Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

ALERTA Reuters: Rusia a trimis rezerve de sânge și materiale medicale la granița cu Ucraina

9cd0d56543ab837890

Rusia a trimis rezerve de sânge și alte materiale medicale la granița cu Ucraina. Este un nou indicator-cheie al pregătirilor militare făcute de Moscova, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters.

Actuali și foști oficiali americani spun că astfel de indicatori concreți, cum ar fi rezervele de sânge, sunt esențiali pentru a determina dacă Moscova este pregătită să lanseze o invazie, în cazul în care președintele rus Vladimir Putin ar decide să facă acest lucru.

Dezvăluirea informațiilor privind rezervele de sânge de către oficiali americani care au vorbit sub protecția anonimatului dă mai multă greutate avertismentelor SUA că Rusia s-ar putea pregăti pentru o nouă invazie a Ucrainei, în condițiile în care a masat peste 100.000 de militari în apropierea granițelor cu Ucraina.

Aceste avertismente incud o declarație a președintelui american Joe Biden că un atac rusesc este probabil și o declarație a secretarului de stat american Antony Blinken, care a spus că Rusia ar putea lansa un nou atac asupra Ucrainei în „foarte scurt timp”.

Pentagonul a recunoscut anterior că Rusia a trimis „suport medical” în zonă. Dar dezvăluirea privind rezervele de sânge adaugă un detaliu despre care experții spun că este esențial pentru a determina pregătirea militară a Rusiei.

„Nu garantează că va avea loc un alt atac, dar nu recurgi la un atac dacă nu ai astfel de rezerve”, a spus Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta informația. Nici Casa Albă nu a comentat.

Cei trei oficiali americani care au vorbit despre proviziile de sânge au refuzat să spună în când anume au detectat SUA trimiterea acestora către trupele din apropierea Ucrainei. Cu toate acestea, doi dintre ei au spus că s=a întâmplat fost în ultimele săptămâni.

Oficialii ruși au negat în mod repetat că ar avea de gând să invadeze Ucraina. Dar Moscova susține că se simte amenințată de legăturile tot mai strânse ale Kievului cu Occidentul.

Sursa: digi24.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.