Se cere retragerea cetăţeniei române a lui Kelemen Hunor

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României solicită retragerea cetățeniei române președintelui UDMR, Kelemen Hunor, ca urmare a declaraţiilor referitoare la sărbătorirea Centenarului. Kelemen Hunor a declarat, vineri, că etnicii maghiari nu vor sărbători, în 2018, centenarul Marii Uniri și că „această acceptare ar trebui să fie parte a înțelegerii și respectului reciproc”.

Mai mult, el a anunță că UDMR va lansa la anul proiectul „O mie de ani în Ardeal, o sută în România”, prin care să prezinte contribuțiile maghiarilor la evoluția Transilvaniei și a României.

Deşi înţelegem pe deplin şi susţinem necondiţionat valorile europene de toleranţă şi convieţuire inter-etnică în interiorul aceluiaşi stat, condamnăm ca revoltătoare şi instigatoare la nerespectarea legii declaraţiile preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din România”, se precizează în comunicatul Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, organizație care mai anunță că va sesiza Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Parlamemtul României faţă de „aceste declaraţii cu o mare putere de penetrare ideologică la nivelul comunităţii maghiare”. „Reprezintă un gest de nesupunere civică şi nerecunoaşterea statului român, a legilor, istoriei, culturii şi identităţii naţionale”, se mai arată în comunicat.

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României consideră că liderul UDMR „îşi neagă apartenenţa la poporul şi statul român. „Solicităm public preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din România să demisioneze din Parlamentul României şi să clarifice de urgenţă apartenenţa acestuia la statul român. În caz contrar vom propune Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să retragă în conformitate cu prevederile legale cetăţenia română d-lui Hunor Kelemen”, se arată în comunicat.

CNMR îl mai acuză pe Kelemen Hunor că instigă populaţia română de etnie maghiară la nerespectarea legilor ţării prin refuzul personal de a respectă Constituţia României şi data 1 Decembrie 1918 ca Zi Naţională a tuturor românilor.

„Printr-o abordare de cetăţean străin, atacă statul român din interior şi nedreptăţeşte poporul român pentru eforturile extraordinare făcute în 27 de ani pentru asigurarea TUTUROR condiţiilor necesare păstrării limbii, culturii şi identităţii minorităţii maghiare. Mai mult chiar, Statul Român a mers până la limita discrimanarii pozitive, determinând izolarea şi migrarea populaţiei de etnie română din acele zone”, susține CNMR.

Într-un punct de vedere pentru HotNews, liderul maghiarilor din România a declarat: „Este un fapt de notorietate că evaluarea anului 1918 nu s-a schimbat în ultimii 100 de ani în interiorul celor două comunități. Nici maghiarii nu gândesc altfel despre 1918 și despre cei 100 de ani și nici românii, iar această realitate nu se va prea schimbă în lunile următoare, până in 2018. Sunt multe cauze care au condus la aceste evoluții, nu doresc acum să analizez aceste aspecte, această sarcină revine istoricilor și cercetătorilor științelor sociale.

Sunt sigur că dacă statul român în ultimii 100 de ani nu ar fi încercat în mod permanent și deschis să asimileze minoritățile și să lichideze orice ce nu este român, atunci generația de astăzi s-ar poziționa altfel față de acest subiect. Dar pentru că între cele două războaie mondiale și sub regimul Ceaușescu această intenție a fost una neechivocă, iar după 1989 deseori s-a putut sesiza acest scop neexprimat expres, este evident că se regenerează fricile: românilor le este frică că noi vrem să rupem Ardealul, iar maghiarii se tem că românii vor să ne ia identitatea etnică. Evident că aceste frici se ancorează în trecut și în viitor și nu văd posibilitățile prin care am putea să schimbăm ceva în mod fundamental”, este de părere Kelemen Hunor.

Loading...
loading...

Nationalisti.ro

Editor Coordonator

4 comentarii la „Se cere retragerea cetăţeniei române a lui Kelemen Hunor

  • 17 ianuarie 2018 la 15:55
    Permalink

    ar trebui retrasa cetamia romana deoarece e extremist si incita la ura si la razboi civil

    Răspunde
  • 24 februarie 2019 la 13:30
    Permalink

    ar trebui retrasa cetamia romana deoarece e extremist si incita la ura si la razboi civil

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

x