Scrisoarea tulburătoare a unei fetiţe de 8 ani pentru şoferul beat care i-a spulberat mama într-un accident

O fetiţă de opt ani a decis să îi scrie o scrisoare celui care s-a urcat beat la volan şi a provocat un accident teribil, în urma căruia mama acesteia putea să îşi piardă viaţa.

Isabelle Elce, în vârstă de opt ani a decis să atragă atenţia şoferilor care urcă la volan inconştienţi de pericolul pe care îl pot produce sub influenţa băuturilor alcoolice printr-o scrisoare transmisă chiar celui ce putea să îi omoare mama.

Amelia Elce, din Masfield Nottinghamshire a fost dusă de urgenţă la spital după ce Tomasz Niedziela, urcat beat la volan, a intrat pe contrasens şi a lovit-o în plin. Bărbatul avea o viteză de peste 120 de kilometri pe oră.

Amelia, profesoară de meserie, a scăpat miraculos în urma accidentului cu răni superficiale, însă a suferit enorm din punct de vedere psihologic şi se teme că poate „nu va mai conduce niciodată”.

“În noaptea aceea când ai băut alcool şi te-ai urcat în maşină aproape mi-ai omorât mama! A trebuit să meargă la spital cu sânge care îi curgea din nas şi aproape am rămas fără mamă. Deci vă rog, nu mai faceţi asta niciodată!” i-a transmis micuţa Isabelle şoferului vinovat de accident.

Accidentul a avut loc seara, când Amelia se îndrepta cu maşina spre casă de la supermarket.

“La întoarcere am văzut farurile de la distanţă şi îmi aduc aminte că mă gândeam: Maşina aia e pe sensul meu de mers? Întrucât era întuneric, m-am îndoit de mine, însă câteva secunde mai târziu maşina era chiar în faţa mea. Am încercat să o evit, căci şoferul părea să nu facă nicio mişcare pentru a evita impactul. Îmi amintesc că am urlat şi m-am trezit într-un şanţ. Nu am putut deschide ochii pentru că eram plină de sânge, simţeam totul ca o ploaie pe faţa mea. Am putut mirosi fum şi ştiam că trebuie să scap, aşa că m-am aplecat, încercând să ies din maşină” a declarat Amelia.

Un străin a venit în ajutorul ei, dar a spus că era în continuare îngrijorată pentru celălalt şofer, întrucât nu exista nicio mişcare din acel autovehicul.

“Am crezut că şoferul a făcut infarct la volan” a spus Amelia. Dar apoi şi-a dat seama că era beat.

Câteva zile tânăra mamă nu a putut să îşi mişte gâtul sau să îşi îndrepte braţul şi a trebuit să îşi ia concediu pentru că nu se putea întoarce la serviciu din cauza rănilor, dar mai ales din cauza şocului pe care l-a suferit.

„Încă retrăiesc acel moment, am coşmaruri în fiecare seară. Mi-a plăcut să conduc, dar acum nu mai am încredere, sunt împietrită şi încerc să evit călătoriile cu maşina cât pot de mult” a spus tânăra mamă.

Fetiţa ei de opt ani, Isabelle a preluat „rolul de părinte” şi încearcă să îşi calmeze mama cântându-i în timpul călătoriilor cu maşina.

„Nu ar trebui să fie aşa, urăsc să îmi las copiii să mă vadă speriată deoarece nu vreau să dezvolte o frică în acest sens. Ea a scris acea scrisoare pentru a împiedica alţi şoferi să mai provoace astfel de accidente şi speră ca acel şofer să o citească.” a mai povestit Amelia.

Tatăl Isabellei, în vârstă de 37 de ani, a împărtășit scrisoarea pe Facebook ca un avertisment pentru alți șoferi, potrivit Mirror.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.