Scandalul plagiatului lui Florin Iordache. Preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, îşi anunţă demisia din fruntea Consiliului de Atestare a Diplomelor

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a declarat că se va retrage de la conducerea Consiliului de Atestare a Diplomelor (CNATDCU). Anunţul vine după ce instituţia pe care o conduce a dat un verdict de neplagiat în cazul fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, iar Aurel Pop a declarat că nu ştie cine anume a semnat, în locul său, această decizie.

„Cred că un alt membru al Academiei, care are mai puţine de dus pe umerii săi, ar trebui să chivernisească această instituţie cheie pentru învăţământul din România”, a declarat Ioan-Aurel Pop pentru „Adevărul”.

Declaraţia acestuia vine după ce luni, acesta declara pentru publicaţia Newsweek că nu recunoaşte semnătura de pe documentul prin care Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a dat verdict de neplagiat fostului ministru al Justiţiei Florin Iordache.

Reamintim că la sfârşitul lui decembrie 2019, CNATDCU a decis că Florin Iordache nu a plagiat şi documentul care validează decizia poartă, conform legii, numele preşedintelui CNATDCU, Ioan-Aurel Pop. Alăturat numelui lui Ioan-Aurel Pop există şi o semnătură scrisă de mână cu un pix.

Mai mult, după ce a publicat un articol pe această temă, Newsweek România a primit, în aceeaşi zi, un scurt mesaj de la preşedintele CNATDCU care a subliniat că semnătura de pe document nu îi aparţine şi că nici măcar nu a văzut vreodată actul. “Nu am avut cunoştinţă despre acel document. Eu nu recunosc acea semnătură. Personal, cred că este vorba despre un plagiat. Nu-mi amintesc să se fi discutat o asemenea decizie în prezenţa mea (de plagiat n.red.)”, a afirmat Ioan-Aurel Pop, care a precizat totuşi că în opinia sa, în cazul fostului ministru este vorba de un plagiat evident.

O instituţie fără cap, e o instituţie fără autoritate

„În esenţă, domnia sa spune că având şi funcţia de preşedinte al Academiei, nu ăşi poate îndeplini cu deplină responsabilitate şi îndatoririle de preşedinte al CNATDCU. Are sens ce spune. Însă avea sens şi acum şase luni când a fost numit. Onest ar fi fost să-şi decline atunci această numire. În orice caz, aşa cum este orgaizat, CNATDCU nu îşi îndeplineşte atribuţiile de a da nişte verdicte oneste în cazul unor oameni ajunşi în funcţii cheie. Este o teamă de a-şi asuma o responsabilitate. Este o instituţie fără cap, şi e clar că nimeni nu are curaj să lupte acolo”, este de părere sociologul Mircea Kivu.

Instituţia funcţionează pentru a muşamaliza

Expertul în Educaţia, Marian Staş este de părere că CNATDCU a ajuns să opereze pentru a muşamaliza şi tergiversa, nefiind în stare să dea verdicte obiective. „Ar fi greşit să spunem că oamenii din aceste instituţii sunt incapabili. Din contră. Soluţiile pe care le dau sunt la limita legalităţii, sunt maeştrii în a tergiversa o decizie şi de a folosi orice ambiguitate din textul legii pentru a da soluţiile dorite. Cazul recent al Comisiei ministeriale de la Spitalul Floreasca, care în mai puţin de o săptămână a efectuat un control şi a reuşit să vină public cu o serie de concluzii clare reprezintă excepţia mai degrabă decât regula în instituţiile noastre. Acest caz arată că se poate, oricât de puternic era chirurgul Beuran, el a fost demis şi neregulile de acolo aduse la cunoştiinţa opiniei publice”, a declarat acesta.

„Activitatea CNATCDU este vitală pentru integritatea învăţământului superior românesc. Un decident care cu adevărat doreşte să pună punctul pe i ar oferi o mai mare autonomie reală funcţionării Consiliului şi ar modifica reglementările în aşa fel încât din componenţa CNATCDU să facă parte şi specialişti români din universităţile străine, care au parte de recunoaştere academică internaţională”, a declarat şi Alexandru Manda, expert în Educaţie în cadrul Societăţii Academice Române.

Cum se face un doctorat „marca Florin Iordache”

Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, a obţinut titilul de doctor cu lucrarea „Impactul Corporaţiilor transnaţionale asupra proceselelor de integrare economică a României în UE” în Republica Moldova în 2007. În acel an, Florin Iordache era deputat la Bucureşti.

Potrivit Newsweek România, liderul PSD a copiat pagini întregi dintr-un interviu-fluviu pe care Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci ministru de Externe, l-a acordat imediat după intrarea în UE. Iordache nu precizează sursa şi nu foloseşte niciodată ghilimele. Mai mult, un sfert din articolele trecute în bibliografie sunt scrise de el însuşi, iar 10% sunt comunicate de presă şi rapoarte.

De asemenea, Florin Iordache a copiat din alte zece surse în lucrarea sa de doctorat, în afara pasajelor consistente pe care le-a plagiat dintr-un interviu pe care fostul ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, l-a acordat în 2007.

Florin Iordache şi-a însuşit pasaje întregi din comunicate de presă, din programul de aderare la Uniunea Europeană, dar şi din ziarele româneşti. Fostul ministrul Justiţiei preia, din aceste surse, paragrafe care depăşesc uneori întinderea unei pagini.

Florin Iordache nu mai făcuse anterior nici un fel de curs în domeniul relaţiilor economice internaţionale. Doctoratul a fost obţinut în anul 2007 la Universitatea Liberă Internaţională Moldova (instituţie privată), deşi pe atunci politicianul era deputat la Bucureşti.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

267 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile