România, invadată de africani și asiatici. Dumpingul social a sărăcit întreaga Europă

Populația din țările Uniunii Europene a început să resimtă, din ce în ce mai acut, efectele dumpingului social, care a adus cu el o sărăcie fără precedent. Sondajul Eures, efectuat anul acesta, a arătat că tot mai puțini europeni din statele dezvoltate își permit o vacanță de o săptămână departe de casă. Mobilitatea lucrătorilor din UE și din țările terțe a făcut ca nivelul salariilor să fie tot mai scăzut, fenomen care se manifestă și în România.

Brexitul pare să fie, din ce în ce mai mult, o alegere înțeleaptă a britanicilor, care au scăpat, astfel, de dumpingul social, adică de acei muncitori veniți din țările sărace care acceptau salarii de mizerie, scăzând, astfel, nivelul de plată pentru localnici. Același lucru se întâmplă și în țările Uniunii Europene, unde lucrătorii statelor sărace din UE au invadat statele dezvoltate din uniune. Iar deficitul de forță de muncă din țările sărace a fost acoperit cu lucrători din țări și mai sărace din Africa și din Asia. Toate acestea au condus la o scădere majoră a nivelului de trai pe întreg teritoriul UE. ”A început să apară tot mai pregnant în țările europene ura față de străini, într-o formă sau alta. Faptul că în Germania un partid extremist a ajuns la un procent de 18% este foarte îngrijorător. Și este clar că trebuie luate măsuri pentru bunăstarea generală. Pentru că dumpingul social împinge spre pauperizare toată populația europeană. La noi este mai accentuată sărăcirea pemntru că plecăm și de la alt standard. În România, Guvernul, în loc să majoreze salariul minim, preferă să importe forță de muncă din zona extracomunitară, mărind cu 30.000 contingentul de muncitori străini acceptați în țară. Și atenție, cota asta se adaugă celorlalte, din ceilalți ani, astfel că, la ora actuală, avem circa 350.000 de lucrători străini angajați în România, marea lor majoritate din Africa și din Asia. Cifra este foarte mare și arată lipsa de preocupare a statului pentru politici active”, ne-a declarat Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.

Peste 35 de milioane de săraci în UE

28% dintre cetățenii UE nu își pot permite o vacanță timp de o săptămână departe de casă. Procentul este și mai mare, de 59,5%, pentru persoanele al căror venit este sub pragul de risc de sărăcie, adică sub 60% din venitul median, arată un sondaj al Eurostat. Majoritatea cetățenilor ale căror venituri sunt sub 60% din venitul median sunt șomeri sau pensionari, dar acest grup include și milioane de lucrători cu salarii mici, în special cei care câștigă salariul minim legal. Salariile minime care nu acoperă costurile unui trai decent îi împing pe lucrători în pericol de sărăcie în cel puțin 16 state membre ale UE. Potrivit Comisiei Europene, peste 35 de milioane de lucrători câștigă mai puțin de 60% din venitul median. În topul țărilor cu persoane care au sub 60% din venitul median și nu își permit o săptămână de vacanță pe an se află Grecia, cu 88,9%, urmată de România, cu 86,8%, Croația, cu 84,7%, Cipru, cu 79,2% și Slovacia, cu 76,1%. Procente de peste 70% au Slovacia, Ungaria, Portugalia și Bulgaria. Surprinzător, chiar și în țările dezvoltate procentul este foarte mare, de 62,8% în Spania, 59.7% în Irlanda sau 57,2% în Franța. În ce privește numărul săracilor, pe primul loc se situează Italia, cu peste 7 milioane, Spania, cu 4,7 milioane, Germania, cu 4,3 milioane, Franța, cu 3,6 milioane, Polonia, cu 3,1 și abia pe locul șase România, cu 3 milioane.

Presiuni pentru creșterea salariului minim

Potrivit Cartel Alfa, Confederația Europeană a Sindicatelor face demersuri împreună cu deputații europeni pentru a introduce un prag de decență în legislație, astfel încât să se asigure că salariile minime legale nu ar putea fi niciodată plătite la mai puțin de 60% din salariul median și la mai puțin de 50% din salariul mediu al oricărui stat membru. Această măsură ar oferi o creștere salarială pentru peste 24 de milioane de oameni. – national.ro

One comment

  1. Ei, salarii mici.. nu pentru alea sunt adusi…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *