Se dă LEGE! Amenzi în vigoare după 15 mai. Anunț de la Guvern


Vești noi pentru români! Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a făcut anunțul la finalul ședinței de Guvern. Care va fi de fapt situația amenzilor după data de 15 mai?

Potrivit şefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, regimul contravenţiilor s-a schimbat şi a fost pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, prin proiectul de lege pentru reglementarea stării de alertă.

Această decizie a fost luată după ce fostul regim al contravențiilor a fost declarat neconstituțional.

„În baza acestui proiect de lege s-a schimbat regimul contravenţiilor astfel încât regimul juridic al contravenţiilor este asimilat şi pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 pentru a evita situaţia ivită în contextul în care regimul contravenţiilor stabilit în baza Ordonanţei 1/1999 a fost declarat neconstituţional”, a afirmat Ionel Dancă, luni, la finalul şedinţei de Guvern.

Mai exact, pe durata stării de alertă sancțiunile pentru abaterile comise vor fi date în continuare.

Cum vor arăta amenzile?
Potrivit ordonanței, „actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor”.

În ceea ce privește persoanele care primesc amenda, acestea vor putea achita în termen de 15 zile jumătate din valoarea amenzii primite.
Sancțiunile vor intra în vigoare la 3 zile după publicare legii în Monitorul Oficial, potrivit proiectului.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

539 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile