Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
POLITICA

Ruptură între Diana Şoşoacă şi George Simion. „Va fi dată afară din AUR!”

ssax

George Simion, liderul Alianţei pentru Unirea Românilor, și Diana Șoșoacă, unul dintre cei mai vocali membri ai partidului, au apărut tot mai rar în spațiul public împreună, astfel că analiștii politici anunţă o ruptură în AUR.

Primul semn al rupturii a apărut după incendiul de la „Matei Balș”, când Diana Şoşoacă și George Simion au ales să apară separat în public, inclusiv în intervențiile televizate. Avocata a preferat să meargă singură la porțile spitalului, unde s-a certat cu paznicii și a chemat oamenii în stradă. La rândul său, George Simion a organizat un protest a doua zi după incendiu în fața Ministerului Sănătății, manifestație la care Diana Șoșoacă nu a fost prezentă.

Duminică, 31 ianuarie, cei doi au protestat separat. Simion a fost prezent din nou la Ministerul Sănătății, în timp ce Șoșoacă a lipsit. În momentul în care Șoșoacă a venit la minister, Simion a plecat acasă. Ion Cristoiu crede că George Simion „încearcă să-și facă loc în lumea bună a politicii” în timp ce Diana Șoșoacă a ales „o cale violentă, care sfidează ordinea stabilită”. Mai mult, reputatul jurnalist crede că Diana Şoşoacă va fi exclusă din AUR!

„Fără aceste scandaluri, AUR ar fi un partid mort din punct de vedere mediatic, supus embargoului la care e supus orice astfel de partid în Europa. Sunt convins că Diana Șoșoacă va fi dată afară din partid. AUR va vrea să arate astfel că e un partid care poate fi invitat la Guvernare. Da, dar nu-l va invita nimeni. În veci!”, susţine Ion Cristoiu.

Diana Șoșoacă a fost protagonista mai multor scandaluri televizate, fiind nevoită să părăsească emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3, dar și să încheie abrupt discuția cu Victor Ciutacu la România TV.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.