SCANDAL INTERNATIONAL: Klaus Iohannis, criticat de OSCE pentru implicarea în campania electorală

Implicarea președintelui Klaus Iohannis în campania electorală este o încălcare a standardelor internaţionale şi a angajamantelor pe care ţările membre în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) şi le-au luat, pentru a nu amesteca funcţiile şi instituţiile statului în lupta politică, se arată într-un raport întocmit de reprezentanții OSCE, care au monitorizat alegerile din România.

Misiunea OSCE care a monitorizat alegerile parlamentare de duminică a sancţionat implicarea preşedintelui Klaus Iohannis în campanie, de partea PNL.

Aceasta a spus, textual, că este o încălcare a standardelor internaţionale şi a angajamantelor pe care ţările membre OSCE şi le-au luat, pentru a nu amesteca funcţiile şi instituţiile statului în lupta politică.

Experţii OSCE au remarcat şi avantajul clar pe care PNL l-a avut prin conferinţele de presă organizate regulat şi frecvent de preşedintele Iohannis, conferinţe transmise în direct de multe posturi de televiziune.

Marianne Mikko, şefa Misiunii Speciale ODIHR (Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului) pentru Evaluarea Alegerilor din România:

„Preşedintele şi-a exprimat clar, în mod frecvent, preferinţele politice în intervenţiile publice făcute în perioada premergătoare alegerilor. Acest lucru a dus la o estompare tot mai mare a liniei de demarcaţie dintre prerogativele sale oficiale şi campania electorală, ceea ce reprezintă o încălcare a standardelor internaţionale şi a angajamentelor luate de toate ţările OSCE pentru a păstra o separare clară între stat şi partidele politice.

Monitorizarea mass-media este un element esenţial al oricărei misiuni de observare a alegerilor de către ODIHR. Am constatat că, deşi spaţiul mediatic din România este divers, el este în mare măsură polarizat politic. Majoritatea canalelor tv pe care le-am monitorizat au prezentat numeroase ştiri despre preşedinte, cu transmisiuni în direct ale conferinţelor sale de presă, ceea ce uneori a rezultat într-un avantaj clar pentru partidul său.

De asemenea, am observat că de multe ori mass-media nu au reuşit să facă o distincţie clară între ştiri şi promovarea electorală, iar acest lucru a făcut ca alegătorilor să le fie mai dificil să ia o decizie informată înainte de ziua alegerilor.”

Surse: cristoiublog.ro și europafm.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile