Petr Akopov: Rusia ar trebui să declanșeze mobilizarea generală

Experimentatul jurnalist rus Petr Akopov, un favorit al Kremlinului, scrie un editorial în Ria Novosti, agenția oficială de știri a Rusiei, în care vorbește despre mobilizarea generală în Rusia. Akopov susține că rușii de rând înțeleg situația și își doresc să meargă la luptă împotriva Ucrainei și a Occidentului, nemafiind vorba doar despre un război pentru teritoriu ci unul ideologic.

„Oamenii înțeleg că pe toți îi așteaptă încercări severe. Sunt deja în desfășurare, iar unul dintre ele este chiar faptul că avem ostilități între două popoare înfrățite, un război civil. Însă încercările doar vor escalada – și nu este vorba despre faptul că dispare puțin confort sau că vor dispărea legăturile cu Occidentul: cei cărora le era frică de asta au fugit deja sau se pregătesc să se mute. Nu, vorbim despre altceva, că nu va fi doar o creștere a prețurilor, ci și o creștere a anxietății, a îngrijorării pentru viitor”, menționează Ria Novosti, informează Libertatea.

Petr Akopov susține că guvernul rus ar trebui să înceapă să vorbească deschis despre „mobilizare, despre unitate și solidaritate națională, despre adunarea tuturor forțelor de dragul victoriei, despre procesele viitoare și pentru ce luptăm – pentru că oamenii sunt pregătiți, înțeleg gravitatea evenimentelor prin care trecem”.

„Rusia nu va lăsa Ucraina (indiferent de dimensiunea ei) în sfera de influență a Occidentului – nici geopolitică, nici militară, nici ideologică”, susține Akopov.

Sursa: stiripesurse.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *