Scandal urias între USR și PNL pe miliardele din Sănătate. News alert!

Scandal între USR și PNL pe miliardele din Sănătate. Agenția-mamut, care va gestiona miliardele europene din sănătate, va fi operațională în toamnă, anunță ministrul Sănătății, care susține că face parte din programul de guvernare. Ioana Mihăilă este contrazisă însă de partenerii de coaliție, iritați de planurile taberei USR-PLUS, inițiate de Vlad Voiculescu.

Liberalii nu vor sub nicio formă să fie de acord cu înființarea ANDIS, agenția din subordinea Ministerului Sănătății, prin care USR vrea să fie cheltuite miliardele de euro de la UE pentru construcția spitalelor.

Va fi subiectul cel mai discutat în ședința coaliției, după ce ministrul Sănătății a declarat că agenția va fi înființată chiar din toamnă.

Agenția ar urmă să dicteze, inclusiv la nivel local, proiectele de investiții în Sănătate. Adică, prin intermediul ei vor fi realizate planurile pentru construcția de noi spitale județene, cât de mari să fie, câte paturi să aibă, cu ce costuri.

Ceea ce înseamnă că președinții de Consilii Județene, primarii, nu vor mai avea niciun cuvânt de spus în privința felului în care sunt cheltuiți banii locali. Lucru de neacceptat pentru liberali.

Deși ministrul Sănătății, dar și conducerea USR susțin că Agenția a intrat în linie dreaptă și apare și în programul de guvernare, premierul spune că decizia înființării se ia în coaliția de guvernare, iar acolo încă nu au căzut de acord.

Așdara nici nu poate fi vorba despre înființarea ei.

Mircea Hava şi Cristian Busoi au spus la Antena 3 că înființarea agenției ar duce la o birocratizare şi chiar blocaj al spitalelor făcute pe PNRR, că nu are niciun rost înfiinţartea unei noi agenţii când ai Agenţia de Managemt al Calităţii.

Surse din PNL spun că proiectul este cel al lui Vlad Voiculescu şi cei din USR vor să controleze banii din Sănătate, iar Ludovic Orban a zis în ultima şedinţă că ministrul fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a introdus ANDIS în PNRR fără că premierul să ştie.

Tot la ședința coaliției se va discuta și despre legea camerelor de comerț, un alt subiect de dispută între PNL și USR.

Sursa: antena3.ro