Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
ANALIZEPOLITICA

“Romania trebuie sa aiba grija de ea, singura”

„România trebuie să aibă grijă singură de ea, pentru că N.A.T.O. şi Uniunea Europeană nu vor face asta.” (George Friedman)

Valorosul analist a accentuat, în prezenţa unei asistenţe selecte, în frunte cu prim ministrul României şi cu guvernatorul B.N.R., că statul român ar trebui să lupte pentru apărarea suveranităţii sale, pe fondul unui trend european de „diminuare până la extincţie” a suveranităţii naţionale.

Cu alte cuvinte, Friedman ne-a spus verde în faţă că interesele noastre sunt diferite de cele ale Uniunii Europene. Tema este de o importanţă istorică pentru România şi ar trebui, pentru orice putere responsabilă, să conducă la elaborarea de strategii coerente. Mă refer la identificarea numitorului comun de interese europene şi româneşti şi de preluare selectivă a „recomandărilor”, mai corect spus dispoziţiilor europene care exced chiar şi cadrului instituit de Tratatul de aderare a României la U.E., acceptat necondiţionat de guvernanţii de la Bucureşti. De altfel, modul în care au fost acceptate condiţiile împovărătoare impuse de către U.E. s-a făcut nedemocratic şi netransparent. Printre altele mă refer doar la faptul că ni s-a impus să cesionăm bunuri ale poporului român unor societăţi străine agreate de mai marii Europei, sau la faptul că s-a impus ţării reducerea sufrafeţei agricole cu o treime. Printr-o politică intenţionată, s-a acţionat în aşa fel încât multe milioane de hectare au rămas nelucrate, în scopul ca România să devină piaţă de produse agro-alimentare ale statelor din vestul Europei. Spaţiul nu ne permite să dăm şi alte exemple de acest fel.

George Friedman a accentuat că „România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru că N.A.T.O. şi Uniunea Europeană nu vor face asta”! De asemenea a recomandat ca România să promoveze o iniţiativă regională, în cadrul căreia să-şi pună în aplicare interesele politice, economice şi de securitate. În acest context, eu reamintesc cititorilor noştri că politicienii din perioada interbelică au iniţiat şi susţinut atât Mica Antantă, cât şi Înţelegerea Balcanică, care au creat un cadru de securitate colectivă. Împrejurarea că, după două decenii, sistemul de securitate colectivă sa prăbuşit sub loviturile Germaniei, nu s-a datorat ineficienţei sale, ci faptului că statele garante, Marea Britanie şi Franţa, nu şi-au îndeplinit obligaţiile. Friedman a mai declarat că: „Este o iluzie optică impresia că UE sau N.A.T.O. vor avea grijă de România, care este un stat suveran şi trebuie să îşi asume răspunderea pentru viitorul politic… Trebuie să vă asumaţi problema suveranităţii şi să o plătiţi”. A reieşit că cedarea bogăţiilor ţării se face contra unor căştiguri de securitate naţională. Fragilitatea frontierelor României trebuie eliminată printr-un acord cu S.U.A., care să menţioneze în mod expres acest lucru şi care să fie plătit cu mijloace economice. Or, România şi-a irosit cea mai mare parte a bazei materiale şi a resurselor ţării fără să obţină, în schimb, garanţii de securitate naţională, inclusiv a frontierelor, din partea unei puteri capabilă să facă acest lucru. Din acest punct de vedere, al apărării intereselor naţionale, Polonia este cel mai bun exemplu din întreaga U.E., exceptând Germania, care deţine a doua influenţă din Europa, după cea a S.U.A..

Personal, sunt de părere că România ar trebui să trimită consilierii preşedintelui, ai premierului şi ai miniştrilor la reciclare obligatorie la Varşovia. De asemenea, pentru a înţelege fenomenele politico-istorice cu care se confruntă ţara, ar fi nevoie ca politicienii noştri de vârf, unii destul de modeşti din punct de vedere al orizontului de cunoaştere şi de înţelegere, să citească atent cărţile domnului profesor, analist şi înalt ofiţer C.I.A., Larry L. Watts, fostul preşedinte al Comisiei de reformare a serviciilor secrete din România, intitulate „Fereşte-mă Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România” şi „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul războiului rece”.

