Razboi deschis intre Iohannis si Viorica Dancila. Presedintele pune punct circului!

Președintele pune punct circului făcut de Dăncilă și PSD: Nici un ministru nu va fi numit nou în guvern decât după validarea din Parlament.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, că remanierea guvernamentală propusă de premierul Viorica Dăncilă, este una neavenită și nepotrivită, subliniind că o refuză categoric.

Șeful statului a precizat că niciun ministru nu va fi numit nou în guvern decât după validarea din Parlament.

Principalele declarații ale președintelui:

Dna premier îmi cere o remaniere guvernamentală, eliberarea din funcție a unor interimari și numirea a șase miniștri

Această remaniere este una neavenită, nepotrivită și o refuz clar

Citiți și:  Avocatul Piperea: Iohannis va decreta STARE DE URGENTA, ca să închida gurile celor care acuză fraude

Cum am ajuns aici: am primit o asemenea solicitare de remaniere la finalul lui august, iar la câteva ore ALDE a anunțat public că părăsește coaliția de guvernare. În aceste condiții, Constituția solicită explicit un vot din partea Parlamentului

Am refuzat atunci remanierea solicitată

După ceva vreme, doamna premier a venit cu solicitarea de numire a unor interimari. Din același motiv am refuzat și acea solicitare

Acum, doamna premier, vine a treia oară. Doamnă premier, vă spun acum direct și public: trebuie să vă prezentați în fața Parlamentului cu o solicitre de validare a guvernului, altfel lucrurile nu se pot rezolva

Această nouă solicitare pe care o refuz vine cu o noutate: e cras neconstituțională. Între timp e foarte clar, s-a anunțat public că ALDE a părăsit coaliția

Citiți și:  Scenariu exploziv lansat de Adrian Năstase: Care e planul lui Iohannis?

Se vede că se teme de un vot în Parlament și trage de timp

PSD într-un mod jalnic se agață de putere

Nici un ministru nu va fi numit nou în guvern decât după validarea din Parlament. Vă mulțumesc

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile