RELATARE SOCANTA: Generalul Creţu de la SPP a povestit cum S-A DROGAT cu Ayahuasca!

Potrivit generalului Creţu, fiecare participant la şedinţa şamanică unde s-au consumat droguri de mare risc, a consumat ceaiul de Ayahuasca. Declarația acestuia a intrat a aflat în exclusivitate în posesia evz.ro. Prezentăm amănuntele importante

Generalul SPP Gabriel Creţu a fost audiat la DIICOT Braşov, în mare secret, în dosarul Ayahuasca, în care chestorul Gelu Oltean şi iubita acestuia, Vanessa Youness, au fost arestaţi pentru trafic de droguri.

Generalul SPP a fost găsit la descinderea procurorilor DIICOT, în sediul clinicii Yuoness, drogându-se cot la cot cu alte 37 de persoane.

Generalul-locotenent, Gabriel Creţu a fost până în data de 20 decembrie 2019, primul adjunct al şefului SPP şi şeful grupului de pază a preşedintelui României. A fost trecut în rezervă imediat.

Potrivit unor surse judiciare, generalul locotenent a declarat că a mers la sediul clinicii cu maşina de la SPP, care a fost condusă de şoferul său, un subofiţer.

„Îmi amintesc că m-am prezentat într-o zi de vineri, am fost întâmpinat de Gelu şi am cunoscut-o pe prietena lui, Vanessa, care arăta foarte bine şi fizic şi clinic”, şi-a început generalul Creţu, declaraţia de la DIICOT. Înaltul oficial din SPP a mai povestit ce s-a întâmplat în interiorul clinicii, de la începutul ritualului şamanic şi până la descinderea procurorilor.

„Înainte de a începe orice procedură, un domn care s-a prezentat cu apelativul Tom şi care vorbea în engleză, ne-a explicat că tot ce se întâmplă acolo este legal, că există un program autorizat, iar Vanessa traducea prelegerea lui Tom, care ne-a vorbit despre medicamentul ce urmează a fi administrat”, a aflat în exclusivitate evz.ro

„Apoi Tom a făcut o rugăciunea de mulţumire în încăperea în care participanţii eram aşezaţi în cerc, jos, el în mijloc, apoi ne-a invitat pe rând să luăm câte o gură din ceşcuţă, cu un lichid pe care îl turna dintr-o sticlă ce avea conşinut de culoare maronie. Apoi eram invitaţi să ne luăm locul iniţial şi să aşteptăm 30-40 de minute pentru a constata reacţia fiecăruia. Fiecare aveam o găleată în dreptul nostru în cazul în care ni s-ar fi făcut rău”, a declarat generalul locotentent Creţu.

Procurorii au găsit în substanţele utilizate pentru fabricarea decoctului cu Ayahuasca, mai multe droguri de mare risc.

Generalul Creţu a mai spus că a ajuns la clinica Vanessei Youness, în data de 13 decembrie, în jurul orei 17. „M-am deplasat cu maşina de serviciu condusă de şoferul meu la Clinica Youness, unde am fost întâmpinat de un băiat pe nume Vladimir.

Ceremonia a fost susţinută de Tom, în aceleaşi condiţii. Pe la vreo 2.30 m-am dus la culcare. Nu îmi amintesc dacă la cea de-a doua ceremonie Tom sau altă persoană a pronunţat denumirea de Ayahuasca”, a mai declarat generalul Creţu.

După ce a izbucnit scandalul, şi chestorul Oltean şi iubita lui Vanessa Youness au fost arestaţi, generalul Creţu a declarat că el a mers la masaj la clinica Youness, şi nu pentru a bea ceai de Ayahuasca, pentru deblocarea glandei pineale. – Sursa: Evenimentul Zilei

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

227 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile