“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MILITARNOUTATI

RUSIA poate INVADA ROMANIA

rusia-invadeaza-romania

În 10 ore, cu 60.000 de militari

Rusia nu glumeşte în expansiunea ei spre Vest: zona Doneţk se află sub ocupaţia câtorva mii de soldaţi ruşi “rătăciţi”, după expresia preşedintelui Vladimir Putin, pe teritoriul Ucrainei. Generalul (r) Emil Străinu a detaliat pentru Libertatea.ro ce s-ar putea întâmpla dacă ruşii s-ar “rătăci” până în România.

Conform datelor generalului Străinu, ruşii au un plan bine pus la punct pentru a ocupa România, dacă ar considera că acest lucru este necesar în economia actualului conflict din zona Mării Negre. Asta în contextul în care între Bucureşti şi Crimeea, anexată în februarie de Moscova, nu sunt decât 400 de kilometri.

În primele 60 de minute vom fi “orbiţi” prin anihilarea radiolocaţiei. “Agresiunea prin surprindere – blitz attack – ar putea debuta noaptea sau în zori, duminica sau pe fondul unei sărbători, prin 2-3 valuri de atac ale aviaţiei de vânătoarebombardament sprijinite de aviaţia de vânătoare, care în primele 60 de minute ar anihila sistemele de cercetare prin radiolocaţie, adică radarele, şi de apărare antiaeriană, prin folosirea sistemelor de cercetare-lovire de mare precizie şi a rachetelor antiradiolocaţie şi de croazieră cu baza aeriană, la sol sau navală”, explică Emil Străinu.

După două ore, ruşii obţin supremaţia aeriană totală. Generalul spune că după obţinerea supremaţiei aeriene ar urma lansarea trupelor de desantparaşutare, care ar ocupa, în primul rând, marele număr de aerodromuri dezafectate ce au piste şi câmpuri de aviaţie funcţionale, dar nepăzite corespunzător, care parcă invită inamicul – apoi şi a celorlalte aerodromuri şi aeroporturi civile, realizându- se capetele de pod necesare debarcării trupelor aeropurtate şi asigurarea zonelor de desantare a forţelor aeromobile.

După încă şase ore paralizează întregul sistem de apărare românesc. În timp ce aviaţia de vânătoare şi vânătoare-bombardament ar asigura fluxul de trupe ce vin continuu pe calea aerului, simultan s-ar executa în trei până la cinci puncte de pe litoral debarcarea desantului maritim – infanteria marină – urmată de instituirea blocadei maritime. În maximum şase ore ar putea fi debarcate pe teritoriul României trei până la cinci divizii aeropurtate – aproximativ 50.000 de oameni – şi două până la trei brigăzi de desant maritim, adică 10.000 de oameni, la care s-ar adăuga trupele de cercetare- diversiune şi grupurile teroriste, reprezentând primul val al invaziei aero-maritime. Aceste trupe au ca obiectiv paralizarea întregului sistem de apărare al României în maximum 10 ore.

Am putea fi atacaţi din două direcţii în acelaşi timp

Potrivit generalului (r) dr. Emil Străinu, în sprijinul desfăşurării operaţiei de invazie aero-maritimă pot apărea intruziuni şi provocări militare la unele frontiere terestre, exemplu graniţa de vest, inclusiv folosirea unei terţe ţări pentru realizarea unui atac terestru prin vestul ţării. De aici se poate construi orice variantă de «ripostă» a ţării noastre: activarea articolului cinci din Tratatul NATO, ajutor din partea SUA, activarea războiului de rezistenţă total sau a războiului de apărare a patriei dus de întregul popor. Opinia personală este că orice ipoteză de invazie plauzibilă este posibilă, chiar dacă la un anumit moment este improbabilă. – Sursa: Starea Natiunii

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

7 comentarii

  1. Sa stii ca da ,si fira-l al dracului ,nu avem deloc arme sa ne aparam !!!!!!! Regimul liberal-marxist pacifist si bulangiu care conduce Romania a falimentat armata .Nu mai avem decat vreo 50 de tancuri t55 putin modernizate si vreo 20 si ceva de mig-uri-21 toate de fabricatie sovietica..Din cauza astora ,vom fi nevoiti sa luptam cu arcuri cu sageti ca pe vremea lui Stefan cel Mare!!!

  2. Sa nu uite toate tarile care este istoria noastra si care ne sunt stramosii .In Al 2-lea Razboi Mondial am inaintat pana in Rusia , am tinut frontul de est extraordinar , romanii cerand ajutor din partea aliatilor , din pacate ajutorul nevenind .Cine credea ca Romania o sa ajunga pana in Rusia ? NIMENI . Ce o sa creada ei ca o sa-i facem de rusine pe stramosii nostri ? Luptam pentru fiecare metru patrat de pamant romanesc , va bagama in pamant daca e nevoie !!!

  3. Nu e chiar asa, sa nu uitam ca si sua au au trupe stationate in Romania si in Marea Neagra. Cu toate astea, nu sunt printre naivii care cred ca sua au de departe cea mai puternica armata de pe glob si rusii sunt niste inapoiati. Sa fim seriosi, filmele americane menite sa spele creierii sunt pt oamenii naivi. Rusii sunt puternici, dar totusi suntem membri NATO si un atac ar insemna instantaneu un razboi mondial.

  4. Eh, daca razboiul s-ar purta prin metodele conventionale si nu nuclear sau de gherila, Sua are de departe cea mai puternica armata/aviatie/maritima, bugetul alocat armatei e de 14 ori mai mare decat urmatoarele 5 tari care o urmeaza la un loc.
    Dar asa cum arata ultimele conflicte, natura razboiului s-a schimbat.

    1. Sà nu uitàm un lucru un ràzboi nu se poate càstiga cu avioane si rachete .Sà ne aducem aminte de ràzboiul din Vietnam, zece ani americani au bombardat cu B52. Apoi la urmà a plecat cu coada intre picioare, pierzànd peste 20 000 de oameni.Stim cu toti cà romàni nu prea a pierdut ràzboaie numai cànd am fost tràdati. Interessante e cà ultimul tràdàtor in viatà ii respectat de romàni .Motivul ptr.care a tràdàtor e cà l-ar fi impuscat rusii, Dacà refuza sà tràdeze tara. Dar nimeni nu spune càti au murit din aceastà tràdare. EU am prins in viatà incà multi care au luptat pe front, am auzit din gura lor efectul acestei tràdàri de tarà si neam. Sà-ti fie rusine tràdàtorule

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.