Răzvan Cherecheș clarifică: Mai este nevoie să dezinfectăm toate suprafețele pe care le atingem pentru a ne păzi de coronavirus?

Răzvan Cherecheş, profesor universitar la Iowa University, în SUA, şi director al departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universității Babeş Bolyai din Cluj susține că ”probabilitatea de infectare de pe suprafețe este extrem de scăzută” și că ”spălarea pe mâini cu apă și săpun previne 100% probabilitatea de infecţie de pe suprafeţe”.

”Întrebare: Putem să ne infectăm de pe suprafețe – are sens să mai dezinfectăm totul? (răspuns doar pentru cei care nu lucrează sau vizitează des spitalele sau alte instituții de sănătate)”, scrie Răzvan Cherecheș pe o rețea socială.

”În spitale și instituții sanitare este VITAL să se dezinfecteze toate suprafețele obsesiv – cantitatea și concentrația de virusuri și bacterii este mult mai mare ca în societate”, adaugă el.

Citiți și:  Gripa te-ar putea feri de Covid. „Stimulează sistemul imunitar” și te face mai rezistent în fața coronavirusului

”La începutul pandemiei, când s-au luat probe de pe paturi, suprafețe, mese, clanțe, din spitale sau din alte zone, s-a găsit ARN de virus. S-a găsit virusul! Problema este următoarea. ARN-ul de virus în mediul exterior supraviețuiește, este adevărat, dar are viabilitate extrem de scăzută. A putut fi ținut oarecum în viață, în laborator, în condiții de laborator.

Probabilitatea de infectare de pe suprafețe este extrem de scăzută. Ar trebui ca cineva să lingă clanța și tu să vii să pui mâna pe clanță și să îți bagi mâna în gură imediat după aceea ca să poți să te infectezi.

Citiți și:  STUDIU: Carantina a fost un experiment eșuat, a făcut răspândirea Covid-19 mai intensă

Chiar și în condițiile în care probabilitatea infecției de pe suprafețe este extrem de redusă, spălarea pe mâini cu apă și săpun previne 100% probabilitatea de infecție de pe suprafețe”, susține Răzvan Cherecheș.

Sursa: antena3.ro

100 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU