Scene de VIOLENTA CRUNTA: Batrana dezbracata si batuta cu bestialitate de propria fiica


O femeie, în vârstă de 84 de ani, dintr-o comună din judeșțul Vâlcea a fost bătută crunt de fiica sa de 62 de ani, potrivit publicației Gazeta Vâlceană. În urma bătăii, victima a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut la mijlocul lunii aprilie.

La data de 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au fost sesizați prin apelul unic de urgență, cu privire la un act de agresiune fizică exercitat de către o femeie, asupra mamei sale de 84 de ani, eveniment petrecut pe raza comunei Crețeni, sat Mrenești.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, împotriva femeii de 62 de ani, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, iar femeia de 84 de ani a fost condusă la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată”, potrivit IPJ Vâlcea.

Magistrații au emis un ordin de protecţie de 3 luni pe numele femeii din comuna Crețeni care și-a bătut mama.

“Judecătoria Drăgășani a emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 3 luni de zile, dispunând evacuarea fiicei din locuința comună și obligația de a nu se apropia de mama ei la o distanță mai mică de 10 m.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani.

De asemenea, polițiștii au întreprins toate demersurile pentru informarea autorităților și instituțiilor competente conform Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice”, mai adaugă sursa citată.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/