Scena politică din România, IN AER. Totul a fost în direct

Mihai Gâdea a prezentat miercuri, 16 februarie, documentul care a stat la baza dezvăluirilor făcute de Alexandru Rafila. Amintim că ministrul Sănătății a arătat anterior că miniștrii USR au inclus în PNRR servicii de consultanță de 25 de milioane de euro, pentru Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

Mihai Gâdea prezintă documentul care a stat la baza dezvăluirii făcute de Alexandru Rafila! VIDEO
Realizatorul TV a prezentat recent documentele la care făcea referire ministrul Sănătății, dar și fundamentarea sesizării depuse de acesta la Corpul de Control, prin care semnala mai multe nereguli cuprinse în programul pentru Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, redactat de foștii miniștrii USR și inclus în PNRR.

Așadar, documentele prezentate de Mihai Gâdea arată cum peste 25 de milioane de euro au fost prevăzute, pentru servicii de consultanță și asistență tehnică în cadrul ANDIS, în PNRR. În acestea, taxa unui consultant juridic profesionist, spre exemplu, a fost evaluată la 693 de euro/zi, în timp ce rata medie zilnică a experților BEI PASSA a fost anticipată la 2000 euro/zi.

Citiți și:  Gâdea, facut praf in scandalul momentului, dupa ce a dat VERDICTUL sau. "Partizanat orb, judecata pătimaşă şi intoleranţa agresivă"

În program au mai fost prevăzute:

Asistență tehnică la nivel instituțional (până în 2026): Consultanță juridică 449.000 de euro / Consultanță financiară și formare la locul de muncă 268.000 de euro / Servicii de comunicare și formare la locul de muncă 449.000 de euro

Dezvoltarea resurselor umane din sănătate: Consultanță în vederea realizăriie valuării situației actuale 999.000 de euro / Consultanță pentru dezvoltarea cadrului strategic 978.700 de euro / Consultanță pentru realizarea de materiale și metodologii 1479.000 de euro

Declarația lui Alexandru Rafila
„Da, am găsit și noi destul de multe lucruri ciudate. În primul rând, nu am avut acces la documentele acestui program. Ceea ce a fost foarte ciudat pentru toată lumea care lucrează în Ministerul Sănătății este că niciun angajat din Ministerul Sănătății nu a lucrat sau nu a fost informat referitor la acest program. Pare destul de ciudat, nu? A fost lucrat pe persoană fizică, nu știu exact cum a fost lucrat. Acesta este un element.

Citiți și:  Mihai Gâdea, în stare de șoc! LOVITURA TOTALA de la Ion Cristoiu

Al doilea element este legat de faptul că consultanța, care în mod evident este necesară… De multe ori, valoarea consultanței e mult mare decât valoarea obiectivului. Pot să vă dau un ordin de mărime. La Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate, funcționarea agenției este finanțată cu 5 milioane euro și consultanța cu 25 milioane euro. Al doilea element este legat de faptul că consultanța, care în mod evident este necesară… De multe ori, valoarea consultanței e mult mare decât valoarea obiectivului. Pot să vă dau un ordin de mărime. La Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate, funcționarea agenției este finanțată cu 5 milioane euro și consultanța cu 25 milioane euro”, a spus Alexandru Rafila.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.