“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MEDICAL

Revine mascarada: S-a declanșat alerta la nivel mondial

c2g9MjA4MzkxODgyYjMxM2NmYjEzYmU1ZmY2ZTk4MTY2MmQ.thumb

Japonia devine prima țară, în afara Chinei, care reintroduce măsurile de carantină, pe fondul unei explozii fără precedent a numărului de cazuri Covid. Creșteri importante se observă și în Franța, Germania, Italia, Spania și Portugalia, astfel că se așteaptă reintroducerea restricțiilor în aceste state. Totodată, au apărut din nou zonele considerate cu risc, cu măsurile aferente luate pentru țările din galben și roșu.

Probabil de teama revoltelor interne, țările europene care înregistrează creșteri alarmante de cazuri Covid, preferă să mai amâne, până în toamnă, măsurile de restricție. Japonia, însă, a trecut direct la carantină și teste Covid, după ce, în ultimele 14 zile, a înregistrat un număr record de infectări, de aproape 2,5 milioane, precum și peste o mie de decese. Pe parcursul lunii iulie, media zilnică a infectărilor a fost de circa 200.000, iar cea a spitalizărilor, de peste 10.000.

Totodată, numărul deceselor a ajuns mai ridicat decât în sezonul rece al anului trecut. Japonia are 81% din populație complet vaccinată și 71%, cu doza a treia. Încă de la începutul lunii iunie 2022, autoritățile japoneze au impus obligația ca persoanele care intră sau revin în Japonia călătorind dintr-o țară inclusă în zona albastră (în care se află și România) vor trebui să prezinte la îmbarcare și pe aeroportul de sosire certificatul testului PCR negativ pentru Covid-19, test efectuat cu maximum 72 ore înainte de plecarea din țara respectivă. Pentru persoanele care sosesc din zona galbenă și sunt vaccinate cu 3 doze este obligatoriu și un test PCR negativ la intrarea în Japonia. În schimb, pentru cei care sosesc dintr-o țară aflată în zona galbenă și nu sunt vaccinați cu trei doze sunt obligatorii test PCR negativ, testare din nou în aeroport și carantină timp de 7 zile. Pentru cei care vin din zona roșie, testele și carantina sunt obligatorii, indiferent dacă sunt sau nu vaccinați cu trei doze.

Aproape jumătate de glob, în zona galbenă
În zona galbenă Covid se află aproape jumătate din statele de pe mapamond. Printre țările aflate în această zonă de risc se numără India, Vietnam, Maldive, Uruguay, Cuba, Haiti, Bahamas, Venezuela, Peru, Andorra, Ucraina, Uzbekistan, Kazakhstan, Macedonia de Nord, Cipru, Kosovo, San Marino, Georgia, Tadjikistan, Turkmenistan, Vatican, Belarus, Portugalia, Malta, Moldova, Liechtenstein, Angola, Yemen, Egipt, Eswatini, Eritrea, Oman, Cap Verde, Gabon și Guineea. Totodată, zone de risc sunt considerate și Kuwait, Republica Congo, Arabia Saudită, Siria, Zimbabwe, Sudan, Seychelles, Senegal, Somalia, Ciad, Republica Centrafricană, Tunisia, Togo, Turcia, Namibia, Niger, Palestina, Burkina Faso, Burundi, Botswana, Mali, Mauritius, Mauritania, Libia, Liberia și Liban. În zona roșie au intrat Pakistan, Fiji, Albania, Sierra Leone, care, deși au un număr scăzut de infectări, au raportat subvariante contagioase ale Omicron.

Regulile se pot schimba oricând
Germania se confruntă și ea cu o creștere explozivă a cazurilor Covid, înregistrând zilnic peste 150.000 de cazuri. O medie de peste 100.000 de infectări zilnice raportează și Franța, Italia și Spania, precum și SUA. Numărul de infectări la nivel mondial a ajuns la nivelul sfârșitului lunii martie a acestui an și este de două ori mai ridicat decât aceeași perioadă a anului trecut. În Franța, autoritățile au anunțat că pot modifica, în regim de urgență, până la data de 31 ianuarie 2023, condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de evoluția pandemiei de Covid-19. În Germania, persoanele care s-au aflat ultimele 10 zile în zone cu variante ale virusului au obligația prezentării unui test PCR negativ și carantinarea pe o perioadă de 14 zile.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.