Rusia somează România (VIDEO)

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, a afirmat că „nu există mari beneficii” în vizitarea bazei de la Deveselu, adăugând că Moscova preferă „adoptarea de tratate în scris” care să o asigure de caracterul defensiv al facilităţii militare.

„În Deveselu a fost lansat modelul numit MK 41. Nu sunt expert militar, dar acesta ar putea fi uşor şi rapid reajustat pentru arme strategice, de exemplu rachete de croazieră Tomahawk, iar aceste rachete de croazieră pot avea orice tip de focos, convenţional sau neconvenţional. Aceasta este ideea principală. Auzim în România că americanii v-au dat garanţii. Eu vă pot spune că baza de la Deveselu, din ceea ce ştiu eu, a fost vizitată de un reprezentant al Rusiei, doar o dată, în faza de început, când se vedea doar ceea ce urma să fie instalaţia americană din acest loc”, a arătat Kuzmin, într-o conferinţă de presă care a avut loc online, relatează Agerpres.

Ambasadorul a vorbit despre nevoia de garanţii în scris.

„Până acum, putem spune, cel puţin din câte informaţii mi-au parvenit, că nu există mari beneficii legate de vizitarea sitului, pentru că noi ştim de aceste lansatoare. Construcţia şi capabilităţile nu sunt un mare secret la acest moment pentru întreaga comunitate militară. Şi aş adăuga că nicio garanţie verbală americană … Dacă aveţi garanţii scrise, vă felicităm, dar noi nu avem de la americani şi vorbim de o bază americană. Garanţiile verbale sunt doar presupuneri sau doar declaraţii derutante (…), am auzit asta ani de zile, decenii, iar acum, încet-încet, aflăm că nu au nimic de-a face cu realitatea”, a afirmat diplomatul rus.

Citiți și:  Conflictul din Ucraina. Situatie STRANIE: Joe Biden discută cu liderii europeni, dar NU și cu Klaus Iohannis

El a adăugat că „încrederea acordată Washington-ului şi NATO s-a terminat”. „Sugerăm adoptarea de tratate în scris, cu valoare legală. Nu va schimba gradul nostru de încredere, dar va fi un pas înainte”, a punctat ambasadorul.

Întrebat despre dovezile pe care le are referitor la afirmaţiile despre baza de la Deveselu, Kuzmin a răspuns: „Mă bazez pe informaţiile, consilierea şi opinia experţilor noştri militari. Ei ne spun ceea ce v-am transmis, că este cunoscut că, inclusiv în materialele de promovare ale producătorului acelor lansatoare (…) acele lansatoare sunt prezentate ca fiind capabile să facă lucrurile pe care vi le-am descris”.

Totodată, ambasadorul a apreciat că dislocările de militari în ţara noastră ar putea duce la o creştere a tensiunilor din regiune.

Citiți și:  „Opțiunea nucleară”. Decizia cruntă care se pregătește în Europa

„Dacă există forţe care nu sunt din regiunea Mării Negre localizate la mii sau zeci de mii de kilometri de aceste regiuni, cum am putea să le vedem ca fiind paşnice? (…) În contextul în care aceste dislocări au loc sub perdeaua de fum a campaniei de propagandă isterică împotriva Rusiei, făcând apel la dezescaladarea, de către Rusia, a situaţiei de la graniţa Ucrainei, de fapt Statele Unite şi Franţa vor contribui la escaladarea tensiunilor”, a afirmat Valery Kuzmin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Un cometariu

  1. E interesantă „gândirea” acestui domn ! Un cuțit de bucătărie poate deveni armă ofensivă cu mici modificări. Ce să viziteze și în ce scop? Omul nu înțelege că „adoptarea de tratate în scris care să o asigure de caracterul defensiv al facilităţii militare” ar presupune încredere reciprocă. În Rusia nu putem avea nici un fel de încredere! Și ucrainenii au primit de la Rusia garanții pentru a renunța la capacitățile nucleare și acum regretă. Nu știu cum ne vor apăra americanii, dar despre cum ne-au apărat și ne-ar apăra rușii avem certitudini. Așa că domnule Kuzmin, „mai ușor cu pianul pe scări!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.