Scandal cu masoni în Capitală: USR-PLUS lansează acuzații penale la adresa lui Nicușor Dan

USR PLUS cere, joi seară, demiterea de îndată a directorului ASSMB, Vasile Apostol, şi aşteaptă scuze de la primarul general, Nicuşor Dan. Formaţiunea susţine că, pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Management şi Structuri Unităţi Sanitare, ASSMB şi PMB ”au impus condiţii care par cu dedicaţie pentru Cristian Badiu, vicepreşedinte PNL Sector 4”.

”USR PLUS i-a solicitat ieri Primarului General măsuri ferme, după tentativa de trucare a concursului pentru ocuparea postului de Director al Direcţiei Management şi Structuri Unităţi Sanitare. ASSMB şi PMB au impus nişte condiţii pentru ocuparea postului care par cu dedicaţie pentru domnul dr. Cristian Badiu, vicepreşedinte PNL Sector 4”, a transmis, joi, USR PLUS.

Formaţiunea a enumerat condiţiile la care se referă: excluderea celor cu experienţă de conducere în privat prin condiţia: ”experienţă de conducere într-o instituţie publică” şi excluderea celor cu specializare în studii juridice, economice, în management sanitar prin condiţia ”diplomă de licenţă în medicină”.

”Mai mult, cu privire la experienţă, ASSMB şi primarul general condiţionează participarea la concurs de «15 ani vechime în specialitate» cu doar – atenţie – «6 luni vechime într-o funcţie de conducere» Câţi ani credeţi că are experienţă în specialitate şi într-o funcţie de conducere domnul dr. Cristian Badiu, vicepreşedinte PNL Sector 4 conform CV-ului dumnealui? Mai rămânea doar ca primarul general şi ASSMB să solicite şi apartenenţa candidatului la Marea Lojă Naţională, condiţie ce ar fi fost de asemenea îndeplinită de candidatul preferat, potrivit declaraţiei de interese a dânsului”, a mai transmis USR PLUS.

Formaţiunea prcizează că a solicitat suspendarea concursurilor şi măsuri împotriva celor care au pus la cale şi au girat această mascaradă.

”USR PLUS Bucureşti va acţiona în justiţie pentru înlăturarea acestor practici, inclusiv prin sesizarea organelor de cercetare penală, dacă primarul general Nicuşor Dan nu va lua măsurile care se impun: demiterea de îndată a directorului ASSMB, domnul Vasile Apostol şi prezentarea de scuze publice de către primarul general Nicuşor Dan”, a mai transmis USR PLUS.

Primarul Nicuşor Dan a scos la concurs mai multe posturi de conducere din Primăria Capitalei şi instituţii din subordine, respectiv ASSMB, dar criteriile de participare sunt scrise cu dedicaţie, a susţinut, miercuri, USR PLUS, într-un comunicat de presă.

”USR PLUS nu poate lua parte la această mascaradă făcută cu dedicaţie pentru anumite persoane din PNL şi PMP”, a transmis sursa citată.

Sursa: stiripesurse.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *