S-a aflat cine era tânărul găsit mort, alături de mama sa

Clubul de baschet de prima ligă BC Athletic Constanţa a transmis, vineri, condoleanţe echipei de juniori din oraş, CSS 1 Athletic, după decesul jucătorului Radu Ivănescu. Tânărul a fost găsit spânzurat în propria locuinţă, acolo unde şi mama sa era decedată.

”Cu profundă tristețe am primit astăzi vestea trecerii în neființă a unuia dintre sportivii de mare perspectivă ai baschetului constănțean și totodată ai familiei Phoenix Constanța. Dispariția prematură a celui care a fost Radu Ivănescu a lăsat un gol uriaș în sufletele noastre, iar tot ce ne-a rămas acum este să ne rugăm pentru sufletul lui și al mamei sale, Mădălina Ivănescu, cu speranța că sunt într-un loc mai bun acum. Suntem alături de familia îndurerată, pe care o asigurăm de tot suportul nostru în aceste vremuri crunte pe care le traversează.”, a scris Phoenix CSU Simona Halep.

”Suntem alături de familia greu încercată a gladiatorilor de la CSS 1 Athletic Constanţa. Vestea tristă de azi a fost una pe care nu ne-am fi dorit să o auzim vreodată şi anume că suntem mai puţini. Vom păstra cele mai frumoase amintiri de pe parchet şi ne vom aduce aminte de momentele din teren şi din tribune trăite alături de cei care azi ne-au părăsit. Sincere condoleanţe”, a transmis clubul de seniori, alături de mai multe fotografii cu echipa de juniori şi una a baschetbalistului Radu Ivănescu.

Poliţia a deschis o anchetă, după ce vineri, un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat în locuinţa sa, iar mama lui a fost descoperită moartă în acelaşi apartament din municipiul Constanţa.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, descoperirea a fost făcută vineri dimineaţa. Femeia, în vârstă de 48 de ani, nu mai răspundea la telefon de joi seara, iar apropiaţii săi au anunţat acest lucru la 112. Anchetatorii au intrat în locuinţa situată pe strada Badea Cârţan din municipul Constanţa şi au găsit un tânăr de 18 ani, spânzurat. De asemenea, mama lui era decedată, fiind întinsă pe jos în locuinţă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care au s-au produs cele două decese.

Sursa: stiripesurse.ro