“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Răsturnare de situație în cazul tragediei de la Onești. CINE ar fi trebuit, de fapt, să-i salveze pe ostaticii uciși!

imagini negociere onesti doi ostatici legati tinuti balcon 697063 e1614631604158

Polițiștii IPJ Bacău au încercat, timp de cinci ore, să-l convingă pe Gheorghe Moroșan să-i elibereze pe cei doi ostatici

Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) spune, negru pe alb, ce obligații are această structură a Poliției Române în cazul unei luări de ostatici, așa cum s-a întâmplat, luni, la Onești. Iar potrivit legii, luptătorii SIAS din cadrul IGPR ar fi trebuit trimiși, de urgență, la fața locului, pentru gestionarea misiunii de salvare.

Scandalul generat de execuția celor doi ostatici de la Onești a detonat imaginea publică a Poliției Române. În acest context, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că, după primele verificări, șeful IPJ Bacău și șeful Poliției Onești au fost demiși.

În plus, ancheta internă este în plină desfășurare, sub coordonarea ajunctului Poliției Române, chestorul Florentin Brăcea și șefului Serviciului de Interveții și Acțiuni Speciale (SIAS), comisarul șef Alexandru Scurtu.

Numai că, un document ignorat până acum de conducerea IGPR dovedește că structura care era obligată să intrevină este tocmai cea condusă de comisarul șef Scurtu. Și asta, pentru că numai SIAS are în componență, conform fișei postului, lunetiști și alpiniști, adică oamenii de care era nevoie la Onești pentru salvarea celor doi nevinovați, măcelăriți de bărbatul care îți ținea prizonieri, cu mâinile legate le spate, după cinci ore de negocieri inutile.

Potrivit Procedurii Operaționale privind modul de acțiune al structurilor Ministerului Afacerilor Interne în cazul luării de ostatici, răpiri de persoane sau a altor fapte grave comise cu arme albe sau de foc, „Procedura se aplică de către Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale în conformitate cu Standardul MAI O-8.002/2012”.

Trupele SIAS trebuiau să ajungă „în cel mai scurt timp”
Conform legii, primii luptători SIAS „care se prezintă la alarmare sunt organizați în echipe de câte patru lupători și după un scurt instructaj trebuie să ”preia activitățile de la echipele de ordine publică sau formațiunile de acțiuni speciale teritoriale, prim-respondente, constituite la fața locului în acest sens”.

Mai mult, același regulament spune că „echipa de negociere se deplasează în cel mai scurt timp la fața locului și încearcă contactarea suspectului/suspecților desfășurând activități pentru rezolvarea incidentului fără folosirea forței”.

În același timp, „membrii echipei de lunetiști ocupă puncte strategice”, nu doar pentru a trage ci și pentru activități extrem de importante, cum sunt „vizualizarea clară a obiectivului și obținerea de informații și detalii”, dar și „identificarea unor posibilități de acces în obiectiv a echipelor de intervenție, care să le asigure reușita fără a pune în pericol viața sau integritatea corporală a victimelor”.

Ori, în cazul de față, era vorba despre trupele SAS Bacău, care s-au dovedit depășite de situație, din punct de vedere al pregătirii, dar și logistic.

Ofițerii care cercetează modul de intervenție al polițiștilor de la Onești, nu ar avea acest drept
Până acum, ancheta internă i-a găsit vinovați doar pe șefii IPJ Bacău și Poliției Onești, care au fost deja demiși din funcții, cu toate că procedurile legale în astfel de situații presupun mai întâi un control, apoi o cercetare disciplinară, iar dacă în urma acestei cercetări polițiștii sunt găsiți vinovați, împotriva lor pot fi luate măsuri.

Mai mult, ancheta internă este continuată, așa cum a anunțat chiar Poliția Române, de ajunctului IGPR, chestorul Florentin Brăcea și șefului Serviciului de Interveții și Acțiuni Speciale (SIAS), comisarul șef Alexandru Scurtu. Ori, conform unor surse judiciare, în cazul de față cei doi nu ar avea acest drept, întrucât sunt părți „interesate” în achetă.

Referitor la această situație, GÂNDUL.RO a solicitat, în scris, un punct de vedere al Poliției Române, însă, până la ora publicării acestui articol, instituția în cauză nu a oferit un răspuns.

Doi oameni au murit, luni, după ce au fost luați ostatici, într-un apartament din Onești, de fostul proprietar al locuinței.

La fața locului au intervenit echipe SAS Bacău, însă, după aproximativ cinci ore de negocieri, Gheorghe Moroșan, bărbatul care se baricadase în locuință, i-a ucis pe cei doi ostatici.

Sursa:gandul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.