SCANDAL în Armata SUA! Violuri, crime, sinucideri și cadavre ciopârțite la Fort Hood. Pentagonul a destituit 2 generali și alți 12 ofițeri

Armata americană a destituit 14 ofiţeri din posturi de comandă, la baza militară Fort Hood, în Texas, în urma unei serii de crime care a şocat America – iar prin cinci presupuse omoruri în 2020, această bază a Forţelor terestre (US Army) în care se află batalioane desfăşurate în teatre de război are reputaţia de cel mai periculos post din Statele Unite, relatează AFP.

Indignarea provocată de moartea lui Vanessa Guillen, o femeie militar în vârstă de 20 de ani, dată dispărută la 22 aprilie, după ce a fost victima unei presupuse hărţuiri sexuale, este cea care l-a determinat pe secretarul Forţelor terestre Ryan McCarthy să ceară unor anchetatori independenţi – un fost agent FBI şi o judecătoare militară – să prezinte un raport detaliat al situaţiei la Fort Hood.

Vanessa Guillen a spus familiei sale că nu avea încredere în ierarhia militară în soluţionarea unei plângeri cu privire la o hărţuire sexuală, iar rudele sale şi-au exprimat în mod public îndoiala faţă de determinarea armatei americane de a ancheta dispariţia acestia.

Corpul dezmembrat al tinerei a fost descoprit, până la urmă, la 30 iunie.

În aceeaşi zi, un suspect în dosar, militarul Aaron David Robinson s-a sinucis în urma unei confruntări cu poliţia locală.

”MEDIU PERMISIV”

Alt militar, Gregory Scott Morales, a fost declarat dezertor, după ce a fost dat dispărut în 2019, în pofida faptului că mai multe indicii sugerau o crimă.

Rămăşiţele sale au fost găsite în iunie, după zece luni, în timp ce anchetatori o căutau pe Vanessa Guillen.

Militarul a fost ucis prin împuşcare.

”Moartea tragică a lui Vanessa Guillen şi o serie de alte probleme la Fort Hood ne-au obligat să ne privim critic sistemele, politicile şi pe noi înşine”, a declarat Ryan McCarthy prezentând concluziile raportului.

”Nu este vorba despre cifre, ci despre puterea de a avea suficientă decenţă umană pentru a da dovadă de conpasiune faţă de echipele noastre şi de a veghea la interese mai bune ale militarilor noştri”, a adăugat el.

În raport se arată că baza Fort Hood are un nivel al criminalităţii mult mai mare decât alte baze în privinţa crimelor, tentativelor de omor, violurilor şi agresiunilor sexuale, furturilor şi consumului de droguri.

Sinucideri, dezertări şi absenţa fără permisie sunt, de asemenea, mai numeroase ca în alte părţi.

În raport se conchide asupra unei ineficienţe a comandamentului bazei, care a condus la anchete insuficiente cu privire la cazurile de dispariţie.

Lipsa de reacţie a ierarhiei militare a condus la ”un mediu permisiv al agresiunilor sexuale şi hărţuirii sexuale”, se arată în document.

Pe baza acestui raport, Ryan McCarthy a dispus destituirea a 14 ofiţeri de rang înalt – inclusiv a doi generali, între care adjunctul comandantului bazei, care era însărcinat cu operaţiunile în timp ce comandantul bazei era desfăşurat în Irak.

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

LASA UN COMENTARIU