REPLICA DURA pentru Cîţu în Parlament: Dom’le, după ce că eşti prost, mai pui şi frână!

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, îi dă o replică dură premierului Cîţu, în plenul Parlamentului. După ce premierul i-a acuzat pe social-democraţi că sunt nemulţumiţi de Bugetul pe 2021 pentru că nu mai pot fura, Ciolacu dă exemple de liberali suspectaţi de corupţie în ultimul an.

„Domnule prim-ministru, aţi venit ca şi ieri, cu aceeaşi placă. Când nu ai argumente, vii şi jigneşti şi încerci prin ţipete să acoperi de fapt acest buget al austerităţii. Tatăl meu, domnule Cîţu, Dumnezeu să-l ierte, un oltean serios, când întâlnea personaje ca dvs., avea o vorbă: ‘Dom’le, după ce că eşti prost, mai pui şi frână!’ N-aţi vrea dvs, domnule Cîţu, să vorbiţi cu preşedintele organizaţiei PNL de la Iaşi să ne facă şi nouă rost de nişte tablă şi de nişte cherestea? Fost minisru în Guvernul domnului Orban. N-aţi vrea dvs., domnule Cîţu, să vorbiţi cu domnul Orban să vorbească cu preşedintele organizaţiei PNL de la Piatra Neamţ, care a inventat o nouă infracţiune la nivel mare, cea de a vinde posturi cu sute de mii de euro în Guvernul Cîţu? Nu mai bine procedaţi ca domnul Barna, când se termină oamenii noi pentru posturi în guvern să apeleze să împrumute de la PSD fără bani?”, a afirmat Ciolacu.

Citiți și:  Cutremur TOTAL pe scena politica. Florin Cîţu va fi înlocuit?!

Sursa: stiripesurse.ro

LASA UN COMENTARIU