“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NOUTATIPOLITICASTIRI

Remus Cernea a adus cupluri de homosexuali in Parlament

Cu ocazia dezbaterilor pe tema recunoaşterii parteneriatelor civile între persoanele de acelaşi sex, Remus Cernea a adus în Parlament două cupluri gay, pentru a fi prezentate politicienilor.

„Încercăm să ne cumpărăm un apartament prin programul Prima Casă, ne-am lovit de piedici clare și, cu toate că plătim aceleași taxe și impozite ca orice cetățean, ne este aproape imposibil să putem cumpăra o casă împreună”, a declarat pentru Digi 24 unul dintre homosexualii plimbaţi prin Parlament, Tudor Covaci.

„Conform recensământului din 2002, sunt peste 800.000 de cetățeni care trăiesc în astfel de familii, astfel de cupluri. Sondajele arată creștere, până la peste un milion”, a spus parlamentarul Remus Cernea, care face referire la relaţiile de concubinaj, indiferent dacă sunt de natură heterosexuală sau homosexuală.

Discuţiile pe tema parteneriatelor civile va fi rediscutată de deputaţii din Comisia Juridică peste două săptămâni.

Remus Cernea a ajuns deputat în Parlamentul de la Bucureşti pe listele USL Constanţa, fiind o perioadă consilierul premierului PSD Victor Ponta. Excentricul politician s-a remarcat în ultimii ani prin luări de poziţie împotriva Bisericii sau a predării religiei în şcoli, devenind şi un apologet al propagandei homosexuale în spaţiul public. Deasemenea, acesta a cerut recent şi recunoaşterea delfinilor ca persoane non-umane. Sursa: FrontPress.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.