“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MEDICAL

SCANDALOS! Bolnavii în stare critică sunt internați forțat în spitalele de suport pentru pacienții cu COVID-19

swu

Noaptea trecută în Schela Cladovei o femeie a trecut la cele veșnice, după ce s-a simțit rău și a cerut familiei să fie dusă la spital. Avea probleme cu inima și diabet, iar medicii de la spitalul județean din Drobeta-Turnu Severin au decis să o trimită la spitalul municipal Orșova – unitate suport pentru coronavirus.

Cred că este la sine înțeles că în scurt timp această ființă umană a decedat. Urmează să fie îngropată, fără să mai fie dusă la biserică. Sicriul este dus direct la cimitir unde preotul va oficia slujba de înmormântare, la care participă un număr redus de persoane. Desigur că toate acestea se vor desfășura doar cu acordul Direcției de Sănătate Publică și cu respectarea Hotărârii nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Cine nu este jurist de meserie s-ar putea să aibă o problemă să înțeleagă cum este obligat de Guvernul României să-și îngroape morții.

Acum să nu își închipuie careva că inventez vreo teorie a conspirației, deși până la urmă este treaba fiecăruia ce alege să creadă, însă drama de mai sus poate să explice pe scurt modul în care Grupul de Comunicare Strategică raportează zilnic zeci de decese. Că sunt români diagnosticați pe bune cu infecție cu COVID-19, că sunt mulți oameni care au decedat din această cauză, că sunt persoane infectate cu noul coronavirus peste tot în lume și așa mai departe sunt fapte clare, nimeni nu se contrazice pe acest subiect. Dar ceea ce se întâmplă în România depășește teoria conspirației și sfidează logica și bunul simț.

Adică lucrurile sunt cât se poate de evidente: Guvernul PNL, prin Ministerul Sănătății, a pus la cale un mecanism prin care românii aflați în pragul morții, cei cu tot felul de boli, sunt trimiși să moară în spitalele de suport pentru pacienții cu COVID-19, pentru ca securistul Grup de Comunicare Strategică să aibă ce raporta zi de zi. Iar toate aceste ticăloșii sunt organizate temeinic și cu simț de răspundere doar pentru ca Ludovic Orban și Klaus Iohannis să mențină spaima în populație, pentru ca PNL să câștige alegerile.

Ce oameni de omenie, cât de mult le pasă liberalilor de români de când a apărut pandemia. Până la apariția noului coronavirus românii aveau dreptul să moară de orice boală că nu ne întreba nimeni nimic. Acum dacă epidemia folosește boierilor să-și pună în practică ambițiile de putere și avere, de ce nu ar profita Ludovic Orban și Klaus Iohannis și de moartea noastră?
În țara aceasta, nu mai avem dreptul nici să murim liberi darămite dacă ne încăpățânăm să mai trăim!

În vremea lui Ludovic Orban și Klaus Iohannis, în Schela Cladovei, aproape de Dunăre, a murit noapte trecută o femeie. Statul român, prin reprezentanții săi obedienți și eficienți, a decis că această femeie, mama unor copii, soția unui om, a murit din cauza COVID-19.
Dumnezeu să o ierte!

de Constantin Șolga

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.