Razboi in Ucraina: „Pare că am nimerit într-un reality show din Iad”

Comandantul Brigăzii 36 de Puşcaşi Marini ai Forţelor armate ucrainene (FAU), Serhii Volinski, unul dintre cei circa o mie de militari ucraineni care s-au refugiat în interiorul oţelăriei Azovstal, din Mariupol, singurii rămaşi în oraşul din sud-estul Ucrainei după evacuarea ultimilor civili de aici, a lansat un nou apel la ajutor la câteva ore după plecarea ultimilor noncombatanţi, transmite duminică dpa.

Volinski a declarat că oamenii săi nu pot decât să spere la un miracol, „că o putere superioară va găsi o cale să ne salveze!”, scrie agerpres.ro.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că ar trebui să aibă loc negocieri care să permită ultimilor militari ucraineni baricadaţi în oţelărie – unde se află de săptămâni bune – să plece de acolo, însă Moscova nu a dat niciun semn că ar fi de acord cu astfel de negocieri.

Citiți și:  ALERTA Kadîrov, liderul cecenilor, anunță pentru astazi ofensiva TOTALA in Mariupol

Volinski a scris că trei dintre militarii săi au murit şi şase au fost răniţi sâmbătă, în timpul operaţiunilor de evacuare a civililor.

„Pare că am nimerit într-un reality show din Iad în care noi, soldaţii, luptăm pentru vieţile noastre şi întreaga lume urmăreşte acest episod interesant”, s-a plâns Volinski. „Durere, suferinţă, foame, nefericire, lacrimi, temeri, moarte. Este totul real”, a adăugat el, postând şi o fotografie cu el, în care apare nebărbierit, cu ochii înceţoşaţi şi cu o aparentă rană la nas.

Sursa: stiripesurse.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Citiți și:  Secretele Azovstal, combinatul lui Rinat Ahmetov, din Mariupol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.