REVOLTATOR! Scene de GROAZA! Pacienti BATRANI și cu handicap, BATUTI MAR de un angajat! Cine vrea să îngroape cazul

Dacă am publica imaginile, am începe articolul cu Atenție, imagini care vă pot afecta puternic emoțional! Și din păcate se întâmplă în România. Scene de groază s-au petrecut la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Bascovele, instituție PUBLICĂ, aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș. Aici se află internate aproximativ 80 de persoane, bătrâni și persoane cu handicap, adică persoane lipsite de apărare, persoane cu care soarta a fost crudă și pare că statul român și mai crud. I-a condamnat la o suferință și mai cruntă decât cea pe care o duceau deja.

În prima zi după Paști, portarul Centrului Bascovele, care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, după cum spun martorii, a snopit în bătaie mai mulți beneficiari cu probleme de sănătate. Doi dintre aceștia au și acum răni serioase pe corp și se află în continuare în instituție, în loc să fie investigați într-un spital de specialitate, care să ateste că ranile provocate nu vor avea repercusiuni pe termen lung.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că se pare, directoarea instituției plătită din bani publici, Cîrstea Maria, a încercat să mușamalizeze cazul. Așa ne-au spus surse apropiate de instituție, dar nu le-am fi crezut dacă nu am fi verificat chiar noi. Așa cum cere deontologia jurnalistică, am sunat imediat la Centrul Bascovele pentru a cere informații cu privire la evenimentul desprins parcă din filmele de groază. Portarul care consumase băuturi alcoolice ar fi bătut crunt mai multe persoane lipsite de apărare, internate în centru! Bătrâni și persoane cu handicap!

Directoarea Centrului a încercat să îngroape cazul
Ne-a răspuns chiar doamna Cîrstea, care aflată în stare de șoc, ne-a spus că nu știe nimic despre evenimentul petrecut în instituția pe care o conduce și să revenim peste 30 de minute, când și-a revenit brusc din amnezie. Pe parcursul unei conversații de aproximativ 20 de minute, doamna director, profund marcată, nu a putut face față asaltului de întrebări și a recunoscut că știa despre eveniment, dar că de fapt s-ar fi bătut pacienții între ei. “Invenții!”, ne spun martori credibili. “Portarul i-a bătut sub privirile îngrozite ale infirmierelor!”. Ulterior, doamna director, pe care am înregistrat-o, de teamă că nu mai recunoaște ceea ce spune, s-a contrazis în multiple rânduri, astfel că din conversație se înțelege foarte clar că Maria Cîrstea a știut despre acest eveniment regretabil și că nu ar fi luat atitudine. Ba chiar a îngropat cazul. Personalul nu a depus nicio sesizare în acest sens, de teamă că vor rămâne fără loc de muncă.

VEZI SI: COȘMAR pentru o VEDETA iubită din MEDIA. Se luptă cu o BOALĂ necruțătoare: CANCER

Reprezentanții CJ Argeș reacționează
Confirmarea vine de la Adrian Macovei, director DGASPC, care ne-a spus că nu i s-a adus la cunoștință că la Centrul Bascovele ar fi avut loc un astfel de eveniment și că este îngrijorat de starea pacienților. Am fost bucuroși că am putut discuta cu un domn funcționar public, care într-adevăr părea să cunoască legile și să fie stăpân pe situație. Asta după ce în prealabil discutasem cu o doamnă sau domnișoară angajată la Cabinetul Președintelui Consiliului Județean Argeș care susținea că Centrul Bascovele nu este în subordinea CJ Argeș. I-am indicat site-ul instituției pentru care lucrează pentru o aprofundare a cunosțintelor.

Domnul Macovei ne-a promis ca va ancheta cazul și că va lua măsurile care se impun. De asemenea a subliniat că doamna director Cîrstea este în culpă chiar și pentru simplul fapt că nu a anunțat un astfel de eveniment extrem de grav.

Am făcut o solicitare și către Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru că știm că doamna ministru Lia Olguța Vasilescu nu ar lăsa astfel de lucruri să treacă nepedepsite. Și asta pentru că acei oameni lipsiți de apărare, împovărați de suferința bolii pe care sunt nevoiți să o ducă, sunt astăzi în grija statului român. Probabil că dacă CJ Argeș nu va rezolva situația, corpul de control ar putea ancheta cazul și lua măsurile care se impun. Dar suntem convinși că domnul Macovei, directorul DGASPC, nu va mai permite ca vreun beneficiar al acestui centru să fie abuzat de către angajați plătiți din bani publici.

Așteptăm cu interes deznodământul aceste povești înfiorătoare și cu siguranță vom urmări desfășurarea anchetei. Vrem să ne asigurăm că cei vinovați vor plăti și că beneficiarii Centrului nu vor mai fi niciodată agresați. (Articol preluat de pe bugetul.ro)

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile