Restricții pentru nevaccinați introduse de Guvern! Discriminare sau protecţie?

Guvernul României a adoptat Hotărârea prin care se introduc noi restricții pentru oamenii care nu s-au vaccinat împotriva SARS – C0V-2. Acestea se vor aplica după atingerea ratei de incidență de 3 la mie și sunt valabile până la atingerea ratei de 6 la mie.

Ce presupune această decizie? Accesul în orice fel de locație sau eveniment se va face doar pe baza certificatului digital.

Unde va fi cerut certificatul digital de vaccinare?
Certificatul digital va fi folosit pe scară largă în țara noastră, fiind necesar pentru accesul în restaurante, baruri, discoteci, săli de jocuri de noroc, piscine, la spectacole, concerte sau evenimente sportive, în toate localitățile unde rata de incidență este mai mare de 3 la mie, dar nu depășește 6 la mie.

Este o singură exceptie: obligația de a prezenta un astfel de certificat nu se aplică persoanelor sub șase ani.

Iată normele impuse de Guvern!

  • în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție;
  • organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;
  • la evenimente private (nunţi, botezuri etc.) pot participa maximum 200 de persoane în interior. De asemenea, trebuie să se asigure o suprafață de minimum doi mp pentru fiecare persoană;
  • în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane;

Activităţile din restaurante, baruri, discoteci, săli de jocuri de noroc, piscine:

  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
  • activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.

Cum va funcţiona certificatul de vaccinare?

Pentru o fluenţă cât mai bună a activităţilor economice, certificatul digital va fi verificat cu un cod QR.

Operatorii economici au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Hotărârea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Excepție fac prevederile care vizează atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul aplicaţiei mobile «Check DCC» care vor intra în vigoare la data de 20 septembrie 2021.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasa un comentariu