De ceva vreme, mizeriile media occidentaliste tot freacă non-subiecte. Este arestat Surovikin? Dar Gherasimov? Dar X, Y, Z s.a.m.d.? Unde se află Medvedev? Unde au dispărut toţi aceştia? De altfel, în afara lui Putin care e prezent întotdeauna indirect – adică în filmări de la evenimente care s-au terminat – şi Peskov, mai nimeni nu apare. Să nu uit, imediat după „defilarea Wagner” a circulat un clip cu Şoigu în vizită pe front. Şi cam atât. Ce se întâmplă?
Surse diverse vorbesc despre epurări în rândul conducerii superioare a armatei. Fără doar şi poate se fac numeroase anchete. Însă nu acesta e motivul dispariţiei. Există destui „intangibili” în ecuaţia puterii de la Moscova care ar fi putut prelua din mers rolul mediatic lăsat liber de ceilalţi. Dar nu a făcut-o nimeni. Şi, pe termen scurt, nici n-o va mai face cineva!
Fenomenul pe care-l vedem acum este unul specific Rusiei. Când e în criză se închide în sine pentru a-şi rezolva problemele, după care explodează. La fel a fost în toate invaziile de care-a avut parte. Napoleon a ajuns până la Moscova, Hitler părea că va ara întreaga Rusie cu tancurile sale ultramoderne. Dar n-a fost aşa. Liniştea suspectă de care au avut parte a fost una în care Rusia s-a repus pe picioare, intrând în setupul de război total. La fel e şi acum. Şi-o să înţelegeţi imediat că aşa e, după ce vom derula informaţiile care ne vin de-acolo.
În primul rând, concernul Rostec a anunţat că Uralvagonzavod(UVZ) suspendă absolut toate celelalte linii de producţie, concentrându-se exclusiv pe producerea şi modernizarea de tancuri. Decizia poate părea surprnzătoare întrucât vine într-un moment în care cadenţa de producţie a tancurilor noi a depăşit 100 de bucăţi pe lună. Decizia Rostec va face ca acest număr să crească extraordinar de mult.
Compania Tehmaş se va concentra exclusiv pe producţia de sisteme de artilerie, în principal obuzierul D30-A, dar şi tunuri pentru tancurile produse de UVZ, sincronizându-şi producţia cu aceştia.
Uralrtransmaş, filială a UVZ, va prelua producţia de obuziere autopropulsate MSTA-S, dar şi o parte din producţia civilă a UVZ. Desigur, prioritate zero va avea producţia militară.
De asemenea, Rusia şi-a activat principalele institute de cercetare, dându-le proiecte concrete, în principal în domeniile fundamentale pentru care e cerere în prezent precum tipuri de materiale şi tehnologii speciale în domeniul blindajului, dar şi tipuri noi de mortiere(inclusiv portabile), artilerie navală etc.
Ce am mai aflat. A fost lansat la apă şi trimis în misiune un nou submarin nuclear despre care sistemul de intelligence occidental habar nu avea că se construieşte. De asemenea nu se ştie mai nimic despre armele de la bordul acestuia.
Facilitatea de la Komsomolsk-on-Amur e gata extinsă şi se va accelera producerea de avioane SU-57. Prima rachetă Sarmat devine full operaţională în august, iar până în septembrie alte patru vor fi puse pe poziţie.
O ultimă informaţie: în Ucraina a apărut un nou model de dronă stealth. Nu se ştie ce e cu ea. Unii spun că tehnologia stealth a fost adăugată „mobrelor iraniene”, dar e puţin probabil. Posibil să avem de-a face cu un nou tip de dronă care va fi produs în serie în noua facilitate rusească.
Ce înţelegem din toată această cavalcadă de informaţii? În primul rând ceea ce se vede, anume că Rusia a trecut la economia de război. Iată primul motiv pentru care nu prea vom mai avea ştiri şi defilări pe la televiziuni ale factorilor de decizie de la Moscova. S-a terminat cu PR-ul, se trece la luptă.
Se fac epurări la vârful armatei? Cu siguranţă! Şi nu doar epurări, ci rearanjări ale trupelor. Rusia a înţeles că războiul nu se va rezuma la ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, ci va fi un conflict mult mai intens. De altfel, citeam în presa iraniană că şeful armatei, Mohammad Bagheri, l-a invitat pe Şoigu la o discuţie de lucru pentru coordonarea cooperării în domeniul apărării. Aceasta deoarece cele două părţi deja acţionează ca o alianţă militară şi au în lucru o mulţime de proiecte comune.
În acest context ar trebui să înţelegem că suntem într-un moment de cumpănă. Cu siguranţă ruşii au înţeles că lupta nu se va termina în Ucraina. Există scurgeri de informaţii dinspre NATO conform cărora Polonia ar intenţiona să ocupe Kaliningradul şi, în paralel, să se implice direct în Ucraina. Mai mult, ruşii acuză transparent implicarea forţelor adverse în răzmeriţa Wagner, iar scopul cercetărilor actuale este acela de a se da verdictul înainte de Summitul NATO de la Vilnius. Un motiv în plus pentru a-l transforma într-unul exploziv.
Închiderea în sine a Rusiei este cel mai important semnal pe care l-am primit până acum. Este momentul zero al conflictului. De-aici urmează explozia, iar pentru noi, ca participanţi la conflict, este cea mai proastă veste!
Dan Diaconu
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: