“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
JUSTITIE

România, spital de nebuni. CCR, anexă a PSD. Ministrul Tudorel Toader interesat doar de favorizarea infractorilor.

ttd1

Înainte de orice, să precizăm că diferența principală dintre grațiere și amnistie este că în cazul primeia individul trebuie să își recunoască fapta, fiind obligat să achite prejudiciul, iertată fiindu-i doar executarea pedepsei, în cazul celei de-a doua e vorba de uitarea pur și simplu a faptelor, omul păstrând ceea ce a furat.

De asemenea, trebuie să precizăm că acele celebre protocoale sunt ilegale DOAR dacă o instanță le-a declarat ilegale, și sunt neconstituționale dacă CCR a emis o decizie în acest sens. Cum nici o instanță nu a dat o sentință care să numească ilegale respectivele protocoale (nici nu o putea face deoace nu aveau de ce articol de lege să se lege) iar CCR nu le putea numi neconstituționale deoarece sunt acte administrative care nu intră în obiectul său de activitate.

Se pare că marele specialist Tudorel Toader, fiind mare specialist nu înțelege adevărurile elementare. Asta e specialiștii nu înțeleg adevărurile simple. (Bine că nu e maestru bucătar că murea otrăvit sau înfometat). Mai că îți vine să te întrebi dacă nu cumva schimbările legislative promovate de Gargamel nu se pot încadra la ”favorizarea infractorului”, el însuși devenind astfel un complice, deci infractor sadea, la neexecutarea pedepsei primite de la instanță …

Miercuri 26 Decembrie, probabil, printre râgâieli generate de chiolhanul tradițonal de Crăciun, Tudorel Toader, acest malefic Gargamel al justiției mioritice și asasinul ei incontestabil scria pe contul său de Facebook (unde accesul la comentarii este permis doar celor dispuși să îi tragă titularului niște limbi de să umble omul crăcănat de parcă ar fi chinuit de hemoroizi):

”Asteptam sa vedem ce ne va spune presedinta ICCJ despre suspendarea executarii pedepselor pentru Udrea, Bica, Sova….etc…etc, suspendare dispusa de catre instantele de judecata in urma deciziei CCR privind nelegalitatea constituirii completelor de 5 judecatori ?
PS:
Sper sa ne spuna ca procesele vor fi rejudecate cu respectarea legii;
Sper sa ” nu ne spuna” ca isi da demisia ” de onoare”!” (Sursa: contul de Facebook al ministrului Toader)

Oare, dacă nu se va ajunge la rejudecarea sperată de Lăbărel, se va duce, ca în cazul demiterii doamnei Kovesi, cu jalba în băț la CCR care, devenită de la o vreme o sculă a Grupului Infracțional PSD, care va spune că dacă nu se face cum zice degeaba îmbătrânitul ministru al justiției nu e bine pentru că i-ar fi lovită demnitatea lui de zeu al justiției carpato-danubviano-pontice?

Bineînțeles că în mintea Lăbărelului pe un loc de top este un atac asupra doamnei Cristina Tarcea și a doamnei Livia Stanciu, care l-or fi ofensat prin neexecutarea pupinbucismului pe care dumnealui îl consideră o prerogativă rezultată din inestimabilele calități care îi definesc … personalitatea, amnistia decisa de CCR si care urmeaza sa fie desavarsita de Guvern si/sau Parlament.

Domnul Judecător Cristi Danileț observa că însăși CCR are o maaaaare problemă de legalitate, dacă se anulează sentințele conpleturilor de cinci, deciziile CCR ar putea fi anulate tot din motive de compunere legală.

CCR a decis că TOATE COMPLETURILE DE CINCI JUDECĂTORI de la ICCJ au fost greșit constituite încă din Februarie 2004 deoarece doar patru din cei cinci au fost deciși prin tragere la sorți, deci unul ar fi ilegal în acel complet și între cei 9 membri ai plenului CCR găsim oameni … cu bube în cap, adică exact plenul CCR care a hotărât mizeria.

Cum ar veni, în 2004, prin Consiliul de Conducere al ICCJ, au trecut 45 de judecători ai Înaltei Curți, plus președintele și vicepreședintele instanței.

Chiar toti sunt iau orbul găinii? În 2018 au fost in Colegiul ICCJ, inclusiv doi judecători considerați prietenoși cu PSD – Stefan Pistol (ei făcând opinie separata pro Dragnea în Dosarul Bombonica) si Simona Neniță.

Nici nu mai spunem că judecata în dosare începe cu verificarea propiei compuneri și competențe. Chiar sunt incompetenți toți judecătorii de vreme ce s-au făcut că plouă?

Ar trebui oare să fim toți imbecili și să nu observăm că TOȚI judecătorii Înaltei Curți aveau nevoie ca de aer de iluminarea politrucilor din CCR interesați în numele amicilor lor infractori? Chiar ar trebui oare să ne facem că nu vedem că însăși CCR nu e decât o caricatură, o adunătură de mpscărici care dau decizii după o constituție inexistentă? Că de fapt, pe lângă un mic număr de profesioniști reali avem o șleahtă de loaze, niște lepre cărora dacă le spui mediocrități le faci un mare compliment? Tot felul de ”foști” … foști repetenți, foști juriști consulți, foști avocați de duzină, care ocupau niște funcții doar pentru că aveau ”proptele” politice… Da, chiar ar trebui să fim toți miște cretini cu doi neuroni, unul leșinat și celălalt în vacanță?

Lichelele în robe vișinii devin complici ai infractorilor deschizîndu-le ușile pușcăriilor și ajutându-i să păstreze ce au furat?

Cred că asta e puțin spus, însăși CCR are două mari bube în cap care ar trebui ă atragă nulitatea deciziilor sale, aceeași sancțiune care s-ar aplica ÎCCJ pentru o chestiune similară.

Prima mare bubă în capul CCR fiind numirea în 2015 a judecătoarei Simona-Maya Teodoroiu, care nu are vechimea impusă de Constituție. În conformitate cu Art 143 din Constituție avem trei condiții minimale (citez): „pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior”.

Criteriul competenței este inaplicabil, practic, dacă ai frecat menta ca jurist consult la Uzina de Scărpinal Limbrici sau ai fost avocat pentru contravenții ori divorțuri ești fix bun pentru a fi judecător la CCR.

Ei, dacă avem cam neclar criteriul competenței, avem o condiție clară ca sclipirea de inteligență din ochii Veorikăi. 18 ani vechime … minim. Treaba e că respectiva nu a prestat nici un fel de activitate juridică, experiența sa profesională fiind activitatea didactică din 2013 la Universitatea „Titu Maiorescu”.

Găsim la cucoana respectivă, în schimb, politică, multă politică.

Din CV-ul său oficial de la aflăm că a fost secretar de styat pe la MI în două perioade, din Mai 2012 până în Ianuarie 2013 și din Aprilie 2013 până în Februarie 2015. În CV-ul oficial de pe site-ul CCR, este trecută sub tăcere perioada din Mai 2002 și până în Ianuarie 2005 când cucoana a fost secretara Ministrului Stănoiu, una din cele mai sinistre perioade din istoria Justiției Române. O fi legal să ascunzi în CV perioade din viață doar pentru că nu dau bine? Dealtfel găsim și la alții asemenea .. omisiuni. De exemplu la Carmen Dan nu găsim anul în care a început facultatea, probabil pentru că acesta ar trebui să fie anterior autorizării școlii respective.

Ma`am Teodoriu a mai fost și consilieră pe la CSM, și prin Consiliul Național de Integritate … așa, ca să îi iasă cei 18 ani vechime a mai pus activitatea de cercetător la Institututui Academiei pe care o are din 1994. Activitate juridică … ioc…

Cel puțin la fel de gravă este situația judecătorului Petre Lăzăroiu. Acesta a fost numit de Președintele Băsescu în 2008, pe un rest de mandat rămas de la decedatul domn Petre Ninosu. El susține că acel rest de mandat nu se pune, contând doar perioada scursă de la numirea ”plină” de la care se împlnesc cei 10 ani de mandat în 2019.

Doar că, prin Decizia 136 (martie 2018), la luarea căreia chiar dumnealui, domnul Lăzăroiu a participat, o asemenea situatie incalca legea fundamentala: „dispozitiile legale care reglementeaza posibilitatea innoirii in functie, cu un mandat de 9 ani, a judecatorului care a detinut deja un mandat corespunzator restului de mandat al unui alt judecator, constituie o incalcare a dispozitiilor constitutionale cuprinse in art.142 alin. (2) referitoare la interdictia innoirii mandatului si in art.1 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”. Mișto, nu?

A mai fost un judecator in aceeasi situatie, cu un mandat total de 10 ani – Tudorel Toader, dar pe el decizia nu are cum sa-l mai atinga deoarece nu retroactiveaza. E drept ca Tudorel Toader reproseaza tuturor faptul ca nu stiau ce va decide CCR inainte ca ea sa decida, deci faptul ca nu au stiut ca se afla intr-o situatie de neconstitutionalitate. Iata ca nici domnia sa nu a stiut vreme de 10 ani sau a stiut, dar nu i-a pasat.

Daca pentru ceea ce s-a intamplat inainte de martie 2018 Decizia 136 nu are niciun efect, din acel moment vorbim despre o stare de neconstitutionalitate certa, constatata, in care se afla un judecator care a participat si participa la luarea tuturor deciziilor Curtii.

De ce hotararile unui complet in care un judecator nu e tras la sorti, dar altfel indeplineste toate conditiiile legale pentru a fi judecator, sunt nule, iar deciziile unei Curti Constitutionale in care doi judecatori sunt acolo impotriva legii, a Constitutiei chiar, sunt valabile si reconfigureaza Romania dupa voia acestor judecatori?

Ce-i de făcut? Se pare că pe zeii constituționalșității mioritice îi doare fix unde nu îi bate Soarele de Constituție, nu au nici un fel de probleme, cand s-au plans Comisiei de la Venetia pentru criticile la care a fost supus dl Lazaroiu exact pe motiv de neconstitutionalitate a mandatului, au primit un raspuns usturator: „Aceasta pozitie importanta a Curtilor Constitutionale vine, de asemenea, cu o inalta responsabilitate a Curtilor de a adopta decizii care sa fie in conformitate cu Constitutia si cu principiile sale”.

Președintele Iohannis pare lovit de un val de autism în această chestiune, sau de o balcanoidăî comoditate astfel încât nu se complică dispunând revocarea respectivului.

Rămâne soluția instanței de judecată. Amintim că în 2018 CCR a pierdut trei procese, două legate de dreptul la informare (presedintele CCR refuza in continuare sa execute hotararea judecatoreasca) și unul pentru emiterea Hotărârii 1/2017 cu privire la dreptul lui Valer Dorneanu de a publica opiniile separate doar dacă îi convin. Atunci CCR a fost obligată să renunțe la H. 1/2017.

Pusa la zid de Comisia de la Venetia, CCR pregateste libertatea criminalilor. Ilegala compunere a CCR, Codul de Procedură Civilă fiind norma care conține contestația în anulare, instanța sesizată în acest caz și care poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru o chetiune legată de statul de drept (In cazul Poloniei, CJUE a taiat nordul gordian) .

Dacă o instituție care are o putere maximă, o ia prin arătură, complet intangibilă dpv a tiparului legal intern și constituțional o ia prin arătură trebuie oprită cumva… altfel rezultatul putând fi devastator. Prăbușirea, pur și simplu a țării

Pentru a salva de pușcărie niște megainfractori, distrugerera unei țări e totuși un preț cam mare…

sau, soluția o fi să punem mâna pe furci și topoare și să instalăm ghilotina în Piața Mare?

Sursa: Romanica Blues

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.