Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
INCORECT POLITIC

Recorder și Puterea din Umbră

IMG 5161 scaled 1 768x432 1

Recorder și Puterea din Umbră
Introducere de Mihai Șerban despre
comercianții de fațade la cheie

În acest documentar “șoc”, Recorder investighează (comentează foarte convenabil!) așa zisa mână invizibilă a Serviciilor Secrete din România. Practic, asociația Recorder descoperă după 33 de ani că în România, cel puțin pe plan formal, totul este controlat și administrat de serviciile secrete.

Principalul merit al acestui documentar este acela de a fi scăpat din cadru o nuanță importantă și astfel să convingă pe oricine are bun simț că teoria oficială despre democrație, alegeri și stat de drept nu este nimic altceva decât opium pentru proști, propagandă pentru naivi, ceea ce bineînțeles că nu este suficient. Problema este una simplă, vulgar de simplă: Recorder a spart o ușă deschisă, din nou! Dar de ce Recorder sparge uși deschise cu atâta dramatism? Pentru că după cele închise se află oamenii care îi controlează și pe ei!

Acest documentar contribuie la ascunderea celor mai importante părți ale adevărului, și anume rolul SUA, pe de o parte, și cel al Israelului, pe de altă parte. Se ascunde faptul că serviciile secrete sunt folosite de agențiile străine pentru a menține în colonie ecosistemul prielnic jafului organizat de corporatocrația globalistă și interesului controlului geopolitic NATO. În acest sens, Recorder prezintă în cel mai bun caz doar o foarte mică treime din adevăr, orientat convenabil către drumul pavat de decenii al corupției și traficului de influență.

De remarcat că Recorder încearcă să-și rentabilizeze de două ori afacerea, cerând bani de la oamenii pentru care au fost deja plătiți să-i manipuleze. Una peste alta, e normal ca Recoder să se protejeze împotriva oricărei concurențe precum niște buni burghezi ce sunt. Cooptați de Sistem, dacă nu creați în laboratoarele serviciilor (opțiunea a doua pare mai coerentă!), Recorder formează acum cel mai bun bastion împotriva adevărului, devenind comercianții principali de fațade la cheie pentru prostimea ambientală – acțiune !

Mihai Serban / Incorect Politic

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.