Picătura otrăvită a lui Bogdan Rareș
Unul dintre cele mai periculoase proiecte anti-românești pe care le finanțează Budapesta este ruperea Transilvaniei de România, nu pentru a o „reda” Ungariei, ci pentru a se constitui Transilvania ca stat independent și suveran. Strategii acestui proiect își imaginează că se vor găsi și români destui care să accepte această mișcare de granițe, dacă îi convingi că în momentul de față, în România de azi, Transilvania și Banatul împreună ar avea mult de câștigat dacă s-ar separe de restul României. Așa a apărut o propagandă subtilă care se face de câțiva ani, de față sau cu subînțeles, cum că Transilvania și Banatul sunt (1) contributorul cel mai important la PIBul românesc, că (2) șomajul cel mai mare este în județele „sudice” și în Moldova, că (3) tot acolo merg cele mai multe ajutoare sociale, și că (4) însăși Măria Sa Corupția este mult mai bine instalată la București și în celelalte regiuni din fostul „regat” România, făcând imense găuri în bugetul României, acoperite acestea prin munca, onestitatea și eficiența ardelenilor, care se deosebesc atât de mult de ceilalți locuitori ai României Mari!…
Proiectul acesta este destul de vechi. Într-o deplină conspirativitate s-a lucrat la acest proiect imediat după august 1944 sub stindardul Kominternului și sub comanda lui Valter Roman, descoperit după 1990 de Gheorghe Buzatu în arhivele KGB cu însărcinări și inițiative precise în cadrul acestei stratageme. Din motive mai mult sau mai puțin necunoscute, Stalin nu a agreat această idee, așa că…
Abandonată după câțiva ani, ideea revine în zilele noastre, având și susținători români, care nu se mai ascund. Ungurii, îndeosebi cei înregimentați în UDMR, sunt activi pe această idee chiar și în Parlamentul României!
Unii, ca binecunoscutul Sabin Gherman, își afirmă de ani de zile greața de România și de „sudiști”, față de „miticii” din București, și o face deschis, beneficiind și de sprijinul unei televiziuni. Câteodată mai dau și eu peste vreo emisiune a individului. Nu-i rău totdeauna și chiar mi-a devenit simpatic. Nu-i prost de tot! Probabil prin comparație cu Rareș Bogdan, ardeleanul trădător și diversionist, insidios și bine acoperit, care a venit la București și face emisiuni cu invitați dintre cei mai respectabili, dându-se mare patriot, emisiuni cu care și-a câștigat ceva simpatizanți. Era să mă număr și eu printre ei. Din păcate pentru numitul Rareș Bogdan, sunt și eu un fel de specialist în comunicare și mă pricep să înțeleg unde bat textele cuiva care încearcă să-și păcălească cititorii sau auditoriul ori telespectatorii!…
Urmărind aproape seară de seară emisiunile politice de la Realitatea TV nu mi-a fost greu să sesizez mesajul anti-regățean – dacă pot zice așa, al ticălosului. Nu în fiecare seară, ci doar din când în când strecurându-și picătura otrăvită. Despre aceste pledoarii discret anti-românești ale lui Bogdan Rareș am mai vorbit de câteva ori. Ultima oară în emisiunea dedicată zilei de 14 iulie, temă atrăgătoare, mă pregăteam să mă înfrupt din ea pe îndelete! Când, ce să vezi?! Piticania ticăloasă aduce vorba, din senin, de Liviu Dragnea, de abuzurile făcute la Teldrum, în județul Teleorman, și se apucă să peroreze sonor și vehement: asemenea malversații nu se mai întâlnesc în România decât în județele „sudice”! Se jură și chiar îi invită pe telespectatori să parieze: furăciuni ca în Teleorman mai întâlnești în România numai în județele din Muntenia și Moldova, nicidecum însă în Ardeal sau în Banat!… Promite că dacă cineva îi va demonstra contrariul, că, adică, se fură la fel de mult și în Ardeal sau Banat, el va face și va drege! Se va rade în cap și-și va tăia barba!… Nu s-a angajat clar ce va pierde! Mă așteptam să-l aud că promite să dispară de la Realitatea TV! Măcar un an-doi!
Mă prind și fac prinsoare cu netrebnicul! Și-l întreb în ce oraș „din Sud” au mai dispărut atâtea edificii publice ca la Timișoara, Sibiu sau Cluj-Napoca?! Mari clădiri de importanță națională au încăput pe mâna unor interlopi romotei, a unor săsălăi nesătui sau bozgori necinstiți, prin hotărîri judecătorești date de magistrați corupți ardeleni, ardeleni, nu teleormăneni, măgarule!…
Nadășul nu este sat din Argeș sau Vaslui! Iar cei care l-au salvat au fost doi bucureșteni, doi „mitici”: doamna avocat VASILICA COROIU și inimosul întreprinzător ADRIAN GRIGORIU. Fără intervenția lor, câteva mii de familii necăjite din Nadăș ajungeau pe drumuri, își pierduseră literalmente casa și ograda, iar ardelenilor din prefectura arădeană, din justiția și presa arădeană, ardeleni cu toții, puțin le păsa!…
Magistrații din Arad și înalți funcționari de la prefectură, ardeleni cu toții, se înhăitaseră cu niște hoțomani fără frică de Dumnezeu, ardeleni și ăștia, și se pretaseă la un abuz juridic fără pereche de urât, de cinic, de inuman. Ehei, păi ce șmecherii va fi făcut Liviu Dragnea în Teleorman e parfum, e nimica toată pe lângă crima de la Nadăș! Căreia – repet, i-au dat de capăt doi „mitici”, pe cheltuiala lor, adică doamna COROIU și domnul GRIGORIU nu au pretins de la năpăstuiții din satul ardelenesc nici măcar să le plătească trenul sau avionul! Totul pro bono, în numele omeniei românești, care există și la București, nemernicule!…
Să mai întreb și cum își bat joc de justiție magistrații din Ardeal care au permis retrocedări frauduloase de sute de mii de hectare în baza unor acte falsificate la Budapesta?! Sau prăpădul din codrii Ardealului, mult mai mare decât în județele sudice, cine l-a făcut, cu a cui complicitare sută la sută ardelenească, nenorocitule?!
Să te întreb cumva, jigodie, de prestația lamentabilă a prim-minșitrilor ardeleni Ciorbea și Boc?! Teamă mi-e că dacă m-aș întinde la vorbă pe acest subiect aș face jocul netrebnicului de la Jocuri de putere! Este evident că asta urmărește, să ne învrăjbească! Cine-l plătește? Îl plătește Cosmin Gușe! Și pe acest Gușe cine îl plătește?! Cine, haimanalelor?!…
Văzându-vă mutrele și ascultându-vă murdăriile rostite în auzul Țării îmi aduc aminte de o vorbă a mamei, vorbă adusă în Dobrogea de la Rășinari, probabil: Ardelenii sunt niște oameni minunați! Dar când se naște printre ei un ticălos, apoi acela nu are pereche de netrebnic ce ești, Bogdane Rareș!
Autor articol: Prof. Ion COJA
Vezi si: Vine coșmarul! Cotețarul fardat, Rareș Bogdan, premierul României
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Totdeauna,dar totdeauna nemernicia s-a nascut in sud,de acolo ni se trag toate belele de tara amarata
Mai Muresan, asa vi s-a tras si 1918, cand v-ati lipit la Romania! Mare belea afost si cu Unirea si poate ca daca nu erau sudistii si moldovenii acum erati judet unguresc. Sfanta este istoria, ciudati sunt oamenii! Dar simbria este simbrie si ca sa o merite unii ardeleni sau mai putini ardeleni, fac jocuri care nu au nimic comun cu romanismul si mai ales cu Romania.
Nu ne-am lipit, am fost lipiti.
Da d-le ? Ati fost lipiti ?!!! Uite ca noi nu stiam asta … deci la 1918 adunarile reprezentative, delegatiile si consiliile germanilor , romanilor , tiganilor si a tuturor minoritatilor din Ardeal ( TOATE, in afara bineinteles de unguri) au fost fortate cu arma la timpla sa fie de acord cu renuntarea la Austro-Ungaria si unirea cu Romania ?!!! Probabil la fel o fi fost si in cazul Slovaciei, Croatiei, Serbiei, Galitiei , Italiei, Poloniei, etc. … si pe aia i-o fi fortat cineva si sa-i ,,lipeasca” cu forta… . Penibil .
NENE DIMA NE-AU ALIPIT CU FORTA CU ARMA PTR CA ARDEALUL ERA BOAT SI MAI ESTE SI ACUMA.
Serios ?! Nu cumva esti ungur ?!!! Ca oricum roman adevarat nu pari dupa comentariu. Tocmai despre asta e vorba in articol, despre smecheria ungureasca de invrajbire si denigrare ( metoda veche de altfel, culminand cu teoria lui Roesler) a romanilor intre ei in speranta de a-i rupe pe cei din Transilvania de restul tarii. O mica mentiune doar vreau sa fac : daca nu erau cei din ,,sud” , cum spui tu , probabil ca si si acum romanii din Ardeal nu aveau voie sa ramana nici macar peste noapte in orasele din Transilvania daramite sa mai locuiasca in ele ( cum era pe timpul Regatului Maghiar si a Ungariei Mari ! ).
Este un rezultat al politicii duse de PSD di '89 incoace.Incet , incet , noi transilvanenii ne simtim tot mai straini.Uitati ,intentionat , de la orice fel de implicare financiar de Bucuresti.Toate consiliile judetene si locale sunt indatorate peste limita ca sa poata face ceva.In acest timp guvernul PSD lwe rade in nas.Putem vorbi de valorile morale pe care noi le dorim.Ce ni se ofera ? Nu enumar ce se ofera ca sa nu se spuna ca jignesc , se stie foarte bine.Bunicii mei , fiind in zona , au participat la Marea Adunare Nationala de la 1918.Eu incep sa cred ca a ajuns cat Oltenia , Moldova ne-a decis destinul . Ajunge !!!!!
Domnule Stefan, la ultimele alegeri PSD a castigat si in Ardeal! Cred ca la Cuj si Arad nu au reusit. Asa ca nu prea mai e diferenta din punct de vedere cultural intre Ardeal, Oltenia si Moldova! Toti voteaza PSD, ca sa le "dea"!
George dragă , eu nu sunt cu nici un partic , că aiastă problemă este de NAȚIUNE nu de politică îngustă…
Dar după mintea ta „dășteaptă” , cum e mai bine să ți se dea , sau SĂ ȚI SE IA ???
Mai stai și cujătă , că te-o cam luat valu’ !!!
Un Ardelean din Bucale…
in brasov nu se vede' primarul e moldovean nu are buget dar e gospodar
….nu conteaza de unde esti, important e sa fi Ardelean..!!! ;)
Vorbe fara acoperire, aduceti va rog dovezi . Nu cred ca puteti convinge pe cineva in modul în care a-ti scris.
Jigodiile de BOC, CIORBEA, RUS , și restul , ardeleni de frunte și trădători de seamă au condus România. Ticăloșilor de ardeleni neaoși nu uitați, fără răgățeni erați și acum im patru labe la sula ungurilor.
Și asta o spune unul ce vă cunoaște și știe ce ,,calități" aveți. Țineți minte.!!!!!!!! Fără ROMÂNIA, SUNTEȚI ZERO, ca cei patru sute de ani de ocupație habsburgică. Ticăloșia sit radarea va fi pedepsita indiferent de ce ce moment.
tu ne cunosti ????
vai de capu tau !!!
pai atunci daca tu asa crezi, voi sluga cui ati fost …. turcia cumva ????????????/
Ai creierul neted ca desertul Sahara prietene. Sau cumva esti neam cu Dragnea
Dacă așa vorbește ignoranța din capul tău tuciuriu…. apoi mai bine fără directive de la Bucale. Să nu uităm că termenul de bacșiș a fost împrumutat de răgățeni de la turcaleți.
Nu-mi plac răutățile astea de-a dezbina țara. Nu-mi place nici de Sabin Gherman nici de acest domn Rareș Bogdan. Suntem cu toții români cu bune și rele, nu ar trebui să privim așa lucrurile. Ar trebui să ne mândrim că avem o țară frumoasă, s-o promovăm , să dăm dovadă de oameni civilizați, nu de răutăți din astea ieftine. Stop răutăților. Stop propagandei ]mpotriva sudului ! Ne-au făcut destul de mult rău Imperiul otoman vreo 500 ani iar Ardealului imperiul hasburgic cam tot atât. Diferența a fost că otomanii nu au dorit modernizarea Țării Românești, iar hazburgii au contribuit la modernizarea Ardealului. Sașii i-au civilizat cu arhitectura germană, corectitudinea lor, hărnicia de care au dat dovadă. Asta este diferența. Restul sunt răutăți.
Acest Rares Bogdan este un antiroman total. Cand a facut bine acest post de televiziune REALITATEA TV ? Ma uit uneori la acest post si vad cum baga vrajba intre oameni si cat rau fac societatii romanesti, spunand minciuni fara un pic de rusine.Oamenii din Ardeal sunt deosebiti, iar impingerea la facu rau o fac politicienii UDMR , ci nu oamenii de rand.Avem o tara frumoasa care trebuie respectata, iar indivizi ca Rares Bogdan care face pe patriotul trebuie eliminati impreuna cu mafia din postul RealitateaTV prin neurmarirea acestui post de televiziune. Ma intreb marele analist politic in ce partid a fost inainte de a prelua acest post de televiziune ?
Acest „domn” Rares este un caine turbat, definitia ticalosiei, mai rau este ca niste unii il pupa…
Populaţia României se împarte în două: jigodii, netrebnici, canalii etc. – CEI DESPRE CARE SE SCRIE şi îngeraşi, corecţi, nepătaţi, deştepţi, culţi etc. – CEI CARE SCRIU
Vă place mai mult A3?sau televiziunea lui Guiță?
Vă place mai mult A3?sau televiziunea lui Guiță?
Ce ochi de diavol…
Nu ca mi-ar placea de acest Rares Bogdan. Nu-mi place de loc, dar…..
"jigodie, nenorocitule, nemernicule" sunt cuvinte din gura unui profesor? Halal profesor!
Oameni buni ,români,ardeleni,moldovenii olteni,haide ti sa nu ne urîm,sa nu ne lăsăm dezbinati,sa nu cumva sa plătim ce a fost odată,cînd tara era împărțită si ne doream cu ardoare sa fii mlmpreuna.sa nu ne batem joc ce au facutlnaintasii n ostrii,sa nu ii facem sa se răsucească in morminte,sa nu ne batem joc de lacrimile pe care le au vărsat mame ,neveste si bunicjipentru moartea tinerilor,care au murit prea de vreme pentru unitatea poporului roman ,pentru unitatea națională ,pe care unii vor sa o distrugă,măcar atîta a păstrăm,daca sinte m asa de slabi sa nu i alungat pe tradatoriicare na u vîndut neamul si tara,măcar atît frați români,olteni ,moldovenii frați ardeleni,măcar atît
Nene va discreditati fituica…..Da exemple frate de pro romani autentici si te cred.Unde sunt ca nu-i vad ? Sa fim seriosi romanul nu stie decat PSD, partidul unic este stantat in "gene". In rest "basinele"…….

Ardeleni nu uitati unde sau refugiat Cosbus si Slavici !
Ardeleni nu uitati unde sau refugiat Cosbus si Slavici !
Este un rezultat al politicii duse de PSD di ྕ incoace.Incet , incet , noi transilvanenii ne simtim tot mai straini.Uitati ,intentionat , de la orice fel de implicare financiar de Bucuresti.Toate consiliile judetene si locale sunt indatorate peste limita ca sa poata face ceva.In acest timp guvernul PSD lwe rade in nas.Putem vorbi de valorile morale pe care noi le dorim.Ce ni se ofera ? Nu enumar ce se ofera ca sa nu se spuna ca jignesc , se stie foarte bine.Bunicii mei , fiind in zona , au participat la Marea Adunare Nationala de la 1918.Eu incep sa cred ca a ajuns cat Oltenia , Moldova ne-a decis destinul . Ajunge !!!!!
Domnule Stefan, la ultimele alegeri PSD a castigat si in Ardeal! Cred ca la Cuj si Arad nu au reusit. Asa ca nu prea mai e diferenta din punct de vedere cultural intre Ardeal, Oltenia si Moldova! Toti voteaza PSD, ca sa le "dea"!
in brasov nu se vede' primarul e moldovean nu are buget dar e gospodar
in brasov nu se vede' primarul e moldovean nu are buget dar e gospodar
Jigodiile de BOC, CIORBEA, RUS , și restul , ardeleni de frunte și trădători de seamă au condus România. Ticăloșilor de ardeleni neaoși nu uitați, fără răgățeni erați și acum im patru labe la sula ungurilor.
Și asta o spune unul ce vă cunoaște și știe ce ,,calități" aveți. Țineți minte.!!!!!!!! Fără ROMÂNIA, SUNTEȚI ZERO, ca cei patru sute de ani de ocupație habsburgică. Ticăloșia sit radarea va fi pedepsita indiferent de ce ce moment.
tu ne cunosti ????
vai de capu tau !!!
pai atunci daca tu asa crezi, voi sluga cui ati fost …. turcia cumva ????????????/
Ai creierul neted ca desertul Sahara prietene. Sau cumva esti neam cu Dragnea
Dacă așa vorbește ignoranța din capul tău tuciuriu…. apoi mai bine fără directive de la Bucale. Să nu uităm că termenul de bacșiș a fost împrumutat de răgățeni de la turcaleți.
tu ne cunosti ????
vai de capu tau !!!
pai atunci daca tu asa crezi, voi sluga cui ati fost …. turcia cumva ????????????/
Ai creierul neted ca desertul Sahara prietene. Sau cumva esti neam cu Dragnea
Dacă așa vorbește ignoranța din capul tău tuciuriu…. apoi mai bine fără directive de la Bucale. Să nu uităm că termenul de bacșiș a fost împrumutat de răgățeni de la turcaleți.
….nu conteaza de unde esti, important e sa fi Ardelean..!!! ;)
Populaţia României se împarte în două: jigodii, netrebnici, canalii etc. – CEI DESPRE CARE SE SCRIE şi îngeraşi, corecţi, nepătaţi, deştepţi, culţi etc. – CEI CARE SCRIU
Ce ochi de diavol…
Vorbe fara acoperire, aduceti va rog dovezi . Nu cred ca puteti convinge pe cineva in modul în care a-ti scris.
Nu ca mi-ar placea de acest Rares Bogdan. Nu-mi place de loc, dar…..
"jigodie, nenorocitule, nemernicule" sunt cuvinte din gura unui profesor? Halal profesor!
Acest Rares Bogdan este un antiroman total. Cand a facut bine acest post de televiziune REALITATEA TV ? Ma uit uneori la acest post si vad cum baga vrajba intre oameni si cat rau fac societatii romanesti, spunand minciuni fara un pic de rusine.Oamenii din Ardeal sunt deosebiti, iar impingerea la facu rau o fac politicienii UDMR , ci nu oamenii de rand.Avem o tara frumoasa care trebuie respectata, iar indivizi ca Rares Bogdan care face pe patriotul trebuie eliminati impreuna cu mafia din postul RealitateaTV prin neurmarirea acestui post de televiziune. Ma intreb marele analist politic in ce partid a fost inainte de a prelua acest post de televiziune ?
Totdeauna,dar totdeauna nemernicia s-a nascut in sud,de acolo ni se trag toate belele de tara amarata
Mai Muresan, asa vi s-a tras si 1918, cand v-ati lipit la Romania! Mare belea afost si cu Unirea si poate ca daca nu erau sudistii si moldovenii acum erati judet unguresc. Sfanta este istoria, ciudati sunt oamenii! Dar simbria este simbrie si ca sa o merite unii ardeleni sau mai putini ardeleni, fac jocuri care nu au nimic comun cu romanismul si mai ales cu Romania.
Mai Muresan, asa vi s-a tras si 1918, cand v-ati lipit la Romania! Mare belea afost si cu Unirea si poate ca daca nu erau sudistii si moldovenii acum erati judet unguresc. Sfanta este istoria, ciudati sunt oamenii! Dar simbria este simbrie si ca sa o merite unii ardeleni sau mai putini ardeleni, fac jocuri care nu au nimic comun cu romanismul si mai ales cu Romania.
Nu ne-am lipit, am fost lipiti.
NENE DIMA NE-AU ALIPIT CU FORTA CU ARMA PTR CA ARDEALUL ERA BOAT SI MAI ESTE SI ACUMA.
Nu-mi plac răutățile astea de-a dezbina țara. Nu-mi place nici de Sabin Gherman nici de acest domn Rareș Bogdan. Suntem cu toții români cu bune și rele, nu ar trebui să privim așa lucrurile. Ar trebui să ne mândrim că avem o țară frumoasă, s-o promovăm , să dăm dovadă de oameni civilizați, nu de răutăți din astea ieftine. Stop răutăților. Stop propagandei ]mpotriva sudului ! Ne-au făcut destul de mult rău Imperiul otoman vreo 500 ani iar Ardealului imperiul hasburgic cam tot atât. Diferența a fost că otomanii nu au dorit modernizarea Țării Românești, iar hazburgii au contribuit la modernizarea Ardealului. Sașii i-au civilizat cu arhitectura germană, corectitudinea lor, hărnicia de care au dat dovadă. Asta este diferența. Restul sunt răutăți.
Nene va discreditati fituica…..Da exemple frate de pro romani autentici si te cred.Unde sunt ca nu-i vad ? Sa fim seriosi romanul nu stie decat PSD, partidul unic este stantat in "gene". In rest "basinele"…….
Oameni buni ,români,ardeleni,moldovenii olteni,haide ti sa nu ne urîm,sa nu ne lăsăm dezbinati,sa nu cumva sa plătim ce a fost odată,cînd tara era împărțită si ne doream cu ardoare sa fii mlmpreuna.sa nu ne batem joc ce au facutlnaintasii n ostrii,sa nu ii facem sa se răsucească in morminte,sa nu ne batem joc de lacrimile pe care le au vărsat mame ,neveste si bunicjipentru moartea tinerilor,care au murit prea de vreme pentru unitatea poporului roman ,pentru unitatea națională ,pe care unii vor sa o distrugă,măcar atîta a păstrăm,daca sinte m asa de slabi sa nu i alungat pe tradatoriicare na u vîndut neamul si tara,măcar atît frați români,olteni ,moldovenii frați ardeleni,măcar atît
NU va lasati pacaliti! Se doreste dezbinarea tarii, NU va faceti partas la asa ceva! In toate zonele sunt uscaturi, dupa cum sunt si oameni capabili ! Multi oameni buni si in Bucuresti ! Aduceti-va aminte de dictonul: „DEZBINA SI DOMINA” !
Fie sa fim uniti !
Apropo de PSD-ul corupt si care neglijaza Transilvania, nu cumva Dancu si Rus sunt din Cluj? Ce au facut leprele astea pentru tara/Transilvania. Frati ardeleni, toate partidele care au trecut pe la putere au lepre tradatoare din minunata Transilvanie. Nu au fost interesati decat de propria inavutire. Vinovatia nu poate fi „distribuita” unui singur partid, este colectiva si de aceia, nu exista tradatori cu nume si prenume in inscrisuri oficiale. „Conceptul de „tradare fara tradatori” (nominali) isi are originea in conceptul de „coruptie fara corupti”, lansat pe vremea bolsevicului KGB-ist, care formula de „ochii lumii” critici la adresa coruptilor din PDSR, fara sa nominalizeze pe cineva. Hrebenciuc era cel mai de „vaza” dintre ei. Romani! Nu va lasati invrajbiti, asta se urmareste.
Bravo, singurul comentariu de nota 10, FELICITARI ! ??♂️?