Razboi in lumea medicala. Emilian Imbri da de pamant cu medicul Adina Alberts: Un nimeni în lumea medicală!

Emilian Imbri, manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București, a reacționat după ce Adina Alberts, medic estetician, va fi cercetată disciplinar de Colegiul Medicilor după o postare pe tema Covid.

Emilian Imbri a reacționat vizavi de acest subiect, miercuri seară, la Realitatea Plus.

„Cine sunt eu, în definitiv? Un nimeni într-o lume medicală! Mă supun unor reguli pentru că numai așa mă pot proteja pe mine, ca meseriaș, și pe cei pe care îi tratez sau pe care îi îngrijesc.”, a spus medicul Emilian Imbri.

Apoi, păstrând aceeași „linie”, Emilian Imbri a întrebat retoric „Cine este doamna doctor Alberts?”.

„Un nimeni în lumea medicală”, a spus el, precizând că, pe deasupra, Adina Alberts „își permite să vină de denigreze, să aducă semne de întrebare, să inspire teamă, să inducă teamă… Este cumva vreun expert în farmacologie?!”.

„Eu nu mi-am permis atât timp cât am fost în activitate să pronunț numele unui medicament. A pronunța numele unui medicament, indiferent că ești manager sau profesor universitar de o anumită specialitate, înseamnă riscul de a induce în populație ideea că acel medicament este singurul care te poate salva și năvala… doar s-a verificat!”, a mai spus Emilian Imbri.

În continuare, medicul a amintit de un episod prin care a trecut România, în primele luni de pandemie.

„Știți bine ce am pățit în primele luni de pandemie, când au golit farmaciile de un anumit medicament la care nici măcar n-au citit prospectul. Avea multe contraindicații și producea foarte multe tulburări pe activitate cardiacă ș.a.m.d. Ar trebui să fie interzise astfel de ieșiri. Colegiul Medicilor ar trebui să le interzică, în primul rând!”, a subliniat expertul în sănătate Emilian Imbri, înainte de a vorbi și despre „jurământul depus”.

Sursa: dcnews.ro