Recidiva in stil ovreiesc

Pe 22 august a. c., Consiliul local al Primăriei din Baia Sprie (Maramureş) i-a acordat post-mortem părintelui arhimandrit Iustin Pârvu (1919-2013), deja legendarul ctitor şi duhovnic al Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ, titlul de cetăţean de onoare al oraşului. În minele de la Baia Sprie monahul Iustin şi-a efectuat o parte din anii de condamnare la muncă silnică din vremea comunismului, aşa cum a fost şi cazul lui Valeriu Gafencu la Tg. Ocna (în contextul dat, “cazul Iustin Pârvu” urmează imediat precedentului creat de “cazul Valeriu Gafencu”).

justin-parvuIată că, la nici două săptămîni de la acordarea titlului, Institutul “Elie Wiesel” îşi exprimă din nou “profunda indignare” şi solicită imperativ retragerea cetăţeniei de onoare şi, în subsidiar, embargo-ul public pe memoria şi cinstirea părintelui, acuzat de legionarism şi antisemitism.

Că părintele a avut – în tinereţe şi nu numai – simpatii legionare şi atitudini antievreieşti, aceasta este adevărat, cu precizarea că ele se explică prin ataşamentul său faţă de creştinism şi prin opoziţia sa faţă de comunism. Părintele şi mulţi alţii din generaţia sa, inclusiv o parte considerabilă din elita vremii, au reacţionat firesc la nişte provocări şi abuzuri notorii, anticreştine şi antinaţionale, şi nu a lor este vina că tocmai evreii (nu toţi, dar într-o majoritate semnificativă) au ales să sprijine comunismul şi să întreţină politicianismul clientelar, să sfideze deschis tradiţiile şi valorile creştine, să se pună aproape sistematic în răspărul intereselor şi specificului ţării, sub paravanul demagogic al unor ideologii dizolvante, la aplicarea practică a cărora au contribuit apoi din plin şi fără scrupule, plătind pretinsul “holocaust” antievreiesc din România (care, în paranteză fie spus, chiar de va fi existat ca atare, nu are decît prea puţină legătură cu legionarismul, scos de pe scena istoriei de generalul Antonescu în ianuarie 1941) cu un genocid antiromânesc binecuvîntat de la Kremlin şi, indirect, de Marile Puteri care ne-au vîndut la Yalta.
În orice caz, rămîne cel puţin straniu sau paradoxal că manifestările mai vechi sau mai noi de rezistenţă şi afirmare naţională ale românilor au fost şi sînt monitorizate şi sancţionate, cu un cinism demagogic fără precedent în istorie, tocmai de către etnia cea mai naţionalistă şi mai exclusivistă de pe pămînt (pe lîngă sionism, legionarismul a fost o joacă de copii) şi că, pe de altă parte, victimele comunismului continuă să fie prigonite, chiar şi postum, tocmai de urmaşii celor care au contribuit în cea mai mare măsură la comunizarea ţării şi la ororile consecutive acesteia!
“Stilul ovreiesc” din titlul acestei postări este tocmai această permanentă culpabilizare, provocare sau agresare a altora, iar apoi calificarea reacţiilor fireşti şi legitime ale acestora drept “antisemitism”: vin la tine în casă, te scuip, te pocnesc, te jignesc, te iau peste picior, te mint, te fur, te şi omor la o adică (bilanţul comunismului românesc este de cel puţin un milion de oameni ucişi, cei mai mulţi chiar în perioada în care aparatul de partid şi de stat era saturat de evrei), iar dacă îndrăzneşti cumva şi tu să te aperi sau măcar să te vaiţi, atunci îţi strig în gura mare “Antisemitule!” şi te declar în toată lumea ca duşman fioros al umanităţii, cu tot cu Dumnezeul şi cu morţii tăi! Eu îţi gestionez trecutul, prezentul şi viitorul, eu îţi dau sau nu certificat de bună purtare: n-ai dreptul să exişti, ca ins sau ca neam, decît prin delegaţie, în limitele şi cu reperele pe care ţi le stabilesc eu. Iar proba supremă că nu eşti antisemit (cea mai gravă stare cu putinţă a fiinţei umane) este aceea de a-ţi scuipa morţii: întîi la comandă, apoi din proprie iniţiativă şi chiar cu exces de zel. Înjosirea ta nu-i niciodată de ajuns ca să sature şi să răzbune inima lui Iuda!
În România actuală condiţiile şi mentalitatea sînt cu totul altele decît în România interbelică sau decît în România stalinistă. Evrei au rămas pe aici destul de puţini (şi cei mai mulţi înaintaţi în vîrstă), nu mai au poziţiile-cheie de altădată, iar unii dintre ei sînt oameni rezonabili şi de toată isprava, cu care ţi-e drag să fii concetăţean. N-ar mai fi nici un motiv real de antipatie faţă de minoritatea respectivă sau de conflict major de interese (cu atît mai mult cu cît nici “prejudecăţile religioase” nu mai au ponderea sau impactul de altădată). Românul mediu de azi a uitat – sau e larg dispus să uite – pînă şi rolul evreilor în cumplitul experiment comunist. “Ce-a fost, a fost…”, lumea merge mai departe, cu alte probleme şi alte priorităţi. În orice caz, nu mai subzistă nici cel mai mic risc ca vreun fir de păr să fie clintit din capul vreunui evreu (şi 24 de ani de postcomunism au dovedit-o cu prisosinţă).
Există însă, din păcate, o rămăşiţă de evreime vindicativă, de un tupeism mereu provocator, care agită insidioasă spiritele şi nu lasă realitatea să-şi urmeze în pace devenirea ei. Unii ca aceştia – nici mulţi, dar nici puţini – par a avea misiunea perversă de a nu ne lăsa să-i iubim şi de a întreţine un “antisemitism” rezidual, sau o aparenţă de “antisemitism”, provocînd mereu sensibilitatea majorităţii, din idiosincrazii patologice şi/sau din interese impure (inculcarea artificială a unui sentiment de culpabilitate şi timorare în rîndul neevreilor). S-ar zice că, prin aceste grupuri de presiune psihică şi ideologică, “antisemitismul” a devenit în România (şi nu numai) o afacere strict “ovreiască”, întreţinută încăpăţînat cu mijloace demne de o cauză mai bună – şi care să ne ferească Dumnezeu să nu aibă cumva, pe termen lung, efectul de a preface, pe nesimţite, un “antisemitism” butaforic într-un nou antisemitism real, cu care evreimea de mîine să ajungă a-şi măsura păgubos propria necumpătare!
În ce-l priveşte pe părintele Iustin Pârvu, rămîne clar pentru orice minte neînfierbîntată că nu pentru puseurile sale conjuncturale de frondă antievreiască are el trecere la Dumnezeu şi la oameni, iar posteritatea îl va cinsti, cu sau fără voia Institutului “Elie Wiesel”, pentru suferinţa sa în lupta anticomunistă şi pentru înălţimea duhovnicească la care a ajuns. Nu neapărat ca simbolic cetăţean de onoare al localităţii Baia Sprie, ci ca purtător al cetăţeniei Ierusalimului ceresc, pe care nimeni nu i-o poate lua, în vecii vecilor.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Citiți și:  Profețiile Părintelui Justin Pârvu se împlinesc azi: Veți fi căutați și în crăpăturile pământului pentru vaccinare și acte biometrice. Să nu le acceptați! Național: Cine nu se vaccinează va fi exclus social!
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile