Românii șochează Germania! Val de proteste la Bonn: „Să vă scoateţi singuri sparanghelul din pământ”


Azi, mai mulți muncitori români plecați la muncă în Germania, au protestat în centrul orașului Bonn. Aceștia s-au săturat de condițiile grele de muncă și de abuzurile la care au fost supuși.

Zeci de muncitori români au protestat azi în centrul orașului Bonn după ce au fost tratați ca niște sclavi de către fermierii germani. La protestele de azi au participat și câțiva germani, membri ai sindicatului FAU Bonn. Aceștia sunt de partea muncitorilor români și susțin punctul de vedere al acestora.

Românii care au venit la proteste au avut și bannere pe care erau scrise diverse mesaje printre care și mesajul: ”Să vă scoateți singuri sparanghelul din pământ”.

Ce s-a întâmplat după protest
După marșul prin centrul orașului Bonn, românii aflați la protest s-au oprit în fața Consulatului României, acolo unde i-au certat pe oficiali pentru lipsa de implicare. În urma diferitelor scandări, muncitorii români au cerut ca oficialii să iasă din clădire pentru a sta de vorbă cu mulțimea. Din cauza presiunii la care erau supuși, aceștia au fost de acord să accepte o delegație din partea muncitorilor cu scopul de a purta o discuție în interiorul consulatului.

Mocanu Erich este unul dintre cei care au participat la protest și care a decis să filmeze ceea ce se petrece la protest. Acesta a anunțat anul trecut că va înființa un partid al românilor, numit Liga Plus, cu scopul de a apăra drepturile românilor aflați la muncă în Germania.

Ce spune Violeta Alexandru despre situația din Germania
După ce a condus 18 ore pentru a ajunge la Berlin, ministrul Muncii Violeta Alexandru a spus că situațiile pe care le-a analizat arată că există un număr de probleme sistematice care nu au fost rezolvate adecvat în ultimii ani.

„Am primit asigurarea că lucrătorii români vin în Germania cu contracte trimise de angajatori, dar sigur că trebuie să facem mai multe cu privire la conținutul acestor contracte. (…) Am avut toată deschiderea ministrului Heil pentru a răspunde cu fermitate tuturor sesizărilor primite de la cetățenii care muncesc în activități sezoniere”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.

Guvernul va trimite un avion pentru a repatria muncitorii
Purtătorul de cuvânt al MAE, Oana Darie, a declarat azi, la TVR, că un avion charter ar putea aduce în țară muncitorii români aflați în Germania.

„E o situație pe care o cunoaștem. Acest grup a avut un dialog cu reprezentanții consulatului. A fost facilitată o conversație telefonică cu ministrul Muncii. E vorba de 250 de români care lucrau într-o fermă. Această fermă a intrat în insolvență, deci este o situație excepțională.

Aproape jumătate vor să rămână acolo, iar pentru aceștia se vor găsi locuri de muncă alternative. Apoi, se fac demersuri pentru un zbor charter pentru cei care vor să întoarcă în România. Acum ferma este condusă de un judecător care ne-a transmis că principala prioritate va fi plata drepturilor salariale”, a spus purtătorul de cuvânt al MAE.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu