Romanii ar putea obtine CETATENIA italiana, cu conditia sa se inroleze in armata

Numărul mare de străini din Italia, dintre care peste 1 milion de români, a obligat autorităţile de la Roma să caute soluţii de integrare, din moment ce expulzarea nu este o metodă agreată, mai ales când este vorba de cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene. O măsură alternativă a fost propusă de ministrul apărării, Mario Mauro, care a declarat pentru cotidianul Libero că s-a gândit la un program care să ofere “cetăţenia italiană în schimbul serviciului militar”.

“Să se facă o mică modificare la Constituţia italiană şi să li se dea imigranţilor posibilitatea să poată intra în forţele armate”, explică ministrul. “Astăzi poţi fi militar numai dacă eşti cetăţean italian. Ar trebui să se facă ca în Statele Unite unde, dacă prestezi serviciu în forţele armate pentru o anumită perioadă, ţi se facilitează obţinerea cetăţeniei”, a continuat oficialul, citat de Gazeta Românească.

Citiți și:  Proteste VIOLENTE. Oamenii au strigat în stradă că vor să muncească și le e foame. Au inceput jafurile

Ministrul Integrării Cecile Kyenge, o congoleză devenită primul ministru de culoare din istoria Italiei, a definit “chibzuită şi inteligentă” propunerea şi a dorit să-i mulţumească lui Mauro: “Am citit cu multă atenţie interviul ministrului pe care îl felicit – a spus Kyenge – pentru că propunerile sale ţin cont de strategiile viitoare ale Europei şi Italiei”.

Propunerea a fost respinsă însă de grupările naţionaliste, care pun la îndoială loialitatea faţă de statul italian a imigranţilor care s-ar înrola în armată. La fel s-au opus şi populiştii regionalişti de la Liga Nordului care au declarat că ideea ministrului apărării este una “demenţială”. Şi partidul fostului premier Berlusconi, Forza Italia, a catalogat propunerea ca “inacceptabilă şi totalmente în afara realităţii”. “Sunt mii de tineri italieni care încearcă în mod inutil să intre în foarte strictul număr de înrolări care sunt efectuate anii aceştia şi nu se observă nicio necesitate de a face să intre în locul lor persoane care vin de cine ştie unde”, consideră senatorul Lucio Malan. Sursa: FrontPress.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile