Să moară entuziasmul tău! Iohannis explică amânarea consultărilor / VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri din Slovenia că a decis să convoace săptămâna viitoare consultările de la Palatul Cotroceni deoarece politicienii au nevoie de timp ca să coboare cu picioarele pe pământ și a dat de înțeles că nu exclude o nouă desemnare a lui Florin Cîțu.

Iohannis a declarat că a văzut în Parlament un entuziasm total nemotivat în legătură cu căderea Guvernului și a considerat că politicienii au nevoie de timp pentru a se înțelege.

„Am constatat ieri în Parlament un entuziasm total nemotivat în legătură cu căderea Guvernului… Am observat după ce s-a încheiat moțiunea că liderii au avut diverse abordări, unii au spus că nu vor să vină la Cotroceni, alții au țopăit pe acolo că suspendă președintele, nu rezolvă nimic, vor doar circ… Alții au venit cu condiții ca și cum s-a format coaliția, este nevoie de zile până când toată lumea coboară cu picioarele pe pământ”, a spus Iohannis, potrivit căruia discuțiile vor avea avea loc după risipirea entuziasmului.

„O criză de acest tip nu a mai fost, politicienii au discursuri anti-tot, așa nu se poate, cineva trebuie să formeze guvernul… Am considerat că este nevoie de câteva zile până când aceste entuziasm nemotivat legat de căderea Guvernului se stinge… Apoi începem discuții așezate, serioase, mature”, a adăugat președintele.

Președintele le-a cerut politicienilor să găsească o soluție la criza politică deoarece țara are numeroase probleme.

„Sunt foarte îngrijorat, am primit datele de azi despre pandemie, avem aproximativ 15 mii de persoane infectate, avem 330 de morți, este o catastrofă, prețurile la energie cresc”, a explicat Iohannis.

Klaus Iohannis a fost întrebat dacă Florin Cîţu mai poate fi premier în vreo formulă de Guvern după votul din Parlament asupra moţiunii de cenzură şi dacă ia în calcul să facă o nouă desemnare a acestuia. Președintele a răspuns: „Orice persoană susţinută de o majoritate parlamentară poate să devină premier. Evident. Aşa scrie în Constituţie, nu există nicio piedică”.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasa un comentariu