Rusii au început să producă vaccinul anti-Covid pentru ANIMALE

Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor) a anunțat că a produs primul lot de vaccin anti-Covid destinat animalelor.

Rusia a înregistrat încă din luna martie vaccinul Carnivac-Cov după ce o serie de teste au probat că serul a generat anticorpi la coronavirus la câini, pisici, vulpi şi nurci.

Primul lot, de 17.000 de doze, va fi trimis în mai multe regiuni din Rusia, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Vaccinul pentru animale ar putea fi exportat
Mai multe companii din Germania, Grecia, Polonia, Austria, Kazahstan, Tadjikistan, Malaezia, Thailanda, Coreea de Sud, Liban, Iran şi Argentina s-au arătat interesate să cumpere vaccinul. „Circa 20 de organizaţii sunt gata să negocieze înregistrarea şi furnizarea vaccinului către ţările lor. Documentele pentru înregistrarea în străinătate, în special în Uniunea Europeană, sunt în curs de pregătire”, a precizat Rosselkhoznadzor.

Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia susține că vaccinul va putea să protejeze speciile vulnerabile şi să împiedice mutaţiile virale.

Crearea acestui vaccin survine după ce Organizația Mondială a Sănătății și-a exprimat îngrijorarea că virusul poate fi transmis de la oameni la animale la oameni sau invers. Confirmări ale acestei ipoteze au apărut încă de anul trecut când au fost depistate cazuri de infectare la animale de companie, dar și la specii sălbatice, în cazul unor exemplare din grădinile zoologice.

Oamenii de știință începuseră să exprime temerea că virusul, odată intrat în rândul faunei, ar putea să sufere noi mutații care să se extindă apoi printre oameni.

În noiembrie 2020, autoritățile din Danemarca au decis să sacrifice întreaga populație de nurci din țară, estimată la 15 milioane, după ce o versiune mutantă a coronavirusului s-a transmis de la nurci la oameni. Cel puţin 373 de persoane au fost infectate cu noua tulpină.

Vaccinul produs de Rusia ar putea fi folosit în cazul animalelor care intră frecvent în contact direct cu oamenii, precum câini și pisicile. „Rezultatele studiilor ne permit să concluzionăm că vaccinul este inofensiv şi extrem de imunogen în condiţiile în care toate animalele vaccinate au dezvoltat anticorpi împotriva coronavirusului în 100% din cazuri”, spunea un oficial rus după anunțarea realizării acestui vaccin.

Sursa: fanatik.ro

27 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

LASA UN COMENTARIU