„ROMAN”, un cuvant ce deranjeaza urechile politicienilor din Ungaria

Partea mai breazã a presei din Ungaria a sesizat foarte corect zilele trecute nişte fenomene, întâmplãri cel puţin ciudate, legate de cuvântul „român”. Şi anume, la un eveniment cultural organizat la Székesfehérvár, pe 19 august, înainte de şedinţa în deplasare a guvernului maghiar, orchestra care a evoluat înainte de discursul premierului Orbán Viktor a ales sã cânte „Dansurile populare româneşti” ale lui Bartók Béla, care însã au fost prezentate doar ca… „dansuri populare”.

mandruÎntrebaţi fiind organizatorii de la Primãrie de ce nu s-a spus tot numele corect al piesei, aceştia s-au scuzat prin faptul cã nu au vrut sã stârneascã un conflict diplomatic şi mai bine au mutilat titlul original.

De ce ar cauza un scandal diplomatic între Ungaria şi România simplul fapt de a se pronunţa titlul unei piese muzicale de-ale lui Bartók nu prea înţelegem, mai ales cã, în Ungaria, Bartók e considerat un muzician şi compozitor maghiar. Aşa învaţã despre el copiii la şcoli, pânã şi cei de la şcolile româneşti, aşa se scrie în toate lexicoanele. Bartók a cules atât folclor maghiar, cât şi foarte mult folclor român sau slovac sau turc. Iar cã printre cele mai frumoase compoziţii ale lui Bartók se gãsesc „Dansurile populare româneşti”, nu este vina muzicianului. Nu este vina românilor. Precum nu este vina nimãnui. Piesa lui Bartók, un produs artistic de cea mai înaltã calitate, se numeşte aşa pentru cã aşa a numit-o creatorul ei. Pentru cã nu putea altfel. Aceste trei cuvinte (Dansuri populare româneşti, pe ungureşte: Román népi táncok) identificã cel mai exact conţinutul creaţiei. Atât. Nimic mai mult. Dar nici mai puţin.

Cã înainte de discursul premierului şi a şedinţei guver-nului ungar ar fi periculos de rostit cuvântul „român” îi caracterizeazã numai pe acei politicieni maghiari care gândesc aşa şi pe autoritãţile slugarnice, pupincuriste, care nu au curajul nici sã gândeascã cu mintea proprie în faţa mai marilor lor.

Colac peste pupãzã: primãria acuzatã de aceastã gafã scrie într-un comunicat prin care încearcã sã-şi repare greşeala cã, de fapt, nu s-a deviat prea mult realitatea, deoarece aceste dansuri populare au fost culese pe acele vremuri „de pe teritoriul Ungariei Mari” (sic!). Logica parşivã a ungurilor parşivi a atins din nou culmi inimaginabile. În gândirea lor, în aşa-zisa Ungarie Mare au trãit numai unguri, cultura ce s-a gãsit acolo a fost numai ungureascã. Periculoasã gândire!

Dar, din pãcate, în şcolile din Ungaria asta învaţã copiii. Nişte neadevãruri care fac mult rãu. E foarte mare baiul în orice ţarã, când politica îşi pune amprenta asupra culturii, asupra învãţãmântului, a valorilor cultu-rale, când politicienii, aleşii poporului, în cele mai multe cazuri semidocţi, se cred justificaţi de a schimba pânã şi cultura dupã pofta lor.

Cum sã rosteşti cuvântul „român” înainte de discursul premierului ungar? Şi tocmai în „cetatea albã cu castel”, în Alba Regia, oraşul vestit pentru locul de încoronare şi înmormântare al regilor Ungariei? La mai bine de o mie de ani, în localitatea ridicatã la rang de oraş de cãtre însãşi Regele Sf. Ştefan al ungurilor, cu o zi înainte de ziua naţionalã din 20 august, dedicatã Sf. Ştefan, rostirea cuvântului „român” sunã a blasfemie.

Jenantã gândire. Norocul este cã în Ungaria nu trãiesc doar politicieni semidocţi, care cred cã şi în clipa când au ieşit din mama lor au avut deja mustãţi şi au purtat gaci largi de haiduci din pustã, ci şi oameni normali, intelectuali şi jurnalişti cu judecatã, care îşi dau seama când lucrurile au luat direcţii greşite. De Eva Şimon – Foaia Românească

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile