“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
SOCIETATE

S-a aflat cauza morții polițistului care a căzut ca secerat, la doar 31 de ani, pe trotuar, după ce a ieșit din tură

62416236

Agentul de poliție de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud, în vârstă de 31 de ani, care a murit luni, după ce a ieşit din tură, nu era înregistrat nicăieri ca suferind de vreo boală cronică sau de o altfel de afecțiune.

Diagnosticul de infarct miocardic a fost pus în urma necropsiei ce a avut loc în cursul zilei de marți, 9 ianuarie. Agent operativ la SASS, lui Alex Dreghici i s-a făcut rău imediat după ce a ieşit din serviciu, pe trotuarul din faţa Penitenciarului. Transportat la spital, a intrat în stop cardiorespirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Agentul lucra de un deceniu la structura de la Penitenciarul Aiud.

Colegii acestuia din Poliția Aiud au deschis dosar penal „in rem” pentru ucidere din culpă, pentru a putea afla cauza morții. Nu există deocamdată suspiciuni privind alte cauze ale decesului.

„Unul dintre tinerii mei colegi, un tânăr care a crescut sub ochii mei, un tânăr pe care l-am îndrumat şi sfătuit, alături de care am participat la zeci de misiuni, împreună cu care am mâncat la aceeaşi masă ani de zile, unul dintre copiii mei, a plecat la ceruri! Azi dimineață, la ora 7:30, când am ieşit din serviciu, a fost ultimul coleg cu care am dat mâna. Acum, nu mai este! Doamne, cât de crudă poate fi viaţa, uneori! Rămas bun, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace! Penitenciarul Aiud şi SASS au pierdut un om de valoare. Noi, cei care am muncit alături de tine, am pierdut un prieten şi un camarad de nădejde”, a transmis, pe o reţea de socializare, un angajat al Penitenciarului Aiud.

Şi reprezentanţii Sindicatului de la Penitenciarul Aiud au transmis un mesaj de condoleanţe la „trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără” a colegului lor.

„Ne-a părăsit un om de mare caracter, un om de mare valoare. Vom păstra pentru totdeauna în memoria noastră bunătatea şi înţelepciunea. Un specialist priceput şi un om cu o conduită ireproşabilă. Drum lin, în sus spre Cer! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.