După părerea lui Friedman, problema se pune că România are nevoie în primul rând de o relaţie specială şi de un acord cu Statele Unite, în afara N.A.T.O.. Interesul este al României, nu al S.U.A.. „Întrebarea este ce aveţi de oferit”, a menţionat politologul american. El a menţionat că Europa este într-o criză profundă, structurală, care va dura. El a recomandat atenţie la faptul că este criză doar în U.E. şi în S.U.A., ceea ce trebuie să dea de gândit puterii de la Bucureşti, legat de proiectele strategice pe care nu le are, dar pe care trebuie să şi le construiască. Friedman a avertizat că în viitor Franţa va pierde capacitatea decizională în UE, influenţa pe continentul nostru urmând a fi exercitată de Germania şi de Federaţia Rusă. „S.U.A. şi U.E. nu pot opri ascensiunea Rusiei”, a afirmat Friedman. De asemenea, Friedman a spus că: Problema în Europa este că nu există un lider, sunt opinii divergente între principalele state precum Germania şi Franţa şi nu există o soluţie comună.

Prima contradicţie a Europei este că este o uniune între state care nu sunt la fel”. Friedman spune că timpul trece pentru Europa, iar problemele în loc să se rezolve, se acutizează, mai ales în ceea ce priveşte şomajul. „Problema este că s-au creat anumite speranţe în special pentru clasa de mijloc, iar acum acest lucru a dispărut. Acest lucru nu ţine de o criză scurtă, ci de ceva mult mai profund”, a adăugat el. Friedman a menţionat că din cauza opiniilor diferite, Europa nu a putut să facă ceea ce au făcut S.U.A., în 2008, când au stopat extinderea crizei. În Europa s-a trecut de la o criză bancară, la o criză socială, a unei întregi generaţii care nu are o rezolvare imediată.

Prin aceste afirmaţii, George Friedman a infirmat toate mesajele eronate enunţate în ultimii ani de Preşedinţia României şi de guvernanţi, mesaje care au avut rol de influenţare a electoratului, sau de justificare a unor măsuri care s-au dovedit deja a fi fost eronate, sau care au fost ineficiente. După părerea lui Friedman, afirmată cu convingere şi cu tărie, România nu ar trebui să adopte euro, pentru că nu ar avea de ce. „Bine că nu sunteţi în zona euro. Nu intraţi acolo!”, a declarat preşedintele Stratfor. Friedman a dat ca exemplu Turcia în privinţa faptului că nu face parte din zona euro. „Le-am spus şi turcilor că cel mai bun lucru care li s-a întâmplat a fost că au fost respinşi de la intrarea în U.E.”, a menţionat politologul american de origine iudeo-maghiară.

Reamintesc că, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, în 2007, România şi-a stabilit ca ţintă adoptarea monedei unice europene în 2015, dată care nu va mai fi respectată din cauza apariţiei crizei economice. Guvernul Ponta, care s-a declarat susţinător al adoptării euro, nu a stabilit o nouă dată de aderare. Preşedintele României, Traian Băsescu a declarat recent că guvernul ar trebui să stabilească anul 2017 drept dată de aderare la euro. Sperăm că factorii români de decizie să asculte de Friedman şi să reflecteze. România nu trebuie să mai urmeze orbeşte UE, pentru că aceasta şi-a modificat şi deformat liniile politice pe care le adoptă, nemaifiind organizaţia care ni s-a prezentat cu ocazia perioadei în care s-a pregătit aderarea.

După părerea mea, analiza strategică privitoare la România, comandată de Mugur Isărescu foarte valorosului analist George Friedman, trebuie să fie luată în seamă cu multă seriozitate de puterea de la Bucureşti. U.E. şi regimul politic occidental sunt în mare criză, pe pantă descendentă şi este deosebit de important ca, la ora viitoarelor mari schimbări din Europa, România să nu mai fie depăşită şi nici surprinsă, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia evenimentelor din decembrie 1989. Atunci, Ceauşescu Nicolae ne-a lăsat pe toţi nepregătiţi pentru întâlnirea cu viitorul.

„Îmi pare rău că trebuie să v-o spun, dar acest pământ e prea frumos şi prea bogat ca să-l puteţi păstra fără luptă. Vi-l vor lua!” (Jean-Marie Le Pen, în atenţia poporului român) De Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu – Art-Emis

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Un comentariu

  1. As vrea sa il am aproape pe cel ce a realizat cele de mai sus.

    Drept urmare daca vede comentariul sa dea add la adresa [email protected] sau sa scrie aici facebook-ul dumnealui.

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.