Scandalul laptopului lui Hunter Biden ia amploare, demascând corupția din America și Ucraina

Pentru a înțelege scandalul zilei din Statele Unite, e nevoie de o scurtă retrospectivă. Implicațiile lui sunt pe mai multe paliere, inclusiv legate de China. Dar mă voi rezuma doar la conexiunea cu Ucraina și ce ne spune despre starea presei și democrației americane.

Punctul de inflexiune e 2012, unde duc și rădăcinile războiului ruso-ucrainean. Atunci, președintele pro-rus Ianukovici intră în negocieri cu Uniunea Europeană. Putin îi pune în vedere că va trebui să aleagă între Vest și Rusia, cel mai mare partener comercial al țării. Yanukovici ezită, pentru că situația țării era fragilă, mai ales după criza din 2008 – 2010, când suferise un puternic declin economic.

Țara era vestul sălbatic al tranziției post-comuniste. După estimările revistei The Economist, 50 de oligarhi controlau 85% din economia Ucrainei, în preajma crizei din 2008. În tot deceniul 2004-2014, economia din umbră a Ucrainei s-a situat între 20 și 50%. Deși țara se zbătea în sărăcie, producea miliardari pe bandă rulantă. (Înainte de izbucnirea războiului, în 2019, existau 6 miliardari în dolari în țară. Iar primii 100 de bogați mai dețineau „doar” 23% din PIB.)

În vara lui 2013, Putin pune presiune înăsprind politicile vamale pentru exporturile ucrainene. Iar în toamnă, țara intră oficial în recesiune. Agențiile americane de rating îi dau 50% șanse să intre în încetare de plăți. Urma un nou plonjon economic lung, al cărui abis e atins prin 2015-2016. Uniunea Europeană decide și ea să joace dur cu Ucraina prinsă la ananghie și îi dă un termen să se hotărască să semneze cererea de aderare la summitul din decembrie 2013.

În noiembrie, deja, opoziția pro-europeană își scoate oamenii în stradă, pentru ce avea să devină fenomenul din piața Maidan. Puterea de la Kiev negociază la două capete, pretinzând că are nevoie de 20 de miliarde de euro, altfel economia lor capotează. UE oferă doar 610 milioane de euro, plus o vorbă bună la FMI și Banca Mondială pentru împrumuturi, dar cer reforme. Rușii oferă 15 miliarde de dolari, din care 3-5 avans, un preț avantajos la gaz și nu cer reforme. După cum relata la data respectivă chiar presa americană.

Ianukovici nu face pasul către UE în decembrie, la ultimatum. Dar lasă tratativele deschise. Strada e nemulțumită și izbucnește revoluția colorată, transmisă de televiziunile străine în direct. În spatele ușilor închise, Victoria Nuland e înregistrată dictând opoziției numele viitorului premier Arseniy Yatseniuk și înjurând Uniunea Europeană. La acea vreme, era numărul doi în Ministerul de Externe american, colegă de guvern cu Joe Biden, vice-președintele lui Barack Obama.

În februarie 2014, revoluția portocalie triumfă la Kiev. Viktor Ianukovici e forțat să fugă din țară și guvernul e preluat de forțele pro-occidentale. Schimbarea stârnește contra-revolta regiunilor rusofone, care degenerează într-un război civil. Pe fondul lui, Rusia începe prima fază a războiului cu Ucraina, capturând Crimeea.

Fiul lui Joe Biden, Hunter Biden, intră în afacerea din Ucraina în aprilie 2014. El intră într-o firmă de energie, Burisma, înregistrată în paradisul fiscal din Cipru de oligarhul ucrainean Mykola Zlochevski. Va rămâne consultant în firmă cinci ani, până în 2019, când tatăl său deja candida la prezidențiale.

Hunter era cunoscut mai mult pentru petreceri, decât pentru experiența de avocat. Că de pricepere la energie nici nu se punea problema. Totuși, era plătit de firma din Ucraina cu 1 milion de dolari pe an. Venit, care i-a fost tăiat la jumătate la două luni după ce tatăl lui nu a mai fost vicepreședinte, după cum a aflat New York Post.

Miliardarul care îl plătea nu era oricine. Zlocevski fusese ministru al Ecologiei și Resurselor Naturale, adică paznic la oi peste rezervele minerale ale țării. În 2015, afaceristul intră în probleme cu legea, în urma unei afaceri cu alt oligarh, Ihor Kolomoiski – nimeni altul decât „inventatorul” și sponsorul lui Volodimir Zelenski. Actorul se lansase în rolul de președinte într-o comedie chiar la televiziunea deținută de Kolomoiski. Atât el cât și Zlocevski erau proprietari (în diverse proporții) de bănci, implicate în spălarea de bani.

În 2015, Deutsche Bank semnalează un transfer de 24 de milioane de dolari prin banca lui Kolomoiski. Autoritățile de la Londra îi blochează lui Zlocevski active de 23 de milioane de dolari în aceeași investigație. Interesant e că ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pryatt, vituperează în New York Times, la data respectivă: „În cazul fostului ministru al Ecologiei, Marea Britanie a pus poprire pe fonduri de 23 de milioane, în fonduri ilicite, care sunt bani ai poporului ucrainean!” (Mai lipsea să strige și: „corupția ucide!”)

Sărim peste nenumăratele detalii ale afacerii până în aprilie 2019, când un laptop misterios ajunge la reparat. Cine și cum, e subiect de controversă. La fel și cum reparatorul decide să arunce o privire și constată foarte rapid că sunt subiecte de siguranță națională. Mă rog, putem prezuma o implicare a unor servicii secrete. Fapt e că laptopul e predat FBI pentru analiză, care îl pune la sertar, pentru că venea anul electoral.

Totuși, materialele compromițătoare din laptop ajung la rivalii lui Biden, apropiații lui Trump, Steve Bannon și Rudy Giuliani. Care merg cu dezvăluirile la presă. De notat, pentru starea democrației americane, că ambii au suferit represalii juridice în alte spețe, care se încadrează perfect la poliție politică. Steve Bannon a ajuns chiar la închisoare pentru dosarul ridicol al protestelor de la Capitoliu din 6 ianuarie.

În octombrie 2020, New York Post începe să publice dezvăluiri culese din laptopul lui Hunter Biden. Era cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale. Iar cum scorul a fost foarte strâns, putem trage concluzia că blocarea mediatizării lor a influențat rezultatul final.

Dezvăluirile erau de tot felul, de la mii de e-mail-uri cu oameni de afaceri și cu actualul președinte, la fotografii compromițătoare de la orgii. În unele din poze, par a fi implicate fete minore și consum de droguri. Democrații s-au apărat strigând că sunt știri false, inventate să îl discrediteze pe Biden în campanie.

Era inclusiv celebra scenă în care Biden se filmează cântărind cocaina.

Printre acuzele din New York Post era și aceea că Hunter Biden primea 50.000 de dolari pe lună pentru a trafica influența tatălui său către politicieni din Ucraina.

Și țara vecină nu era singura din care (vorba lui Băsescu), familia Biden „își lua tainul”. Într-un e-mail, preluat de englezii de la Daily Mail, Hunter Biden punea o vorbă bună pentru Puiu Popoviciu la fostul conducător al FBI, Louis Freeh. Biden junior spunea că „a devenit foarte apropiat” de Puiu Popoviciu, cel care a vândut terenul pe care s-a construit noul sediu al ambasadei SUA. Popoviciu, ginere al unui fost ministru din regimul Ceaușescu, investitorul de la Mall Băneasa și din mai multe francize precum Ikea, era cercetat de DNA. Și ulterior, condamnat la 7 ani de închisoare.

Timp de doi ani, partizanii Partidului Democrat au susținut din răsputeri că afacerea laptopului e „un kompromat”, o știre falsă. Wikipedia a creat o pagină intitulată „Teoria Conspirației Biden – Ucraina.” După ce s-a instalat ca președinte, Biden a intenționat să înființeze chiar o agenție de stat, care să verifice „știrile false” despre virus, vaccin și altele. Un veritabil Minister al Adevărului, de care trebuia să se ocupe simpatica Nina Jankowicz. Ea a trebuit să renunțe la post, după ce a devenit virală cu un cântecel după Marry Poppins, despre cum să prevenim dezinformările. Printre exemplele din hilarul cântecel, era chiar și: „acea dată când Rudy Giuliani a dus acea informație din Ucraina”…

Abia în 2022, presa democraților avea să recunoască autenticitatea dezvăluirilor. CBS News publica atunci rezultatul unei expertize, care arăta că datele din laptopul predat la reparat sunt reale. Expertiza scotea la iveală 120.000 de e-mailuri, 30.000 de mesaje, înregistrări audio, video și fotografii. NBC News era și ea nevoită să recunoască: între 2013 și 2018, firma lui Biden absorbise 11 milioane de dolari din colaborarea cu firma din Ucraina, acuzată de dare de mită, și cu un afacerist din China, acuzat de fraudă.

Dar obiectul scandalului momentului e ce s-a întâmplat între 2020 și 2022. Mai ales, în campania electorală, soldată cu alegerea lui Joe Biden ca președinte. Două scandaluri succesive arată putregaiul sistemic din stabilimentul politico-mediatic.

Mai întâi, în august 2022, Mark Zuckerberg a povestit într-un interviu la Joe Rogan că agenții FBI au venit la Facebook și l-au avertizat că un material compromițător despre Hunter Biden urmează să fie livrat presei. Iar rețeaua socială trebuia să intervină pentru a bloca răspândirea pe internet a dezvăluirilor. Deci chiar înainte de articolele din New York Post, agenții secreți știau și conspirau cu o firmă privată să bareze accesul publicului la un scandal de corupție. Practic, să influențele împreună alegerile din SUA.

Zilele acestea, Elon Musk, noul patron al Twitter, a scos la iveală cum cealaltă rețea de socializare (mai populară în America pentru ziariști) a contribuit la cenzurarea scandalului. El a pus datele la dispoziția unui ziarist de investigații, Matt Taibi. Din dezvăluiri, reiese că angajații Twitter colaborau în mod uzual cu ambele partide pentru a bloca știri și persoane cu influență, care spuneau lucruri incomode pentru politicieni.

Informaticienii de la Twitter foloseau secvențele de cod inventate pentru a filtra inițial mesajele nedorite (spam), escrocheriile bănești, iar apoi conținutul ilegal, cum ar fi pornografia infantilă, violența extremă. (De notat că rețeaua nu interzice pornografia adultă chiar în forme explicite, dar cenzurează conținutul de idei politice.) Se ajunsese la o asemenea rutină, încât angajații corporației primeau pur și simplu semnalări de la Partidul Democrat sau de la echipa de campanie a lui Joe Biden și răspundeau direct: „ne-am ocupat”.

Erau blocate inclusiv mesajele directe, private, între doi utilizatori. Instantaneu, apărea un mesaj de protecție, care nota că e vorba de materiale „posibil obținute de hackeri”, care pot fi periculoase. Nici măcar regimul comunist, care asculta telefoanele și supraveghea populația cu toate mijloacele vremii, nu avusese o metodă de a opri o convorbire telefonică între doi oameni.

Cele două rețele nu mai sunt demult simple site-uri, care trebuie să se conducă după cheful patronilor, cum susțin unele teorii libertariene. Facebook are 2,9 miliarde de utilizatori. Doar în regiunea SUA-Canada, are 240 de milioane de utilizatori, mare parte din populația adultă. Twitter are și ea 1,3 miliarde de conturi, dintre care doar 230 milioane de utilizatori activi. 77 de milioane dintre ei sunt în SUA. Combinând cele două, rezultă o forță uriașă de răspândire sau cenzurare a informației, cele două fiind la fel de necesare ca telefonul sau televiziunea prin cablu pentru dezbaterea publică – fără care, democrația nu poate exista decât în teorie.

Victor Grigore

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *