Revolutia de la Timisoara – film de Lucia Hossu Longin

TVR 2 a retransmis recent un film mai vechi al Luciei Hossu Longin despre revoluţia din Timişoara. Printre persoanele care apar în acest film, povestind despre decembrie 1989, sînt: Nicolae Corneanu (mitropolitul Banatului), Victor Neumann, Marius Mioc, Adrian Kali, Sorin Oprea, Daniel Zăgănescu, Liviu Băcana, Miodrag Milin, Ion Coman. 

Difuzarea filmului la TVR a provocat articolul indignat a lui Ion Petrescu din ziarul “Adevărul” – “Trista doamnă Lucia Hossu Longin”. Indignarea autorului e pricinuită de faptul că în filmul doamnei Hossu Longin nu sînt prezente minciunile despre revoluţie cu care ziarul “Adevărul” şi-a obişnuit cititorii, în cadrul campaniei dusă de Grigore Cartianu, Mihai Voinea şi Cristian Delcea. “Diferenţa dintre mine şi doamna de la TVR [Lucia Hossu Longin – nota mea] este că am fost în Timişoara cu puţin timp înainte de declanşarea evenimentelor, cît şi ulterior derulării lor, stînd de vorbă cu civili şi militari marcaţi atunci de grozăviile acelor momente de tristă amintire”, explică domnul Petrescu. Aşadar n-a fost prezent la Timişoara în timpul revoluţiei, numai înainte şi după aceasta, dar asta îi conferă calitatea de specialist care ştie adevărul despre ce s-a întîmplat în decembrie 1989 la Timişoara, mai bine decît persoanele direct implicate care apar în filmul doamnei Hossu Longin. De Marius Mioc

Revolutia de la Timisoara – 15/22 Dec… de alexandru2006

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile