameninta cu legi prin care suntem tinuti in jug. Nu putem sa ne organizam decat daca se iveste un conducator, care sa ne mobilizeze.

  2. datorita textului de inceput : ,,Materialul care urmează circulă pe internet, nefiind semnat de o persoană sau asumat de un grup. Considerăm cele scris ca fiind conforme unei realități crude, așa că am decis să-l publicăm. ,,….. am si eu o curiozitate…dat fiind faptul ca va urmaresc cu destul de mult interes,mi se pare un pic fortata ideea de a posta un text(stire,articol) ca fiind si veridic daca nu isi asuma nimeni asta….cu respect Anania Mihai-Piatra Neamt

  3. M-am oprit din citi atunci când autorul articolului glorifică Rusia ”eliberatoare”. A tot ”eliberat” diverse popoare din ”jugul” independenței. Să remarcăm că ea Rusia încă are forțe de ocupație pe teritorii care de fapt aparțin (sau ar trebuie să aparțină) altor țări (inclusiv României).

  4. Propaganda ruseasca.
    Daca autorul presupune o oarecare intentie a SUA apoi imperiul rus au scos 1,5 mln de moldoveni din Basarabia si iau dus prin Siberia si in loc ne-au adus triburi de mongoloizi, gagauji si tot felul de bolgari cu ucraineni. Iata realitatea nu ceia ce publicati voi.

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.