“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

REVOLTATOR! Ungaria ne umilește cetățenii la graniță

vama nadlac masini 25576500

În actuala legislație tranzitul prin Ungaria este permis cu condiția ca în decurs de 24 de ore, persoana care trece prin țară, să iasă de pe teritoriul ungar și să nu prezinte simptome specifice infecției cu Covid-19. De asemenea, călătorul trebuie să dovedească că are asigurată intrarea în țara spre care se face tranzitul.

La prima vedere această lege pare a fi etică, în special în contextul actual când fiecare țară încearcă să ia măsuri de prevenire a răspândiri virusului Covid-19. Inițial lasă impresia că poți să-ți dovedești scopul deplasării și țara de destinație prin prezentarea unei chitanțe de la agenția de turism că ai o călătorie rezervată în acea țară sau o dovada că ai rezidență în străinătate, depinde de la caz la caz.

În realitate, lucrurile nu stau așa cum par. În lege nu se precizează exact ce documente pot fi prezentate, deci este la libera interpretare a Poliției de Frontieră Ungare ce documente consideră că arată “fără echivoc” scopul și destinația călătoriei.

Ungaria ne umilește cetățenii
Orice persoană care vrea să treacă granița României prin Vama Borș și Vama Valea lui Mihai, este lăsată de Poliția de Frontieră Română să treacă. Totuși, când ajungeau la Poliția de Frontieră a Ungariei, aceștia erau puși să aștepte ore întregi pentru verificări adiționale.

După timpul lung de așteptare la granița Ungariei, românilor li se cere să prezinte un contract de muncă în original eliberat de un angajator din țara spre care tranzitează. Nu acceptă acte de rezidență în țara în care vrei să te deplasezi, nu acceptă să treacă familii cu copii care merg către destinația de vacanță sau pentru alte urgențe care necesită prezența lor acolo.

Nu toate călătoriile către alte țări sunt motivate printr-un contract de muncă. Cum dovedești că vrei să participi la o expoziție sau că vrei să-ți cumperi un teren? Sau că ai o cabană la munte în altă țară și vrei să mergi în vacanță acolo. Sunt multe exemple de situații în care cetățeanul român trebuie să ajungă în străinătate și nu are de unde să prezinte un contract de muncă.

Pe deasupra, dacă românul nu poate să producă contractul de muncă, este întors înapoi în România, după ore în care a fost obligat să aștepte. Întradevăr legea Ungariei zice că “persoanele aflate în tranzit să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.“ Dar polițiști de frontieră nu acceptă alte documente în afara contractului de muncă, nimic.

Trebuie precizat faptul că aceste evenimente se întâmplă doar în cazul persoanelor care fac tranzit și doar la punctele de trecere a frontierei Vama Borș și Valea lui Mihai. Poliția de Frontieră Română nu pare să-i intereseze faptul că români pe care ei îi lasă să treacă sunt întorși înapoi în țară, deși au primit mai multe plângeri legate de aceste nereguli.

Autoritățile române închid ochii
După o săptămână în care Poliția de Frontieră Română a cercetat problema semnalată au trimis un răspuns. Ei spun că, din punctul lor de vedere nu se întâmplă nimic în afara reglementările în vigoare și că ei lasă să treacă cetățenii români fără să impună restricții. Nu au fost întrebați de comportamentul Poliției de Frontieră Română, ci ce face Poliția de Frontieră Ungară. În continuare mai spun că ei nu pot fi trași la răspundere pentru ce fac unguri cu granițele lor și să-i întrebăm pe ei de ce fac pun această condiție.

Mai amintesc faptul că în contextul actual țările membre ale Uniunii Europene adoptă diferite strategii de combatere a răspândirii virusului Covid-19 și că este normal ca unele state să efectueze verificări suplimentare la intrarea în țară, relatează gazetadecluj.ro

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.