Scandal imens in cazul doctoriței moarte in spital la Constanța: ”Au furat trupul”

Acuzații grave în cazul doctoriței găsită moartă într-o clinică din Constanță. După ce polițiștii au declarat că există probe suficiente care conduc spre sinucidere, mama femeii îl acuză pe ginere că ar vrea să incinereze trupul cât mai repede pentru a evita eventualele investigații amănunțite.

De când doctorița a murit, mama ei nu mai are liniște. Nu doar că și-a pierdut unicul copil, dar acum nu va mai avea nici unde să și-l plângă. Soțul acesteia a decis să o incinereze.

Femeia spune că fiica ei nu și–ar fi dorit niciodată să fie incinerată și că, de fapt, soțul vrea să ascundă anumite aspecte din viața celor doi. Aceasta susține că Loredana era bătută de soțul ei și nu exclude nici varianta ca acesta să îi fi pus ceva în mâncare.

”Inima mea îmi spune că ea a fost maltratată, a fost bătută. Ea nu mi-a spus, în schimb mi-a spus fiica minoră, nepoțica, în 2019, că ”pe mami a bătut-o”. Și mi-a confirmat și o fostă vecină”, susține Mărioara Paizan, mama Loredanei Chircu.

Mama și soțul Loredanei exclud sinuciderea
Femeia spune că fiica ei nu ar fi recurs niciodată la un gest extrem, fiind o fire extrem de veselă.

Și avocata doctoriței susține aceeași variantă. Loredana nu și-ar fi dorit să fie incinerată. Avocata spune că există un contract de concesiune pentru un loc de veci, precum și unul de servicii funerare. Acestea ar fi fost semnate de doctoriță chiar înainte de căsătorie, iar cea care ar fi trebuit să se ocupe de înmormântare ar fi fost chiar mama ei.

”Am înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța o acțiune, o ordonanță prezidențială prin care solicităm sistarea incinerării și, de asemenea, o acțiune de fond prin care solicităm obligarea pârâtului la respectarea voinței defunctei, Loredana Chircu, în sensul de a fi înhumată creștinește.

Trupul neînsuflețit al doamnei doctor era depus la o casă mortuară. Înțeleg că soțul a încheiat contract cu o altă casă mortuară, efectiv au furat trupul și l-au dus la București”, a declarat Georgeta Ibraimov, avocata doctoriței.

Soțul susține că incinerarea a fost dorința Loredanei
De partea cealaltă, soțul acesteia neagă toate acuzațiile care i se aduc.

”Locul de veci a fost cumpărat pentru tatăl Loredanei. Tatăl Loredanei a murit acum 9 ani. Loredana a trăit cu mine în ultimii 10 ani, nu cu mama ei. Iar eu decid, pe baza a ceea ce eu și Loredana am discutat. Am luat această decizie pe baza dorinței Loredanei, a declarat Alexandru Chircu, soțul femeii decedate.

Cât despre varianta sinuciderii, bărbatul refuză să o ia în calcul.

”Este un accident sau o interacțiune între două medicamente pe care, pur și simplu, a scăpat-o. Medicii sunt și ei oameni, mai greșesc și ei. Și din păcate, greșeala aceasta a fost pe pielea ei”, a mai spus soțul acesteia.

Mama Loredanei însă speră ca demersurile făcute să dea roade iar trupul să nu fie incinerat.

Sursa: antena3.ro