„Să vedeți jihad în două săptămâni”! Ce se întâmplă chiar acum în România: „Țară de inconștienți”

Prima zi a festivalului UNTOLD a debutat joi, 9 septembrie. 56 de mii de oameni au participat la acest eveniment. Cu toate că organizatorii au promis că regulile de protecție sanitară vor fi respectate, imaginile publicate vineri pe pagina de Facebook a festivalului arată contrariul.

Regulile sanitare au fost uitate la UNTOLD. Nimeni nu a purtat masca de protecție (FOTO)
Înainte ca unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică din România să înceapă, organizatorii au promis că regulile de protecție sanitară vor fi respectate.

Același lucru îl declara și prefectul din Cluj-Napoca, Tasnadi Szilard, subliniind că organizatorii au precizat că acest eveniment va fi cel mai sigur din România.

„Ni s-a promis că toate măsurile vor fi respectate, inclusiv purtatul măștii, și asta am cerut și noi. Organizatorii spun că va fi cel mai sigur eveniment din România”, declara, miercuri, prefectul Tasnadi Szilard, citat de Monitorul de Cluj.

Mai mult decât atât, organizatorii spuneau înainte de începerea festivalului că toși participanții sunt obligați să poarte masca de protecție, precizând, totodată, că peste 2.000 de polițiști și jandarmi vor supraveghea respectarea acestei reguli.

Realitatea este alta
Cu toate acestea, pozele postate pe contul de Facebook oficial al evenimentului arată că mulțimea de oameni nu a purtat masca de protecție așa cum au promis organizatorii.

După apariția fotografiilor, oamenii au postat mai multe mesaje în mediul online, unul dintre ele fiind: ”Organizatorii se prefac că respectă legea, autoritățile se fac că nu văd… Să vedeți jihad în două săptămâni. Țară de inconștienți”.

Managerul festivalului, Edy Chereji, a declarat pentru libertatea.ro că li s-a permis accesul celor cu mască, iar cei care nu au avut-o, au primit din partea organizatorilor. Mai mult decât atât, el spune că peste tot sunt mesaje prin care oamenii sunt îndrumați să respecte regulile sanitare, dar subliniază că fiecare este responsabil și decide în privința felului cum folosește masca.

„Noi, ca organizatori, avem obligația de a permite accesul la intrarea în festival doar persoanelor care poartă mască. În cazul în care nu au mască, avem pregătite măști, să le putem oferi la intrare. Mai apoi, în tot perimetrul festivalului, sunt mesaje prin care oamenii sunt îndrumați să respecte distanțarea și să poarte masca. Mai departe, fiecare individ e responsabil. El decide în privința felului în care utilizează masca”, spune acesta.

Acesta mai spune că masca e protecție nu mai este obligatorie în aer liber, însă acest lucru se aplică doar dacă nu este aglomerație.

Cu toate acestea, managerul spune că 80% dintre participanți fie s-au vaccinat, fie au trecut prin boală.

”Noi avem în jur de 80% dintre participanți vaccinați sau trecuți prin boală. Cred că aceste persoane sunt în siguranță. Masca nu mai e obligatorie nicăieri în spațiul deschis. Unii oameni vor decide să nu o poarte, chiar și în zona scenei, unde se poate crea aglomerație. Ați văzut dumneavoastră vreun festival unde toată lumea poartă masca? Noi avem datoria să le comunicăm ce impune legea în această perioadă.”, mai spune el.

Măsurile sunt cele mai ample din România
În ciuda faptului că oamenii nu au purtat masca de protecție, organizatorii spun că măsurile implementate sunt cele mai ample din Europa în ceea ce privește festivalurile.

„În acest sens, accesul la festival se face exclusiv în baza certificatului digital UE COVID-19, care face dovada vaccinării complete, a trecerii prin boală sau a unui test PCR sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. Acest test are o valabilitate de doar 48 de ore. În plus, ca o măsură în plus de siguranță și minorii de peste 7 ani se supun aceluiași triaj epidemiologic. Joi, din cele peste 6.600 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga țară, 14 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19”, au transmis organizatorii.

Sursa: capital.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *